Doctrinele politice s-au amestecat tot mai mult în România anului 2025, până acolo încât partidele care se pretind a fi de dreapta cochetează cu idei de stânga, iar stânga e mai înclinată uneori spre dreapta. Exact același lucru este valabil și în cazul oamenilor, astfel că de multe ori atunci când românii pretind și sunt convinși că sunt de stânga sau de dreapta, s-ar putea să existe o confuzie totală. Conferențiar la Universitatea București, Alexandru Volacu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cum s-au amestecat doctrinele politice și de unde până unde ține conservatorismul și progresismul.
Parlamentul României. FOTO: Arhivă Adevărul
Din Antichitate, de când democrația a apărut în vechea cetate a Atenei, și până în prezent, sistemele politice s-au perfecționat și au parcurs un drum de două milenii și jumătate. Chiar și așa, mai ales în ultimele decenii, s-a ajuns în multe cazuri la un amestesc ce duce în multe cazuri la confuzii de valori. Mai recent față de Antichitate, începând cu perioada modernă a istoriei ce e deschisă de Revoluția franceză, au apărut și cele două mari direcții în politică – stânga și dreapta, care își dispută și azi supremația, iar odată cu ele și cele două extreme atât de în vogă azi.
Conferențiar la Universitatea București, Alexandru Volacu are ca teme de cercetare subiecte precum teoria politică, votul, democrația și justiția. Volacu, care a studiat inclusiv la universitățile Oxford și Barcelona, este printre experții care încearcă în paralel să contribuie la îmbunătățirea înțelegerii publice a problemelor politice și etice din România.
Într-o analiză pentru „Adevărul”, Volacu face o introducere în istoria curentelor și a doctrinelor politice și explică felul în care au evoluat dreapta și stânga, până acolo unde, în zilele de azi, inclusiv politicienii ajung să le confunde în dese rânduri. Și în aceeași analiză, expertul vorbește despre diferențele dintre conservatorism și progresism și arată cum au apărut și proliferează ideile extremiste.
Românii sunt bombardați zi de zi cu termeni pe care cei mai mulți nu îi cunosc sau nu îi înțeleg bine – de la conservatorism la progresism, extremism, iar cei mai mulți nu pot face distincția între ceea ce înseamnă, în politică, stânga și dreapta. Puțină lume știe că inițial stânga și dreapta erau definite în funcție de modul în care alegeau să stea aleșii în Adunarea Națională franceză din timpul secolului al XVIII-lea. Astfel, cei cu vederi „progresiste”, republicanii, alegeau să se așeze în stânga, în timp ce cei cu vederi conservatoare, susținătorii regelui și a monarhiei se grupau în dreapta.
„Într-adevăr, distincția asta, stânga-dreapta, care știm că e arbitrară, da, spațială, adică n-are nimic în sine care să ne spună ceva despre politică, dar ea e, într-adevăr, prima dată folosită în contextul Revoluției franceze. Asta în contextul în care, practic Adunarea Națională, care a fost responsabilă de redactarea Constituției din 1791, era mai degrabă în favoarea unei monarhii constituționale, în favoarea limitării puterii regale. Cei care voiau acest lucru stăteau în stânga față de prezidiu, iar cei care își doreau mai degrabă continuarea unei forme de absolutiste, de monarhie, stăteau mai degrabă în dreapta prezidiului”, spune Volacu.
Totuși, primele idei vagi despre stânga și dreapta apăruseră chiar anterior, încă din perioada antichității. Încă din Antichitate, în Roma, se iveau zorii a ceea ce azi s-ar numi doctrine politice. Evident, acestea nu corespundeau în totalitate.
„Din punct de vedere ideologic, poate că astfel de distincții se pot face chiar și mult mai rapid. De exemplu, dacă ne uităm la Roma Republicană, iar ulterior în Anglia, atunci când aveam de o parte Whigii, iar de cealaltă îi avem pe Tory vedem anumite diferențe ideologice, dar acolo totuși nu e o distincție spațială de genul ăsta”, mai spune el.
