Comisia Europeană a respins, marți, anunțul Administrației SUA privind taxele impuse companiilor digitale americane, subliniind că nu modifică legislația în funcție de interesele Washingtonului, în pofida acordului comercial de principiu dintre Uniunea Europeană și Statele Unite.
”Avem Legea Serviciilor Digitale, care este o reglementare. Iar noi avem dreptul suveran de a emite legi așa cum vrem noi. Sigur că avem problema cotelor corecte, va fi abordată, dar nu are nicio legătură specială cu Statele Unite. Va fi abordată prin viitoarea noastră legislație, exact asta vom face”, a declarat, într-o conferință de presă, Thomas Regnier, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
”Noi nu ne vom schimba regulile, este dreptul nostru de a avea reglementări autonome în spațiul digital. Declarația Casei Albe este că nu vom aplica tarife de utilizare a rețelelor și că vom menține zero taxe asupra transmisiunilor electronice. Este corect, dar dacă nu va interfera cu spațiul normativ”, a precizat oficialul UE, conform agenției de presă ANSA.
Președinția SUA a anunțat luni, în prezentarea Acordului comercial agreat de Bruxelles și Washington, că Uniunea Europeană nu va impune taxe de utilizare a rețelelor companiilor digitale americane.
”Statele Unite și Uniunea Europeană intenționează să abordeze barierele comerciale digitale nejustificate. În această privință, Uniunea Europeană confirmă că nu va adopta și nu va menține taxe de utilizare a rețelelor. În plus, Statele Unite și Uniunea Europeană vor menține linia de zero taxe vamale asupra transmisiunilor electronice”, a subliniat Casa Albă.
De altfel, Comisia Europeană a explicat marți, pe fondul criticilor Germaniei și Franței, că, deocamdată, Acordul comercial cu Statele Unite nu este obligatoriu din punct de vedere juridic.
”Acordul politic din 27 iulie 2025 nu are caracter obligatoriu din punct de vedere juridic. Dincolo de acțiunile imediate asupra cărora au fost asumate angajamente, Uniunea Europeană și Statele Unite vor continua să negocieze, în conformitate cu procedurile interne relevante, pentru a implementa acest acord politic”, a transmis Comisia Europeană.
Foto: Profimedia
RECOMANDAREA AUTORULUI: