Un nou acord comercial anunțat de Trump: SUA va ajuta la extragerea petrolului din PAKISTAN

0
6
un-nou-acord-comercial-anuntat-de-trump:-sua-va-ajuta-la-extragerea-petrolului-din-pakistan
Un nou acord comercial anunțat de Trump: SUA va ajuta la extragerea petrolului din PAKISTAN

Statele Unite și Pakistanul au ajuns la un acord comercial care îi permite Washingtonului să contribuie la extragerea zăcămintelor de petrol, în mare parte neexploatate, ale Pakistanului.

Acordul mai stipulează reducerea taxelor vamale pentru bunurile din statul asiatic. Valoarea totală a comerțului Statelor Unite cu Pakistanul s-a ridicat la 7,3 miliarde de dolari în 2024.

„Tocmai am încheiat un acord cu Pakistanul, prin care Pakistanul și Statele Unite vor lucra împreună pentru a dezvolta rezervele masive de petrol”, a scris președintele american Donald Trump pe platforma sa Truth Social.

„Suntem în proces de alegere a companiei petroliere care va conduce acest parteneriat”, a adăugat Trump. „Cine știe, poate vor vinde petrol Indiei într-o zi!”

Prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif a salutat acordul „mult așteptat” și i-a mulțumit lui Trump pentru că a jucat un rol cheie în finalizarea acestuia.

Majoritatea zăcămintelor de petrol din Pakistan, în provincia Balochistan

Se crede că majoritatea zăcămintelor de petrol ale Pakistanului se află în provincia Balochistan din sud-vestul țării, unde există o mișcare separatistă care acuză Guvernul central din Islamabad de exploatarea resurselor naturale ale provinciei.

Balochistanul este de mult timp centrul unor violențe, puse în principal pe seama unor grupuri cum ar fi Armata de Eliberare a Balochistanului, sau BLA, pe care SUA a desemnat-o o organizație teroristă în 2019.

Separatiștii din Balochistan se opun extragerii de resurse de către companii pakistaneze și străine și au atacat forțele de securitate pakistaneze și pe cetățenii chinezi care lucrează la proiecte în valoare de mai multe miliarde de dolari, legate de Coridorul Economic China-Pakistan.

Se crede că Pakistanul ar mai avea zăcăminte de petrol și în provinciile Sindh (din sud), Punjab (din est) și Khyber Pakhtunkhwa (nord-vest).

Pakistanul a urmărit semnarea unui acord comercial încă din mai, când Trump a mediat o încetare a focului între Pakistan și India, în urma unui conflict declanșat de uciderea a 26 de turiști în Cașmirul controlat de India, notează Associated Press.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

UE continuă negocierile pentru definitivarea Acordului cu SUA /Trump trebuie să confirme că nu aplică taxe enorme

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.