Un român de 37 de ani a murit în Thassos. Se afla în vacanță alături de soție și de cei trei copii ai lor

0
2
un-roman-de-37-de-ani-a-murit-in-thassos.-se-afla-in-vacanta-alaturi-de-sotie-si-de-cei-trei-copii-ai-lor
Un român de 37 de ani a murit în Thassos. Se afla în vacanță alături de soție și de cei trei copii ai lor

Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a murit sâmbătă în insula grecească Thasos, unde se afla alături de soție și de cei trei copii ai lor.

Paradise Beach din Thassos Foto: Rodica Simion/Facebook (Arhivă)

Se pare că bărbatul, care era din județul Arad, a suferit un infarct înainte de a se îneca. Incidentul a avut loc în zona „Paradise Beach”.

 Din păcate, toate eforturile de a-l salva au fost zadarnice. „Când a fost adus la mal, era deja vânăt. Toată lumea a încercat manevre de resuscitare până la venirea ambulanței”, a povestit o turistă româncă aflată în zonă.

Potrivit informațiilor apărute inițial pe grupul de Facebook „Forum Thassos”, arădeanul făcea scufundări atunci când i s-a făcut rău. Martorii au povestit că bărbatul a fost scos la mal și s-au făcut eforturi disperate pentru a-l resuscita timp de 45 de minute, însă medicii nu au mai putut decât să constate decesul, relatează Special Arad.

Potrivit martorilor, bărbatul făcea scufundări purtând o mască full face. 

Aveți grijă cu ele, nu simți când îți scade saturația de oxigen din păcate și leșini”, a atenționat un internaut.

Urmează ca autopsia să stabilească exact cauza decesului.