SUA au un plan pentru Rusia săptămâna aceasta. Un consilier român al lui Trump și un general cu studii la Harvard explică ce urmează

0
1
sua-au-un-plan-pentru-rusia-saptamana-aceasta.-un-consilier-roman-al-lui-trump-si-un-general-cu-studii-la-harvard-explica-ce-urmeaza
SUA au un plan pentru Rusia săptămâna aceasta. Un consilier român al lui Trump și un general cu studii la Harvard explică ce urmează

Statele Unite sunt gata să treacă la acțiune, după ce Donald Trump l-a somat pe Putin să vină la masa negocierilor. Ce înseamnă cu adevărat acest lucru explică pentru „Adevărul”, politologul Greg Scărlătoiu, fost consilier al lui Trump, și generalul (r) Alexandru Grumaz, primul ofițer român cu studii la Harvard.

Putin și Trump. FOTO: EPA-EFE

Donald Trump a surprins când a venit cu un ultimatum de 50 de zile pentru Rusia lui Putin, iar surpriza a devenit și mai mare atunci când a revenit și a modificat termenul la 10-12 zile. Acest lucru înseamnă că Statele Unite ar urma să ia o decizie extrem de importantă în cursul acestei săptămâni.

Până acum au existat numeroase speculații în acest sens, însă adevăratele planuri ale lui Trump sunt greu de intuit, într-un mandat în care liderul de la Casa Albă a dat dovadă că stăpânește mai bine ca oricine conceptul de ambiguitate strategică.

Fost consilier al lui Donald Trump în primul său mandat, politologul de origine română Greg Scărlătoiu, alături de generalul (r) Alexandru Grumaz, primul ofițer înalt român pregătit de americani la Harvard, explică pentru „Adevărul”, care ar fi soluțiile prin care președintele american îl poate obliga pe omologul său rus să pună capăt războiului.

Gata cu atitudinea împăciuitoare a lui Trump

Despre schimbarea radicală a lui Trump vorbește Greg Scărlătoiu. Trump face o adevărată demonstrație de forță în aceste zile, pentru a-i arăta lui Vladimir Putin că America are o superioritate zdrobitoare în fața Federației Ruse. Este vorba despre o abordare în stilul trumpist, noncoformistă, mai ales după ce fostul președinte rus Dmitri Medvedev l-a insultat.

„Mediul internațional s-a schimbat. Contează mai puțin o abortare liberală a relațiilor internaționale bazată pe schimbarea din interior, pe drepturile omului, pe acțiuni umanitare. Este vorba pur și simplu de forță și de proiectarea forței. Este o abortare realistă, chiar realist-ofensivă a relațiilor internaționale. Din punctul de vedere al președintele Trump, nu își poate permite să fie amenințat de Medvedev și să nu răspundă”, explică Scărlătoiu.

Dacă mulți analiști s-au grăbit să afirme că trimiterea celor două submarine americane în vecinătatea Rusiei echivalează cu o declarație de război, Greg Scărlătoiu este de altă părere.

„Trimiterea acelor două submarine nucleare nu înseamnă în niciun caz că vrem să începem un război nuclear acum cu Rusia. Categoric, nu se pune așa problema. Însă este vorba de proiectarea forței”, explică Scărlătoiu.

Sancțiuni mai dure ca oricând

Despre un punct de cotitură vorbește și generalul (r) Alexandru Grumaz, care vine cu câteva indicii privind următorii pași ai lui Donald Trump. Sancțiunile economice împotriva Rusiei ar fi vârful de lance, dar acțiunile americanilor nu s-ar limita la atât.

„Noile tarife cu care amenință Trump Rusia și aliații acesteia, în primul rând, vor reprezenta o schimbare pentru Casa Albă. Până acum, administrația Trump, dar nu numai, a evitat să adopte sancțiuni dure împotriva Rusiei. Acum, de această dată, el a vorbit deschis despre acest lucru și i-a transmis un mesaj clar lui Putin. Dar amenințarea cu tarife nu se oprește la Rusia. Vizate vor fi evident și țările care fac comerț cu gaze și petrol cu Rusia. Și aici mă refer la cele două mari și importante state, China și India. India, de exemplu, se pare că importă 500.000 de barili pe zi. la final, Putin va regreta că l-a sfidat pe Trump. Și vor regreta și aliații lui”, spune generalul.

Pe de altă parte, Putin nu pare timorat. După ce a ieșit în față Dmitri Medvedev cu obișnuitele sale declarații agresive, însuși Vladimir Putin i-a transmis un răspuns arogant lui Trump. Asta înseamnă, fără niciun dubiu, că Rusia nu vrea să pună capăt ostilităților și îl sfidează pe Trump.

