Uniunea Europeană a anunțat, luni după-amiază, că întreruperile masive ale electricității care afectează Spania, Portugalia și părți ale Franței nu par a fi rezultatul unui atac cibernetic.
”În acest moment, nu există indicii că sursa problemelor alimentării cu electricitate în Peninsula Iberică ar fi un atac cibernetic”, a declarat Antonio Costa, președintele Consiliului European.
”Administratorii rețelelor din ambele țări depun eforturi pentru depistarea cauzelor defecțiunilor și pentru restabilirea alimentării cu electricitate”, a subliniat Antonio Costa, citat de cotidianul Le Figaro.
”În acest moment, nu există niciun indiciu că ar fi vorba despre un atac cibernetic. Alimentarea cu electricitate va fi restabilită în următoarele ore”, a afirmat, la rândul său, premierul Portugaliei, Luís Montenegro.
Alimentarea cu electricitate a fost restabilită în anumite zone
Alimentarea cu electricitate a fost reluată, luni după-amiază, în mai multe zone din nordul, sudul și vestul Spaniei.
”Clienții primesc din nou electricitate”, a comunicat compania care administrează rețeaua energetică a Spaniei.
Informațiile au fost confirmate de surse guvernamentale de la Madrid. Nu este clar ce zone au primit din nou electricitate.
Cauza problemelor – un fenomen meteorologic rar
Penele de electricitate sunt cauzate de un fenomen meteorologic rar, au comunicat autoritățile portugheze.
”Din cauza variațiilor extreme ale temperaturilor în Spania, au apărut oscilații anormale pe liniile de înaltă tensiune (peste 400.000 de Volți), un fenomen denumit vibrație atmosferică indusă”, conform companiei care administrează rețeaua din Portugalia, REN.
Guvernul Spaniei a convocat Consiliul pentru Securitate Națională.
”Depunem eforturi pentru a cunoaște originea acestui incident”, a declarat un oficial de la Madrid, citat de cotidianul El Mundo.
Foto: Profimedia
Citește și:
Conclavul pentru alegerea SUCCESORULUI Papei Francisc începe în 7 mai /Câți cardinali pot vota
Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una …