Ursula von der Leyen critică moțiunea de cenzură inițiată de AUR: „O rețetă de manual a extremiștilor”

0
2
ursula-von-der-leyen-critica-motiunea-de-cenzura-initiata-de-aur:-„o-reteta-de-manual-a-extremistilor”
Ursula von der Leyen critică moțiunea de cenzură inițiată de AUR: „O rețetă de manual a extremiștilor”

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a criticat dur moțiunea de cenzură depusă împotriva sa de eurodeputații de extremă dreaptă, catalogând inițiativa drept o încercare de a slăbi instituțiile europene.

Ursula von der Leyen critică moțiunea de cenzură inițiată de AUR FOTO: Wind Europe

Luni, în plenul Parlamentului European, Ursula von der Leyen a condamnat moțiunea de cenzură inițiată de europarlamentarul român Gheorghe Piperea (AUR), membru al grupului Conservatorii și Reformiștii Europeni. Ea a numit-o „o rețetă de manual a extremismului”, acuzând inițiatorii că sunt „conspiraționiști antivacciniști” și „admiratori ai lui Putin”.

Ce am auzit de la dl Piperea este, cred, destul de clar. E o reţetă de manual a extremismului. (…) Putem să ne alăturăm dlui Piperea pe calea conspiraţiei sau putem să înţelegem ceea ce se întâmplă de fapt: este încă o tentativă de a dezbina instituţiile noastre. Nu vom lăsa niciodată să se întâmple acest lucru”, a declarat von der Leyen în plen, citată de Agerpres.

Controversa legată de contractele pentru vaccinuri

Moțiunea a fost depusă pe fondul acuzațiilor că președinta Comisiei nu ar fi făcut publice mesajele schimbate cu CEO-ul Pfizer în timpul negocierilor privind achiziția de vaccinuri anti-COVID. În replică, von der Leyen a explicat că aceste contracte au fost încheiate în mod transparent și cu implicarea tuturor statelor membre.

„Negocierile contractelor au fost derulate de Comisia Europeană și statele membre împreună. Absolut fiecare contract a fost analizat detaliat în capitale, nu au existat clauze secrete, obligaţii ascunse. Toate cele 27 de state membre au hotărât să-şi cumpere vaccinurile. Oricine susţine că nu cunoştea contractul minte”, a afirmat ea, primind aplauze din partea unor eurodeputați și huiduieli din partea altora.

Totodată, președinta CE a subliniat că fiecare cetățean din Uniunea Europeană a avut acces la vaccinuri, indiferent din ce țară provine: „Aceasta este Europa solidarităţii pe care eu o iubesc şi pe care extremiştii o urăsc”.

Acuzații de propagandă pro-rusă și conspiraționism

Von der Leyen a mers mai departe, acuzându-i pe inițiatorii moțiunii că sunt influențați din exterior: „Este o mişcare alimentată de conspiraţionişti antivaccinişti şi este suficient să ne uităm la textul moţiunii ca să înţelegem ce vreau să spun. Nu există nicio dovadă că ei vin cu răspunsuri, dar sunt dovezi că ei sunt sprijiniţi de inamicii noştri, de păpuşarul din Rusia”.

Deschidere spre dialog și reforme

În ciuda criticilor, șefa Comisiei a mulțumit lui Gheorghe Piperea pentru inițierea moțiunii, prima de acest fel în UE din 2014, subliniind că dezbaterea este necesară pentru democrație: „Îmi dau seama că există aici eurodeputaţi care nu au semnat moţiunea, dar au preocupări faţă de problemele invocate”.

Apel la solidaritate

Von der Leyen a profitat de moment pentru a reaminti inițiativa „Next Generation EU”, un program de redresare post-pandemie în valoare de 800 de miliarde de euro: „Nimeni nu credea că va fi posibilă”.

Moțiunea urmează să fie votată joi, prin apel nominal, în Parlamentul European.