„Putin a fost hotărât să folosească ceea ce consideră el a fi un avantaj mare, și anume situația de pe câmpul de luptă, acolo unde invazia pe scare largă a Ucrainiei a mers cu succese incrementale mici. Dar totuși sunt succese și liderul de la Kremlin a precizat foarte clar că este exclusă oprirea luptelor fără concesii ample din partea Ucrainiei. Lucrurile astea s-au discutat și la Istanbul, iar apoi au fost reluate în declarațiile lui Peskov. Dacă ne uităm bine la declarațiile unor lideri ruși de săptămâna trecută, de exemplu, Serghei Lavrov (n.r – ministrul de externe rus) a lăudat administrația Trump pentru abordarea sa rezonabilă față de Ucraina și disponibilitatea sa la dialog. Dar în același timp, Dmitri Medvedev, fostul președinte rus și vice-președinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a numit termenul limită a lui Trump ca fiind o amenințare și un pas către război. De asemenea, ideologul Kremlinului, Dughin, a dat o declarație prin care a spus că Rusia este în război cu America”, menționează generalul.

De ce China va reprezenta o excepție de la regulă

În acest context, devine evident că următorul pas va fi trecerea la sancțiuni dure împotriva Rusiei și aliaților săi. În paralel, SUA vor începe să trimită mai multe arme Ucrainei și să-i ofere un sprijin important, consideră generalul.

Cu toate acestea, nu toate statele care fac comerț cu Rusia vor fi sancționate. Generalul Alexandru Grumaz este convins că China va reprezenta o excepție și explică și de ce.

„Sigur că americanii au amenințat că vor sancționa toate țările care sprijină Rusia, dar nu va fi chiar așa. Sunt sigur că nu le sancționează pe toate. China nu va fi sancționată. Și explic și pe ce mă bazez când spun asta: ministrul Apărării din Taiwan ar fi trebuit să ajungă la Washington pentru a discuta probleme de securitate cu SUA. Ori Donald Trump a refuzat să-l primească la Washington. Asta arată clar că Tump nu vrea să supere China. Nu vrea să supere Beijingul și își dorește un acord cu China la ora actuală. Și atunci, cel mai probabil, sancțiunile secundare se vor îndrepta către anumite state. Și mă gândesc la India, pe care deja Trump a criticat-o direct”, explică generalul Grumaz.

Și Greg Scărlătoiu se referă la sancțiunile economice dure care vor viza Rusia. În opinia sa, situația Rusiei ar fi extrem de delicată, mult mai grea decât lasă anumite cifre să pară.

„Trump deja a adresat această chestiune a vulnerabilității economice a Rusiei. Rusia este extraordinar de vulnerabilă economic. Rușii se bazează pe energie, pur și simplu, dar în momentul în care niște sancțiuni mai dure vor fi implementate, Rusia o să aibă mari probleme, sigur. Comerțul cu China este o sursă importantă de venit, însă există limite și acolo. Complexul militar-industrial al Rusiei nu mai poate face față”, mai spune politologul.

În sprijinul afirmației sale, Greg Scărlătoiu amintește că Rusia folosește arme și muniție din China, Iran și Coreea de Nord, ceea ce ar indica faptul că propriile rezerve nu îi mai sunt suficiente.

„De mai bine de un an de zile, de un an și jumătate, rușii au ajuns în punctul în care trebuie să bazeze pe importuri din Coreea de Nord, din China, din Iran. Cu Iranul s-a cam terminat acum. Deci, sunt într-o poziție foarte dificilă. Mă gândesc că sancțiunile economice sunt asul din mânecă pentru Trump și că vor îngenunchea în final Rusia”, consideră Scărlătoiu.

În paralel, americanii vor continua să susțină Ucraina. Spre deosebire de generalul Alexandru Grumaz, Greg Scărlătoiu crede că și China va fi sancționată de Trump, dacă Beijingul va alege să susțină Rusia în continuare.

„Este cât se poare de clar că America va continua să susțină acest război al Ucrainei, acest efort de autoaparare al Ucrainei, fără discuție. Statele Unite, în momentul în care președintele Donald Trump decide că sancțiuni noi servesc interesul național, nu vor ezita să sancționeze pe oricine, fără nicio problemă. Inclusiv China, chiar și în pofida acestui recent acord tarifar de care se tot vorbește. Toate cărțile sunt pe masă, ca să spun așa, mai puțin un război direct cu Rusia. Asta nu se pune problema, oricât ar încerca unii să îi sperie pe oameni”, încheie Greg Scărlătoiu.