VIDEO-INTERVIU/ „Eu sunt vinovat pentru Dragnea”, mărturia lui Victor Ponta despre conflictul său cu liderul PSD

video-interviu-eu-sunt-vinovat-pentru-dragnea-marturia-lui-victor-ponta-despre-conflictul-sau-cu-liderul-psd

Libertatea continuă demersul de a sta de vorbă cu cât mai mulți dintre liderii politici ai momentului, indiferent de formațiunile sau partidele din care fac parte. Victor Ponta a fost membru marcant al PSD din 2001, când a fost numit șef al Corpului de Control al Guvernului de premierul Adrian Năstase. În 2010, Ponta a candidat la președinția partidului cu un mesaj de „înnoire și dinamizare” și a fost ales noul lider. În urma căderii Guvernului Ungureanu, în luna mai 2012, Victor Ponta a fost învestit în funcția de prim-ministru al României și în fruntea guvernului, devenind astfel cel mai tânăr prim-ministru din Europa. Și-a păstrat funcția și după alegeri. În 2012, a fost acuzat că și-a plagiat lucrarea de doctorat și în 2015 și-a pierdut titlul de doctor. În 2015 a demisionat din funcția de președinte al PSD, în urma anchetei pornite în dosarul Turceni-Rovinari, dosar în care, ulterior a fost achitat în primă instanță. În noiembrie 2015, Victor Ponta demisiona sub presiunea străzii. Zeci de mii de bucureşteni au cerut dreptate pentru victimele de la Colectiv, acuzând corupţia şi incompetenţa clasei politice în întregul ei. În mai 2018 a lansat partidul Pro România. „În PSD au rămas fricoșii și cei care se vând pentru funcții” Libertatea: Membrii Pro România sunt, în majoritate, foști membri PSD. Cum vă veți construi o identitate distinctă ca partid? Victor Ponta: N-o să începem să ștergem trecutul cu buretele, n-o să mă auziți spunând: N-am fost niciodată în PSD! Sau PSD-ul e rău. Am fost 16 ani acolo, n-am plecat de bunăvoie, dar nici nu puteam să rămân sclav pe moșia lui Dragnea. Și după mine au plecat și alții, din ce în ce mai mulți. Cei care au rămas de ce credeți că au rămas? Rămân cei care se vând, pentru funcții și pentru avantaje. Și cei fricoși. Altfel, am o identitate proprie, care s-a format în conexiune cu ce-am făcut ca prim-ministru, ca deputat, ca reprezentant PSD. Nu vreau să mă dau de trei ori peste cap, să spun că n-am nici o legătură cu PSD-ul. Dimpotrivă, aș vrea să facem la Pro România lucrurile bune și să nu le repetăm pe alea rele. Că le-am greșit multe la PSD. „Vâlcov și Teodorovici, acești Marx și Engels” Care e diferența de doctrină dintre PSD și Pro România? În afară de stilul de a conduce al lui Liviu Dragnea… A, nu, e mult mai complicat de atât. Noi la Pro România am rămas social-democrați. Și PSD-ul nu mai e social-democrat. E o grupare de tip Maduro, plus Viktor Orban și Salvini din Italia. Asta m-a deranjat foarte tare. PSD-ul a fost mereu proeuropean. De când e sub Dragnea, PSD-ul ne explică toată ziua ce rău e în Europa. Da, sprijinim salarii, pensii, dar suntem pro-business. Că dacă nu merge partea privată, n-ai de unde să iei taxe și impozite, să mărești salarii și pensii. I-am văzut pe Vâlcov și Teodorovici, acești Marx și Engels ai noii economii a lui Dragnea, spunând ce rele sunt firmele private, băncile… Până și socialismul a făcut bănci, până la urmă. Așadar, Pro România e tot social-democrat? Noi am rămas pe o linie ideologică social-democrată proeuropeană, în timp ce PSD fiind confiscat de niște oameni… Acum, pe bune… Dragnea nu e social-democrat, cred că e unul dintre cei mai bogați oameni din România, are case pe două străzi și insule. Noi suntem centru-stânga. Ei se duc spre un gen de partid conservator, nationalist, populist, care are succes. Poate fi FIDESZ-ul lui Orban, PIS-ul polonez, Lega lui Salvini… Dar acolo e mult mai multă ideologie, la PSD sunt doar chestii personale. Ce fel de chestii personale? De exemplu, cred că Dragnea a devenit antieuropean doar pentru că nu-l lasă să-și dea amnistia și grațierea. Dacă i-ar zice Juncker: “Bine, Dragnea, dă-ți amnistia!”, n-ar mai fi antieuropean. Plus chestia asta cu discursul dublu… Suntem în secolul XXI, știm pe loc ce se vorbește la Madrid. Vedem live pe Facebook. Păi, după ce l-ai făcut pe Timmermans dușmanul României, i-ai făcut și dosar penal, te duci la Madrid și te vedem live cum zici că Timmermans e cel mai bun. L-ați lăudat pe Liviu Dragnea pentru asta. L-am lăudat la modul ironic, că poate minți și la Madrid cum minte la București: fără să clipească. „Chiar să aduci numai proști la guvernare…” Ce aveți împotriva stilului de a conduce al lui Liviu Dragnea? E un gen de conducere care duce la faliment, când te înconjori numai de proști. Și de obedienți, care zic doar “Da, șefu’, ești cel mai tare!”