De unde vin de cele mai multe ori confuziile
De altfel, consideră Alexandru Volacu, distincțiile și diferențele ideologice pot fi înțelese mai bine făcând apel la două dimensiuni – una socioculturală și alta economică.
„Aici se strecoară multe confuzii, pentru că unele persoane s-ar putea să aibă o imagine așa foarte unitară asupra ideii de stânga și dreapta și atunci să nu le fie foarte clar unde ar trebui să punem anumite partide. Mai mult, în foarte multe cazuri, chiar și în rândul persoanelor cu educație, când unii se pretin sau chiar cred cu toată tăria că sunt de stânga sau de dreapta, s-ar putea să existe o confuzie”, mai spune expertul.
Din punct de vedere economic, discuția dintre cele două tabere se leagă de felul în care înțeleg stânga și dreapta rolul statului. În principiu, stânga se leagă de progresism, reforme susținute și credința în egalitate, uneori dusă până la extrem, în cazul partidelor comuniste și a celor de extremă stângă. De cealaltă parte, dreapta se identifică în cea mai mare parte cu conservatorismul, adică și cu tradiția și chiar naționalismul. Dacă la prima vedere diferențele sunt clare, de multe ori, inclusiv în cazul partidelor politice și a politicienilor apare un mixt ce cu greu mai poate fi definit și încadrat în una din cele două categorii.
„În mod tipic, un partid de stânga va susține mai degrabă sub anumite forme de redistribuție, sub forma unor servicii sociale, taxe poate puțin mai ridicate și distribuite într-un anumit fel. Cei de stânga vor alege de regulă să fie mai multe taxe sau vor dori taxe mai mari pentru cei care au mai mulți bani. Și în felul ăsta, consideră ei, să putem să construim niște servicii publice de calitate, în sănătate, în educație, protecție socială și așa mai departe. În timp ce dreapta, din punct de vedere economic, e mai degrabă asociată cu un regim de taxare favorabil mediului antreprenorial în special, și care practic vede ca model de dezvoltare, inovarea, poate chiar și inovarea tehnologică, mediul de afaceri și așa mai departe. Și sigur, asumându-și că statul nu ar trebui să livreze neapărat foarte multe servicii publice, spre exemplu că poate ar fi mai bine ca piața privată să se ocupe de gestionarea sănătății, educației și altor lucruri pe care unele state le consideră fiind, hai să spunem, în apanajul sectorului public”, spune profesorul.
În ultimele decenii, în unele cazuri sunt însă poate mai evidente ca oricând diferențele socioculturale și de ideologie. De multe ori, acestea nu lasă loc de compromis, așa cum este în Statele Unite, unde dreapta și stânga sunt reprezentate de două partide mari, republicanii și democrații, care nu pot să colaboreze în cadrul unei administrații, așa cum se întâmplă însă în Europa. În Europa, există țări, inclusiv România, unde partide de dreapta și de stânga guvernează împreună, iar o alianță între dreapta conservatoare și progresiști este vizibilă la nivelul Uniunii Europene, în Parlamentul European.
„Vedem poate mai mult în ultimele decenii și această distincție, să-i spunem socioculturală, care e mai curând legată de anumite elemente valorice, unde dreapta e legată mai curând de tradiții, de multe ori de anumite valori religioase, iar stânga promovează o egalitate cât mai extinsă, chiar și cu riscul ca unele elemente tradiționale să fie estompate, iar în unele cazuri apare discriminarea pozitivă a unor miniorități, care îi nemulțumește pe cei de dreapta”, punctează Volacu.
Pe de altă parte, în unele țări există forțe politice și partide care, deși se proclamă a fi de dreapta, împrumută principii și un discurs de stânga, la fel cum unele partide de dreapta adoptă teme de stânga.
