Taxele impuse de Statele Unite asupra importurilor de mașini amplifică șocul în Europa, iar reducerea spațiului de negociere riscă să genereze un conflict comercial cu Administrația Donald Trump, comentează publicația germană Süddeutsche Zeitung.
Maros Sefcovic, comisarul UE pentru Afaceri Comerciale, a efectuat acum câteva zile o vizită la Washington, pentru discuții între parteneri. Într-un mesaj postat pe platforma X, a evocat ”discuții intense” cu secretarul american al Comerțului, Howard Lutnick, cu emisarul special Jamieson Greer și cu Kevin Hassett, consilierul pentru Afaceri Economice al președintelui Donald Trump.
”Ne așteaptă o muncă intensă”, a subliniat Sefcovic, pledând pentru un acord corect, în locul taxelor comerciale.
Însă, miercuri seară, președintele Donald Trump a anunțat tarife comerciale de 25% asupra tuturor importurilor de autovehicule.
”Vom trage la răspundere țările care fac afaceri în țara noastră și care ne iau locurile de muncă, bunăstarea și multe alte lucruri”, a afirmat președintele Statelor Unite.
În Europa, afirmațiile lui Donald Trump au generat îngrijorare profundă, la nivelul companiilor, guvernelor și oficialilor de la Bruxelles. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a exprimat regret pentru decizia Administrației Donald Trump.
Taxele pe importurile de autovehicule sunt doar un pas intermediar, care apare după aplicarea altor tarife. Analistul Brad Setser, de la Consiliul pentru Relații Externe (Council on Foreign Relations), se așteaptă ca prețurile autovehiculelor să devină ”prohibitive”.
”Dacă noile tarife se adaugă taxelor de 20% existente deja, produsele importate vor avea prețuri cu 45% mai mari, cu efect direct asupra clienților din Statele Unite”, afirmă analistul.
”Iar europenii vor avea o problemă urgentă. Industria auto germană a exportat în ultimul an foarte mult în Statele Unite. Companiile germane vor trebui să se aștepte la cel mai grav scenariu, întrucât comisarul pentru Comerț, Maros Sefcovic, nu a venit cu ești bune de la Washington. În contextul noilor presiuni comerciale, nu prea mai există spațiu de negocieri”, constată publicația Süddeutsche Zeitung, întrebându-se dacă nu trebuie tratat cu seriozitate riscul unui conflict comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite.
Foto: Profimedia
Citește și:
Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una …