Vladimir Putin a declanșat conflictul. Joe Biden nu l-a oprit. Dar, indiferent de eforturile sale de a evita această responsabilitate, săptămâna aceasta invazia Rusiei în Ucraina devine, inevitabil, războiul președintelui american Donald Trump, notează CNN.
Președintele SUA, DOnald Trump/FOTO:AFP
Cea mai puternică funcție din lume nu oferă întotdeauna opțiuni ușoare. Trump este obligat să abordeze cel mai grav conflict din Europa de la Al Doilea Război Mondial încoace, deoarece Statele Unite au fost implicate – sub conducerea predecesorului său – ca principal aliat și sponsor al Ucrainei.
Trump ar fi putut alege să se retragă complet din acest conflict. În schimb, a ales să impună forța personalității sale. Inițial, a susținut că poate încheia războiul în 24 de ore, apoi și-a prelungit propriul termen-limită la 100 de zile. A încercat să navigheze printre liderii conflictului, apropiindu-se de președintele rus, repetându-i retorica, iar apoi l-a criticat public pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, chiar din Biroul Oval. A atacat dur aliații NATO, cerându-le să contribuie mai mult la apărarea Europei – ceea ce, într-o anumită măsură, au făcut. Iar diplomația, deși pornită anevoios, a oferit rezultate modeste.
A înțeles că Putin nu dorește pacea
Însă în ultimele două săptămâni, deciziile și realizările lui Trump au transformat acest conflict într-o criză pe care o deține. A înțeles că Putin nu dorește pacea. A văzut nevoia urgentă a Ucrainei pentru arme și a încercat, deși timid, să ajute. A răspuns surprinzător de dur amenințărilor nucleare lansate de fostul președinte rus Dmitri Medvedev, anunțând, la rândul său, posibile repoziționări de submarine nucleare americane mai aproape de Rusia. În mai puțin de o lună, SUA au trecut de la suspendarea ajutorului militar pentru Ucraina la amenințări nucleare directe împotriva Rusiei.
Acum, pe măsură ce se apropie termenul limită autoimpus de Trump pentru o înțelegere de pace, el se confruntă cu una dintre cele mai importante decizii ale conflictului. Va impune sancțiuni secundare – tarife împotriva clienților energiei rusești – care chiar să afecteze Moscova? Va accepta ca SUA și aliații săi să suporte dureri economice pentru a pedepsi Rusia?
Impunerea unor sancțiuni serioase asupra Indiei și Chinei ar putea destabiliza piețele energetice globale. Luni, Trump a anunțat pe rețelele sociale că va crește tarifele pentru India, deoarece aceasta revinde petrolul rusesc cu profit și că nu îl interesează „câți oameni sunt uciși de mașina de război a Rusiei” – fără a oferi însă detalii clare despre măsurile concrete. India nu a dat semne că ar intenționa să oprească importurile de energie din Rusia. Iar China, profund dependentă de petrolul și gazul rusesc, nu își poate permite să renunțe la ele.
Pentru a evita un nou moment „TACO” – abreviere pentru „Trump Always Chickens Out” („Trump dă mereu înapoi”) – președintele va trebui să accepte disconfortul și, cel mai probabil, va suporta și el costuri politice. Alternativa? O posibilă „ieșire elegantă”, dacă emisarul său special, Steve Witkoff, va reuși să obțină ceva concret în vizita programată la Moscova. Trump ar putea accepta chiar o întâlnire bilaterală cu Putin, prezentând-o drept progres spre pace. Dar și un astfel de pas înapoi ar însemna, totuși, că a lăsat o amprentă profundă asupra conflictului – în spiritul avertismentului lui Colin Powell privind Irak: dacă Statele Unite distrug ceva, trebuie să-și asume și consecințele.
Trump nu poate avea ambele variante. Este în firea sa să vrea să fie centrul deciziilor și sursa atenției. Fiecare moment-cheie de până acum a fost rezultatul deciziilor sale personale. Iar acest lucru scoate la iveală o lecție dură despre președinția americană.
Trump nu poate alege doar problemele care îi convin și să le ignore pe celelalte
Chiar dacă doctrina „America First” urmărește reducerea implicării SUA în lume, acest lucru nu înseamnă că Trump poate revendica doar succesele – și nu și eșecurile. Atâta timp cât SUA rămân o putere globală, problemele internaționale vor continua să le aparțină.
El susține că își dorește încetarea războaielor. Dar simpla dorință nu e suficientă. Războaiele nu se supun intențiilor.
Fostul președinte Barack Obama a moștenit două conflicte – în Irak și Afganistan. A ieșit rapid din primul și a escaladat cel de-al doilea, fără succes. Afganistanul a devenit războiul său, deși nu l-a început el. Trump a primit la rândul său acel conflict, iar soluția sa rapidă a fost lăsată spre implementare lui Biden, ducând la prăbușirea haotică din august 2021 – transformată ulterior într-un simbol al eșecului democrat.
Trump se confruntă acum cu aceeași provocare – moștenește o criză pe care nu o poate încheia doar prin voință sau declarații. Morții de pe front, pe care îi plânge, au generat suferință și distrugere, transformând conflictul într-unul existențial – atât pentru Kremlin, cât și pentru sufletul societății ucrainene.
Ucrainenii vor să trăiască în pace, fără sirene de raid aerian în fiecare noapte. Putin nu vrea pace, iar ultimele sale cereri maximale echivalează cu o capitulare din partea Kievului.
În cele din urmă, este o realitate dură: acesta este, acum, războiul lui Trump. Este conflictul definitoriu al președinției sale și al erei post-11 septembrie. Rezultatul său va modela securitatea europeană și va influența agresivitatea Chinei în deceniul următor. China înțelege asta și vrea ca Rusia să câștige. Europa înțelege asta și se înarmează, pentru a nu lăsa Rusia să profite de eventualele slăbiciuni.
Rămâne de văzut dacă și Trump înțelege acest lucru – și dacă este pregătit să ia decizii incomode, cu toate consecințele care decurg din ele.