Exemplele USR și PSD
Un exemplu foarte bun ar fi în România USR și PSD. Deși USR se pretinde a fi partid de dreapta, și chiar are indubitabil o platformă economică de dreapta, în plan sociocultural a adoptat o mulțime de idei specifice partidelor progresiste de stânga, inclusiv cele legate de miniorități și de ecologie. La polul opus, PSD, care se pretinde partid de stânga conservator, promovează în unele cazuri idei mai degrabă de dreapta, ceea ce îi îndepărtează pe unii simpatizanți.
„E foarte posibil să ai abordări de stânga când ești partid de dreapta, așa cum e posibil să ai din anumite puncte de vedere, idei de dreapta când tu ești de stânga. Nu există neapărat o inconsistență, aș spune, iar cele două dimensiuni pot fi combinate în diferite feluri. Mai avem și la alte partide. Ați mai remarcat și la alte partide din România combinații de genul acesta. Alături de USR, PSD-ul ar putea fi un exemplu aici. Putem totuși să facem și niște generalizări, chiar dacă sunt rudimentare. Dar dacă este să vorbim strict de PSD, și dacă ne uităm la modul în care familia social-democrată europeană privește anumite probleme socioculturale, PSD-ul, ca și partid, ca și platformă, dar și prin vocea multor membri importanți, e mai degrabă un partid de dreapta din punct de vedere sociocultural. Un partid care chiar am putea să-l numim, probabil, conservator din acest punct de vedere. Am putea să spunem că, din punct de vedere economic, PSD-ul e mai la stânga cel puțin decât alte partide majore din România”, mai spune Volacu.
România înclină spre centru-dreapta și conservatorism
De altfel, susține Alexandru Volacu, în România se poate vorbi și de un fel de uniformizare a valorilor și de faptul că majoritatea vechilor partide tind să se apropie mai mult de valorile conservatoare de centru-dreapta.
„Dacă e să vorbim despre lucruri controversate, unele cu care probabil inclusiv unii dintre colegii mei nu ar fi poate în totalitate de acord, din punctul meu de vedere, de fapt, partidele majore din România, din ultimii ani, au cam avut tendința să aibă același tip de poziții, și pe dimensiunea economică, dar și pe dimensiunea socioculturală. Adică, în afară de USR, REPER, hai să zicem, deci partidele astea relativ recente, postrevoluționare, care au, într-adevăr, o agendă pe care nu o promovează foarte puternic, dar am putea să spunem că au o anumită platformă de stânga, din punctul de vedere sociocultural, celelalte partide sunt, mai degrabă, de dreapta, din punctul acesta de vedere. Iar, din punct de vedere economic, mai curând, sugestia mea ar fi că partidele sunt, mai degrabă, de centru-dreapta, inclusiv PSD, deși se pretinde de stânga”, adaugă profesorul.
Alexandru Volacu. FOTO: Arhivă personală
Pe de altă parte, partidele românești, inclusiv PSD, pare să prefere din multe puncte de vedere politici economice mai degrabă de dreapta sau centru dreapta.
„Lucrul ăsta e cel mai clar vizibil, cred, în abordarea cu privire la modalitatea de impozitare, unde nici PSD, care ar fi asumat ca partid de stânga din punct de vedere economic, nu pare să vrea introducerea impozitului progresiv. Pentru că e clar că nici măcar acolo nu au fost decât câteva voci izolate care să susțină reintroducerea impozitului progresiv. Ori, impozitul progresiv e una din politicile fundamentale ale social-democrației, mă rog, asociate cu social-democrația, cu liberalismul în sens american, care e tot mai degrabă de centru-stânga. Și atunci, sigur că susținând în continuare cota unică de impozitare, asta e ceva ce e mai degrabă asociat cu partidele de dreapta. Și aici PSD este cu siguranță în mare măsură în linie cu PNL, dar și cu USR și cu altele”, este un paradox remarcat de Volacu.
