Statele Unite au reluat marţi, 11 martie, asistenţa militară a Ucrainei, în urma negocierilor americano-ucrainene în Arabia Saudită. Kievul a fost de acord să accepte propunerea de încetare imediată a focului pentru 30 de zile.
Donald Trump si Volodimir Zelenski Foto: Getty Images
Oficialii ucraineni au declarat marți seara că atât asistența militară americană, cât și schimbul de informații au fost reluate.
Ucraina a precizat că va accepta o propunere americană pentru o încetare a focului de 30 de zile în conflictul său cu Rusia, potrivit Reuters.
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că SUA vor prezenta acum oferta Rusiei, iar mingea este în terenul Moscovei. „Speranța noastră este că rușii vor răspunde «da» cât mai repede posibil, astfel încât să putem trece la a doua fază a acestei situații, care este negocierea reală”, a declarat Rubio reporterilor, după mai mult de opt ore de discuții la Jeddah, în Arabia Saudită.
Rubio a declarat că Washingtonul dorește un acord complet atât cu Rusia, cât și cu Ucraina „cât mai curând posibil”. „În fiecare zi care trece, acest război continuă, oameni mor, oameni sunt bombardați, oameni sunt răniți de ambele părți ale acestui conflict”, a spus el.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că este deschis să discute un acord de pace, dar el și diplomații săi au afirmat în repetate rânduri că sunt împotriva unei încetări a focului și că ar căuta un acord care să protejeze „securitatea pe termen lung” a Rusiei. Putin a exclus concesiile teritoriale și a declarat că Ucraina trebuie să se retragă complet din patru regiuni ucrainene revendicate și parțial controlate de Rusia.
Ministerul de Externe al Rusiei a declarat, marți, doar că nu exclude contacte cu reprezentanții SUA.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care s-a aflat în Arabia Saudită, dar nu a participat la discuții, a declarat că încetarea focului a fost o „propunere pozitivă”, care acoperă linia frontului în conflict, nu doar luptele aeriene și maritime.
Liderul ucrainean a declarat că încetarea focului va intra în vigoare de îndată ce Rusia va fi de acord. „Când acordurile vor intra în vigoare, în timpul acestor 30 de zile de „tăcere”, vom avea timp să pregătim împreună cu partenerii noștri la nivelul documentelor de lucru toate aspectele pentru o pace fiabilă și securitate pe termen lung”, a declarat Zelenski.
Discuții între Trump și Putin
Trump a precizat , marți, că speră la o încetare rapidă a focului și că se gândește să discute cu Putin în această săptămână. „Sper că va fi în următoarele câteva zile”, a declarat el reporterilor la un eveniment organizat la Casa Albă pentru a promova compania auto Tesla a consilierului său apropiat Elon Musk.
De asemenea, președintele american a spus că îl va invita pe Volodimir Zelenski, din nou, la Casa Albă.
Acordul dintre SUA și Ucraina a reprezentat o schimbare radicală față de întâlnirea acerbă de la Casa Albă din 28 februarie dintre noul președinte republican al SUA, care a fost mult timp sceptic în privința ajutorului pentru Ucraina.
În declarația comună de marți, cele două țări au afirmat că au convenit să încheie cât mai curând posibil un acord cuprinzător pentru „resursele minerale critice” ale Ucrainei.