Este cel puțin neobișnuit ca un președinte al Statelor Unite să răspundă, printr-un gest de natură militară, la provocările online ale unui oficial rus fără greutate reală în decizia politică de la Moscova.
Președintele SUA, DOnald Trump/FOTO:AFP
Și totuși, exact asta a făcut Donald Trump, ordonând repoziționarea a două submarine nucleare americane, după o serie de declarații agresive venite din partea lui Dmitri Medvedev – fost președinte rus, devenit între timp un critic vehement al Occidentului, dar lipsit de orice autoritate efectivă.
Într-un mesaj publicat recent, Medvedev a avertizat că ultimatumurile repetate ale lui Trump privind un acord de pace în Ucraina ar echivala nu cu o amenințare la adresa Rusiei, ci cu una „împotriva propriei sale țări”. A mers chiar mai departe, făcând aluzie la sistemul sovietic de represalii nucleare automate, cunoscut sub numele de „Mâna moartă”.
Replica lui Trump nu a întârziat. A ordonat repoziționarea submarinelor „în regiuni adecvate”, în cazul în care „declarațiile nechibzuite” ale lui Medvedev ar fi mai mult decât simple provocări verbale.
Însă reacția ridică mai multe întrebări decât oferă răspunsuri. Mai ales că, în mod curent, submarinele americane cu încărcătură nucleară patrulează în apele internaționale, iar razele lor de acțiune sunt suficient de mari pentru a acoperi, oricum, teritoriul Rusiei. Cu alte cuvinte, repoziționarea anunțată nu schimbă nimic substanțial în postura nucleară a Statelor Unite, notează CNN.
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a minimalizat imediat semnificația mesajului rusesc, amintind că Medvedev nu mai are niciun rol în luarea deciziilor de la Kremlin. O opinie împărtășită și de analiștii ruși, care îl consideră pe fostul președinte o figură decorativă, devenită mai degrabă simbolul retoricii excesive decât al acțiunii politice.
Așadar, de ce ar reacționa Trump atât de vizibil – și aparent disproporționat?
O diversiune convenabilă în plină presiune diplomatică
Un posibil răspuns ține de contextul politic intern și extern în care se află Trump. Pe fondul negocierilor tensionate cu Moscova, în care trimisul special Steve Witkoff joacă un dublu rol de emisar pentru Orientul Mijlociu și intermediar în dosarul ucrainean, Casa Albă pare interesată să-și conserve imaginea de actor dur, dar rațional.
Pe de altă parte, impunerea de sancțiuni secundare țărilor care cumpără petrol rusesc – precum India sau China – se dovedește dificilă din punct de vedere economic și diplomatic. În acest sens, un gest simbolic de „vigilență nucleară” poate funcționa ca o diversiune strategică, fără consecințe reale, dar cu potențial de acoperire mediatică globală.
În paralel, prezența în spațiul public a unor scandaluri interne – cum ar fi noile evoluții în cazul Epstein – face ca o repoziționare a atenției spre subiecte de securitate internațională să fie, cel puțin pentru administrația Trump, mai mult decât oportună.
Nici criză reală, nici calm deplin
Evident, orice mențiune a armamentului nuclear – mai ales într-un context de conflict extins, cum este cel din Ucraina – generează îngrijorare legitimă. Dar, în mod obiectiv, relația Washington-Moscova, deși tensionată, nu se află în pragul unei confruntări nucleare directe. Nici repoziționarea submarinelor americane, nici retorica agresivă a unui fost lider rus nu modifică acest echilibru de fond.
Mai mult, implicarea directă a președintelui american în astfel de schimburi de replici poate ridica semne de întrebare asupra priorităților reale ale administrației. Însă, dincolo de aparențe, strategia pare una clară: Trump alege să arate forță acolo unde nu riscă cu adevărat, în timp ce își lasă spațiu de manevră în dosarele economice și diplomatice cu miză reală.