Epoca partidelor radicale
În altă ordine de idei, partidele naționaliste, considerate de multe ori ca fiind radicale sau populiste, au apărut în istoria contemporană a României la scurt timp după Revoluție și au avut perioade în care s-au aflat pe val. Partidul România Mare, care l-a avut ca lider pe Corneliu Vadim Tudor, este cel mai bun exemplu. Două decenii mai târziu, după o perioadă de aparent declin, partidele naționaliste revin în prim-plan, în România și în Europa, și par să aibă o poziție tot mai solidă.
Interesant este faptul că, cel puțin în România se vorbește exclusiv despre partidele radicale de extrema dreaptă, în timp ce extrema stângă ultraprogresistă are rezultate mult mai modeste și este aproape ignorată. Totul trebuie privit în perspectivă socioculturală, mai degrabă, spune expertul.
„Dacă este să vorbim despre radicalism, vedem că la noi există partidele populiste de extremă dreapta. E vorba aici de partide care sigur că apar și în România, dar și într-un context internațional, în care încep să devină mult mai puternice. Sigur că și aici este o platformă, iar eticheta de dreapta sau de extrema dreaptă, în cazul ăsta, e pusă în asociere cu această dimensiune socioculturală, și nu cu dimensiunea economică. Pentru că un partid de extrema dreaptă din punct de vedere economic ar fi pur și simplu unul care ar trebui să vrea ca statul să aibă un rol cât mai mic, ceea ce nu este cazul. Sau dacă există în România, ar fi vorba mai degrabă despre partide extraparlamentare foarte mici. Și atunci, sigur că nu despre asta discutăm, ci mai degrabă despre această dimensiune socioculturală”, completează Volacu.
Bulibășeală în platforma economică a radicalilor
De regulă, partidele radicale de dreapta din România nu au doctrine consistente economice, iar uneori combină idei de dreapta cu cele de stânga, în multe cazuri și fără să realizeze.
„Dacă ne uităm la aceste partide, din punct de vedere economic, o să vedem că e un amestec destul de incoerent de poziții. Dacă e să luăm, spre exemplu, platforma AUR, care e mult mai bine conturată decât platformele celor de la SOS și POT, constatăm că există multe lucruri care în principiu sună bine, însă la o analiză mai atentă ele se bat cap în cap. Spre exemplu, promovează reducerea datoriei publice, dar și tăierea de taxe pentru pentru salariile foarte mici și creșterea salariului minim până la 5.000 de lei. Deci, pe de o parte vor reducerea datoriei publice, pe de altă parte mai puține taxe, dar și creșterea calității serviciilor publice, care bineînțeles că trebuie să fie susținută prin ceva. Însă nu este foarte clar de unde ar veni acești bani. La fel, vor să nu existe niciun fel de restricții economice și insistă pentru investiții în infrastructură, pentru care iarăși ai nevoie de bani, ca să nu mai vorbim despre construcția de locuințe, idee mai degrabă de stânga pe care a promovat-o intens George Simion în urmă cu ceva timp, și care iarăși ar necesita finanțare. Și atunci există un amalgam, idei altfel bune, dar care se bat cap în cap și care nu este deloc clar cum pot fi realizate”, susține profesorul bucureștean.
Lucrurile au stat și mai rău în privința lui Călin Georgescu, consideră Alexandru Volacu.
„Sigur că-l mai avem și pe domnul Georgescu, chiar dacă să spunem, el nu are neapărat un partid, dar face cât cinci partide, la cât scandal a fost în jurul lui. Toată lumea i-a pus eticheta de populist și radical de dreapta. Dar eu nu sunt așa de convins că ar fi neapărat. În cazul lui e atât de multă incoerență încât nu văd unde l-ai clasa. Ideologic, da, ca susținător al legionarilor, admirator al lui Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu, cu siguranță ține de extrema dreapta. Din punct de vedere sociocultural, categoric se apropie foarte mult de ceea ce înseamnă extrema dreaptă. În schimb, din punct de vedere economic, cred că lucrurile nu au niciun sens de la bun început. E un fel de ghiveci cu de toate, ba, să ne întoarcem la agricultură organică, în fine, dar de subzistență mai degrabă, ba, industrializare, e destul de neclar ce vrea. Inclusiv prin ideile lui de politici protecționiste, de izgonire a capitalului străin, nu e absolut nimic fezabil în ce spune el”, susține expertul.
