Statele Unite au cerut aliaților europeni să precizeze de ce ar avea nevoie de la Washington pentru a participa la stabilirea unor garanții de securitate pentru Ucraina, potrivit unui document obținut de Reuters.
Sumit al liderilor UE/FOTO.Arhiva
Demersul diplomatic, trimis săptămâna trecută, conține șase puncte și întrebări care vizează, printre altele, care țări ar putea contribui la aceste garanții, care ar fi dispuse să trimită trupe în Ucraina ca parte a unui acord de pace și care ar putea fi mărimea unei forțe conduse de europeni.
Președintele SUA, Donald Trump, i-a șocat pe liderii europeni săptămâna aceasta, când a discutat cu președintele rus Vladimir Putin – ale cărui forțe au invadat Ucraina acum trei ani – fără a-i consulta pe aceștia sau Kievul și a anunțat începutul imediat al unor negocieri de pace. Conform unor surse Reuters, Statele Unite au trimis un document în care întreabă guvernele europene ce ar putea contribui la aceste garanții de securitate, iar întregul text obținut de Reuters arată și ce ar trebui să ofere Washingtonul pentru ca statele europene să poată participa efectiv.
Această cerere a fost bineprimită de multe guverne europene, care au lăsat clar să se înțeleagă că pot oferi garanții de securitate doar cu susținerea Statelor Unite.
„Care sunt, dacă există, cerințele de sprijin din partea SUA pe care guvernul dumneavoastră le consideră necesare pentru participarea sa la aceste acorduri de securitate? Mai exact, ce resurse pe termen scurt și lung credeți că vor fi necesare din partea SUA?”, este una dintre întrebări.
Doi diplomați europeni au precizat că încă se poartă discuții despre cum vor răspunde capitalele europene, însă unii cred că ar trebui să se ajungă la un răspuns colectiv. În acest sens, liderii europeni, inclusiv cei ai Marii Britanii și Germaniei, se vor întâlni luni la Paris pentru un summit de urgență pe tema Ucrainei.
Documentul mai întreabă care dintre țările europene și/sau terțe ar putea participa la un astfel de aranjament, dar și dacă țările respective ar fi dispuse să trimită trupe în Ucraina ca parte a unui acord de pace. „Dacă forțele militare ale unei terțe țări ar fi desfășurate în Ucraina ca parte a unui acord de pace, ce dimensiune considerați că ar trebui să aibă această forță condusă de europeni? Cum și unde ar fi desfășurate aceste forțe și pentru cât timp?”, mai întreabă SUA, potrivit documentului.
Totodată, țărilor li se cere să precizeze ce măsuri ar trebui să ia SUA, aliații și partenerii săi în cazul unui atac al Rusiei asupra acestor forțe. „Ce capacități suplimentare, echipamente și opțiuni de întreținere este pregătit guvernul dumneavoastră să ofere Ucrainei pentru a-i întări poziția de negociere și a pune presiune suplimentară asupra Rusiei?”, întreabă chestionarul.
În final, documentul include și întrebarea ce măsuri vor fi dispuse guvernele europene să ia pentru a spori sancțiunile împotriva Rusiei, inclusiv prin impunerea unui control mai strict asupra celor deja existente.