Tanczos Barna anunță REVOLUȚIA la ANAF: sistem digital inteligent pentru verificarea firmelor! „Va fi punct ochit, punct lovit”

0
1
tanczos-barna-anunta-revolutia-la-anaf:-sistem-digital-inteligent-pentru-verificarea-firmelor!-„va-fi-punct-ochit,-punct-lovit”
Tanczos Barna anunță REVOLUȚIA la ANAF: sistem digital inteligent pentru verificarea firmelor! „Va fi punct ochit, punct lovit”

Ministrul Finanțelor anunță o schimbare radicală în ceea ce privește activitatea ANAF. Vorbim despre controale efectuate cu ajutorul unui sistem digital inteligent.

Cu alte cuvinte, va fi „punct ochi, punct lovit”, spune Tanczos Barna.

Barna: „Crește imediat gradul de conformare”

Șeful finanțelor din România a explicat într-un interviu pentru economedia.ro cum va funcționa verificarea firmelor în 2025. ANAF va avea un sistem digital prin care controalele fiscale vor fi efectuate în funcție de riscul fiscal al societăților.

„Punct ochit, punct lovit”, se laudă ministrul Finanțelor.

„Cu un sistem informatic digitalizat, real-time, eficient, care duce la controlul punct ochit, punct lovit, cu siguranță crește imediat gradul de conformare. Dar trebuie ca ANAF să ajungă acolo. Și vă asigur că, după ce terminăm bugetul, cu toți ordonatorii principali de credite, în fiecare zi de asta ne vom ocupa: de digitalizare și presiune pe ANAF pentru a avea un sistem de colectare cum este în Polonia, cum este în Ungaria. Ungaria are 27% TVA și un gap de TVA minuscul. Lucrurile se pot face și în România dacă suntem perseverenți și dacă suntem consecvenți pe digitalizare.

Sunt convins că, odată cu digitalizarea în sistemul informatic, nu se mai vedea a cui este firma. Acesta este secretul sistemului informatic. Te duci punct ochit, punct lovit la o companie aleasă în funcție de analiza de risc, nu mai știi cine este proprietarul.Cu siguranță anul acesta veți avea controalele de acest gen, pentru că sistemul informatic deja poate să producă asemenea analize de risc”, a spus ministrul Finanțelor.

În ceea ce privește declarațiile pe care le-a făcut ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloș, cum că ar mai fi loc de creșterea suplimentară a impozitului pe dividende, Tanczos Barna a comentat următoarele:

„Cu siguranță trebuie să analizăm foarte exact ce înseamnă impozitul pe proprietate, ce înseamnă colectarea și corecțiile de alocare de TVA din buget către cei care nu fac colectare bună din impozitele locale”.

CITEȘTE ȘI:

ANAF a trimis procurorilor informațiile privind campania electorală „zero lei” a lui Călin GEORGESCU, anunță Tanczos Barna

Guvernul modifică LEGISLAȚIA transportului rutier: Se reglementează posibilitatea imobilizării vehiculelor

Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si …

vezi toate articolele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.