Pe de altă parte, în ce privește extrema stângă, există ONG-uri și grupări ce promovează idei radicale ultra progresiste, dar nu și partide parlamentare. „Nu prea văd multe idei de extrema stângă, poate unele reminiscențe de pe vremea partidului comunist, pe la câte un candidat ce se pretinde independent. Pe de altă parte, printre politicienii cunoscuți, să zicem printre cei care candidează acum la postul de președinte, nu văd niciunul pe care l-am putea eticheta ca fiind de extremă stânga. Pentru că, în mod obișnuit, când spunem partide de extremă stânga, ne gândim la partide comuniste și neocomuniste. Și atunci, da, există unele elemente, dar cred că este exagerat să le imputăm celor care susțin egalitatea că ar fi de extremă stânga. Poate că dacă s-ar susține să fim egali toți din punct de vedere economic, să câștigăm aceiași bani, să trăim în case identice, într-un fel de Coreea de Nord… E adevărat, există fel de fel de ONG-uri și de formațiuni care vin cu idei duse mai mult spre stânga, idei cu care majoritatea românilor nu pot fi de acord, dar care în alte spații culturale sunt considerate absolut normale și corecte”, mai spune Volacu.
În ce privește societatea românească, Alexandru Volacu crede că se poate vorbi de o înclinație ușoară spre dreapta, mai degrabă centru-dreapta, chiar dacă în ultimii ani asistăm în România și în toată Europa la un avânt al partidelor extremiste.
„Din punct de vedere sociocultural, probabil că o majoritate nu au o perspectivă neapărat radicală, dar probabil una mai degrabă de dreapta, aș spune. Cel puțin dacă ne uităm la răspunsuri pe diferite probleme punctuale, românii nu sunt de stânga. Dar aici aș mai spune doar un lucru, anume că există foarte multe nuanțe. Spre exemplu, politicile cu privire la avort, care sunt foarte controversate în spațiul american, nu cred că au neapărat un corespondent similar în spațiul românesc. Unde cred că e foarte posibil ca mai mulți să fie favorabili politicilor care permit avortul, cel puțin până la viabilitatea fătului. Și aici, poate și având în vedere experiențele din timpul regimului comunist, românii au anumite sensibilități. Ne amintim că și religia era interzisă în anii comunismului, iar acum românii sunt poate printre cei mai religioși europeni, fără ca asta să fie o calitate sau un defect. E însă o discuție foarte largă acum și vedem și multe argumente pro și contra în jurul ei”, crede Volacu.
Cum e la alții
Altfel stau lucrurile în alte țări, spre exemplu în Franța. În Hexagon există o extremă stânga extrem de vocală, aproape la fel de bine reprezentată ca și extrema dreapta. Pe de altă parte, există țări ca Germania unde extrema dreapta e în vogă, dar există și elemente de stânga dusă la extrem.
În ce privește Statele Unite ale Americii, există o mișcare ultraprogresistă, woke, cu idei ce aduc cu extrema stânga, fără a fi însă neapărat extremistă. Evident, cei cu înclinații și simpatii de dreapta o consideră ca fiind extremă stânga. Există în același timp și o mișcare neoconservatoare mult mai bine cunoscută în întreaga lume, MAGA, considerată de cei cu simpatii de stânga ca fiind de extremă dreapta. Alexandru Volacu crede că în ambele cazuri se exagerează.
