Un miliardar din domeniul tehnologiei care a cumpărat o serie de zboruri spațiale de la compania SpaceX a lui Elon Musk și a efectuat prima călătorie spațială privată a fost nominalizat miercuri de președintele ales Donald Trump pentru a conduce NASA, relatează AP.
Jared Isaacman, în prima călătorie spațială privată a Space X FOTO PROFIMEDIA
Jared Isaacman, 41 de ani, CEO și fondator al unei companii de procesare a cardurilor de credit, este un colaborator apropiat al lui Musk de când și-a cumpărat primul zbor charter cu SpaceX. El a plecat în acea călătorie în 2021 alături de câștigătorii concursului inițiat de compania antreprenorului american. În septembrie, el a efectuat un nou zbor în care a ieșit pentru scurt timp din cabină pentru a testa noile costume spațiale ale SpaceX.
Dacă va fi confirmat, Isaacman îl va înlocui pe Bill Nelson, în vârstă de 82 de ani, un fost senator democrat din Florida, nominalizat la conducerea NASA de președintele în exercițiu Joe Biden. Nelson a zburat la bordul navetei spațiale Columbia în 1986 pe când era congresman.
Isaacman a transmis că este onorat să fie nominalizat pentru acest post și că se simte „recunoscător să servească”.
„Având norocul să privesc planeta noastră uimitoare din spațiu, sunt pasionat de ideea ca America să fie în fruntea celei mai incredibile aventură din istoria omenirii”, a scris el pe X.
Elon Musk l-a felicitat pe Isaacman pe X, spunând despre el că este un om cu „abilități și integritate înalte”.
Isaacman „Rook”, care pilotează avioane de luptă, s-a autocaracterizat drept un „tocilar al spațiului” încă de când era la grădiniță. A abandonat liceul când avea 16 ani, a obținut un certificat GED și a început o afacere în subsolul părinților săi, care a devenit baza pentru Shift4. Afacerea lui are sediul în estul Pennsylvaniei, unde locuiește cu soția sa și cu cele două fiice ale lor.
A stabilit un record de viteză zburând în jurul lumii în 2009, în timp ce strângea bani pentru programul Make-A-Wish, iar ulterior a înființat Draken International, cea mai mare flotă privată de avioane de luptă din lume.
Isaacman a rezervat încă două zboruri cu SpaceX, inclusiv o călătorie care va duce primul echipaj al companiei pe orbită în jurul Pământului.
NASA are obiective ambițioase
În timpul mandatului lui Nelson, NASA a luat avânt în efortul său de a aduce din nou astronauți pe Lună. Următorul program Apollo, denumit după sora geamănă a lui Apollo, Artemis își propune să trimită patru astronauți în jurul Lunii chiar anul viitor. Următorul pas ar fi prima aselenizare în mai bine de jumătate de secol.
NASA mizează pe SpaceX pentru a aduce astronauți pe suprafața lunară cu Starship, mega-racheta lansată din Texas în zboruri-test.
Agenția spațială se bazează deja pe SpaceX pentru a transporta astronauți către și de la Stația Spațială Internațională, dar pentru face aprovizionări. Boeing și-a lansat primul echipaj pentru NASA în iunie, dar capsula Starliner a întâmpinat multe probleme, iar cei doi piloți au rămas blocați la stația spațială. Este prevăzut să ajungă acasă cu SpaceX în februarie, după mai bine de opt luni pe orbită. Misiunea lor ar fi trebuit să dureze doar opt zile.
NASA are și un alt obiectiv: explorarea sistemului solar. Astfel, misiunile robotizate pe Lună și nu numai continuă cu o navă spațială NASA cu destinația Europa, luna lui Jupiter, în timp ce roverul Perseverance va colecta mai multe mostre de rocă și pământ de pe Marte.
Confruntându-se cu bugete restrânse, NASA caută o modalitate mai rapidă și mai ieftină de a duce aceste mostre marțiene pe Pământ în condițiile în care planul inițial, a cărui cost a crescut la 11 miliarde de dolari. Ca și în cazul zborului spațial cu echipaj uman, NASA a apelat la industrie și alții pentru idei si ajutor.