Un român aflat în vacanță în Marea Britanie a murit încercând să salveze două fete din mare. Familia sa a strâns aproape 10.000 de lire din donații, pentru a-i aduce trupul acasă, în România.
Românul aflat în vacanță în Marea Britanie a murit încercând să salveze două fete FOTO: Facebook
Alexandru Melei, în vârstă de 60 de ani, se afla în vacanță în stațiunea Ingoldmells, lângă Skegness, Lincolnshire, când a observat două gemene aflate în pericol în apă. Fără să ezite, s-a aruncat în mare pentru a le salva. Era puțin după ora 16:00, duminică, 25 mai.
„Fetele locuiau lângă prietenii tatălui meu, așa că îi cunoșteau”, a povestit fiica lui, Ana-Maria Barbu, relatează publicația Mirror. „Din câte am înțeles, intraseră împreună în apă, dar s-au despărțit când nivelul apei a crescut brusc. Începuseră să intre în panică, țipau și strigau după ajutor”.
Alexandru a sărit să salveze una dintre fete, iar prietenul lui s-a îndreptat spre cealaltă. Prietenul a reușit să o aducă la mal, însă Alexandru a fost copleșit de valuri. A fost scos din apă și transportat la spital, dar din păcate, nu a mai putut fi salvat.
„Mama era acolo cu el și îl ținea de mână tot timpul. Nu au putut face nimic să-l salveze”, a mai spus Ana-Maria.
Misiunea de repatriere, aproape de îndeplinire
În urma tragediei, familia lui Alexandru a lansat o campanie de strângere de fonduri pe GoFundMe pentru repatrierea trupului în România. Campania a strâns deja peste 9.000 de lire sterline.
„Datorită generozității și implicării dumneavoastră, am reușit să ne atingem obiectivul propus. Suntem profund recunoscători pentru fiecare gând bun și gest de sprijin. Vă mulțumim din adâncul inimii”, a declarat fiica lui Alexandru, Ana-Maria.
Pentru cei care doresc să contribuie la fondul creat de Ana-Maria pentru repatrierea tatălui său, donațiile se pot face pe pagina oficială: https://gofund.me/bdbceabd.
Un om dedicat salvării celorlalți
Alexandru Melei a fost asistent medical în armata română, iar mai târziu a lucrat într-un spital civil. Împreună cu soția sa, Cornelia, cu care era căsătorit de 38 de ani, venise în Marea Britanie în vizită la prieteni români. Erau cazați în apropierea plajei unde s-a produs tragedia.
„Sunt atât de mândră de el, a fost atât de curajos. Acesta a fost cine a fost – a fost asistent medical în armata română jumătate din viață, apoi a fost asistent medical în spital”, a spus Ana-Maria.
O pierdere uriașă pentru o familie
După pensionare, Alexandru și soția lui abia începuseră să călătorească. Cornelia, care anul trecut a urmat un tratament împotriva cancerului, se afla în recuperare, iar vacanța în Anglia era parte din noul început al familiei.
„Abia începeau să se bucure de viață și să se distreze. Suntem devastați”, a mai spus Ana-Maria.
Fratele lui Alexandru, Costi Melei, a transmis un mesaj emoționant pe Facebook: „A dat dovadă de un curaj și un altruism imens în ultimele sale clipe – ceva ce nu vom uita niciodată. Vă rugăm să vă gândiți la el sau să vă rugați pentru sufletul lui”.
Tragedie pe o plajă plină de turiști
Incidentul a avut loc pe o plajă aglomerată, iar martorii spun că salvatorii au intervenit rapid. O ambulanță aeriană, poliția și paza de coastă au încercat să-l salveze pe Alexandru, în timp ce turiștii priveau îngroziți. În ciuda eforturilor, Alexandru a murit la spital.
Fetele implicate au scăpat nevătămate, dar au fost „în stare de șoc teribilă și înfășurate în pături”, potrivit martorilor.