„Poate că și unii și alții au unele elemente radicale, dar nu aș spune că sunt de extremă dreapta. Eu zic că s-ar putea să fie mult spus chiar în ambele direcții, pentru că, până la urmă, și blocul votanților lui Trump e un bloc destul de divers, care cuprinde, cu siguranță, și persoane cu înclinații chiar nofasciste, dar cuprinde și diverse alte persoane. Și mă gândesc aici la oameni care au suferit consecințele economice negative ale politicilor din ultimele decenii și care nu au neapărat tendințe radicale de genul ăsta. Iar, în partea cealaltă, sigur că spectrul ăsta, stânga-dreapta, în mod normal nu se potrivește foarte bine pentru discuții de politică externă. Da, mai degrabă aș vorbi în cazul MAGA de izolaționism, dar extrema dreapta e mult prea mult”, consideră Volacu.
Mai puțină extremă stânga și mai multă de dreapta
Totuși, atrage el atenția, cu același izolaționism și intervenționism au cochetat și rivalii lui Trump, cei din Partidul Democrat, în diferite momente ale istoriei.
„Vorbim de izolaționism și intervenționism, aș spune că nu au neapărat corespondent în stânga-dreapta, în adevăratul sens al cuvântului. Pentru că putem să vedem și democrații și republicanii în diferite perioade sunt, mai degrabă, intervenționiști, din altele, izolaționiști. Și chiar și acum, dacă vă uitați, inclusiv la suporterii, la susținătorii lui Trump, unii, mai degrabă, sunt izolaționiști, pentru ca Statele Unite nu se implică în niciun fel de conflicte externe, alții, mai degrabă, susțin foarte puternic ajutorul dat Israelului, deci sunt tot felul de perspective. Iar în ceea ce privește protestele pro-Palestina, din tabăra progresistă a democraților… da, ei sunt clar de stânga, așa cum democrații americani în general sunt de stânga. Doar că, din nou, eu unul nu i-aș numi radicali. Sigur că privind din exterior sunt niște proteste legitime, nu e o crimă să ceri oprirea războiului din Fâșia Gaza sau de unde mai e”, explică Volacu.
Puțin altfel ar sta lucrurile în nordul Europei, dacă este de judecat la rece. Anii 70 și 80 au fost anii în care mișcările de stânga au fost în mare vogă, iar multe dintre ele au fost susținute de la Moscova. De regulă, membrii lor cereau ca SUA să părăsească Europa, iar mai recent închiderea centralelor nucleare, astfel încât țările lor să devină dependente de gazele naturale ale Rusiei.
Astfel de micări și ONG-uri au fost prolifice în state ca Germania și în țările scandinave, iar multe dintre ele erau înfrățite chiar cu comuniștii sovietici.
„Există, sigur că dacă ne uităm din punct de vedere istoric, o anumită evoluție și probabil că vom putea identifica, dacă mergem mai în trecut, și ceva ce am putea să numim extremă stânga în spațiul occidental. Vorbim de o extremă stânga care a fost destul de puternică în faza inițială, dar, ulterior a început măcar în parte să se distanțeze de acest comunism asociat cu Moscova și cu Uniunea Sovietică. Privind cu atenție, vedem că de regulă erau foarte favorabile intervenționismului economic al statului, mult mai mult decât, hai să zicem, social-democrații, din perioada respectivă. Vedem exemple de astfel de partide și în Italia, chiar și Franța e un bun exemplu. Dar de regulă sunt partide care, în cele din urmă, nu ajung să guverneze, ci mai degrabă sunt forțe politice, nu atât de minore încât să nu aibă reprezentare în parlament, dar nici dominante sau decisive în politica internă. Și putem vorbi în cazul lor și de un extremism de stânga, poate mai degrabă tot din punct de vedere economic”, arată Volacu.
Există însă și excepții. Partidul de extremă-stânga Syriza, din Grecia, a câștigat alegerile.
„Aș spune că excepția se cheamă Syriza și vine din Grecia. Totuși, chiar și acolo, dacă ne uităm, nu era vreo chemare pentru răsturnare a ordinii capitaliste. E pur și simplu mai degrabă, o înclinație către un rol mai important jucat de stat”, mai spune Alexandru Volacu.