Venezuela: Adunarea Constituantă îşi prelungeşte mandatul până la sfârşitul lui 2020

venezuela-adunarea-constituanta-isi-prelungeste-mandatul-pana-la-sfarsitul-lui-2020

Adunarea Constituantă din Venezuela, alcătuit în întregime din susţinători ai preşedintelui socialist Nicolas Maduro, a anunţat că şi-a prelungit mandatul până la sfârşitul lui 2020, relatează AFP. Constituanta „stabileşte funcţionarea Adunării Constituante (…) cel puţin până la 31 decembrie 2020”, potrivit decretului citit de preşedintele acesteia, Diosdado Cabello. Măsura a fost adoptată în unanimitate. Decretele sale sunt aplicabile imediat. Acest organ legislativ, instalat în august 2017, a fost la originea apelului pentru redactarea unei noi Constituţii până în august 2019. Deocamdată însă nu a fost făcut public niciun proiect legislativ. Constituanta este dotată cu prerogative extinse şi înlocuieşte în realitate parlamentul, singurul organism controlat de opoziţie şi al cărui preşedinte este Juan Guaido. Pentru a ocoli parlamentul, puterea a organizat alegeri în august 2017 pentru a alege o Adunarea Constituantă compusă numai din susţinători ai preşedintelui Maduro, opoziţia boicotând acest scrutin. După instalarea la 5 august 2017, Constituanta a început prin destituirea procurorului general Luisa Ortega, o fostă fidelă care i-a întors spatele lui Maduro denunţând încălcarea ordinii constituţionale. În aceste zile, Constituanta a ridicat imunitatea a 14 deputaţi ai opoziţiei care vor fi aduşi în faţa justiţiei pentru trădare. Ei sunt acuzaţi că au sprijinit apelul la rebeliune militară lansat de Juan Guaido, fără succes, la 30 aprilie. Printre aceştia se află Edgar Zambrano, vicepreşedinte al Adunării Naţionale, arestat săptămâna trecută şi transferat într-o închisoare militară. În Venezuela, preşedintele Maduro şi deputatul de centru dreapta Juan Guaido sunt implicaţi într-o dispută politică de peste patru luni. La 23 ianuarie, Guaido, la conducerea parlamentului, s-au autoproclamat preşedinte interimar. El a fost recunoscut de peste 50 de ţări, printre care Statele Unite.AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here