. Când faci economia României cu Arsene de la Neamț, e clar că te duce la faliment. Eu țin la PSD. PSD a avut această faimă: comuniști, corupți. Dar când a fost la guvernare, Guvernul Năstase, Guvernul Ponta, a știut să guverneze. E prima dată când despre PSD se zice: Bă, ați adus numai proști la guvernare. Nu doar la centru, și în teritoriu. La Pro România ce fel de oameni aveți? Cei care am venit la Pro România n-am vrut să fim sclavi pe moșia din Teleorman. În al doilea rând, am acceptat și am venit la PSD că am văzut oameni deștepți. Am venit pentru Năstase. Puteai să spui orice despre Hrebenciuc, dar nu că nu-i deștept. E cel mai deștept din Parlament. Acuma, să aduci numai proști și oameni care nu pot să vorbească limba română, nu engleză sau franceză, e frustrant… L-ați susținut pe Liviu Dragnea, pe vremea când era ministru al Dezvoltării. Da, eu sunt vinovat pentru Dragnea. Mă rog, unul dintre vinovați. Și, într-un fel, am așa o obligație să mă lupt cu Dragnea. Îl cunosc atât de bine, știu atât de multe. De asta am ajuns eu șeful Opoziției. PNL, USR vor și ei să lupte cu Dragnea, dar nu știu. Și nu sunt în stare. „Dragnea voia să intre pe sub pielea șefilor SRI” Mai aveți fotografii din acelea de arătat, cu Dragnea și foști șefi SRI? Sigur că am. Dar nu asta a fost ideea. Prin acea singură fotografie eu cred că am distrus și bine am făcut o propaganda de luni de zile, în care Dragnea era un fel de cavaler pe cal alb care a venit în România și i-a găsit pe Kovesi, pe Maior, pe Coldea. Și a zis: Băi, eu trebuie să le tai capetele… Dacă nu era cavaler, ce era? Dragnea nu era partener cu ei, era doar un individ care se băga pe sub pielea lor. Păi, ce faci? Te lupți cu SRI-ul, dar te duci să le tai porcul? N-am tăiat în viața mea un animal. În fine, nu mi se pare o chestie între prieteni, mi se pare o treabă de servitor: Uite, am venit să vă tai porcul! Am povestit acel moment jenant în care îi aducea lui Coldea vinuri scumpe. Nu le ceruse Coldea, că avea atâta minte să nu ceară. Dragnea a încercat, pe gândirea aia tip Dinu Păturică, Tănase Scatiu, uite, am adus eu de la țară niște găini, niște vin…. Apoi să te prezinți în marele luptător? Despre Dosarul Referendumul, ați afirmat: „Ceea ce a făcut Liviu Dragnea am făcut toți?” Am fost în instanță, am depus mărturie pentru el. Da, domne, a organizat campania, toată lumea dă sms-uri, cred că o să dăm și acuma, la următoarele alegeri. După aceea, mi-am dat seama că povestea cu Dosarul Referendumul a fost o capcană. Scenariul a fost următorul: hai să ne facem că-i facem ceva, ca să-l lăsăm în pace cu Tel Drum. Suntem în 2019 și nu există nici un dosar Tel Drum. Dragnea a fost tot timpul protejat. Cine credeți că l-a protejat? Kovesi și Coldea. DNA a fost condus și de domnul Daniel Morar, cel care a clasat primul dosar Tel Drum. Da, nu știu care e relația lor cu Morar. Sincer, nu-l cunosc. Ideea e că totul e o mascaradă, și războiul lui Dragnea cu Kovesi e o mascaradă. „Abuz e când ești achitat că procurorii n-au probe” Ca premier, ați fost „tatăl” Codurilor Penale, „mama” era Alina Bica. Puteați schimba de atunci sistemul. Codurile alea n-au fost rele, nu vă supărați. Problema e că după 2015 n-a mai rămas nimic din ce se propunea acolo. Din ce cauză n-a mai rămas? Pentru că, după alegerile prezidențiale, am crezut că pleacă Băsescu din funcție și oamenii vor redeveni independenți. Se termină cu abuzurile. Atenție, eu numesc abuz când procurorul te acuză, iar judecătorul te achită, nu pentru că s-a schimbat legea, ci pentru că rezultă din dosar că n-a existat nici o probă. Vorbesc de abuz în cazul lui Nițu, al lui Tăriceanu, Dan Radu Rușanu. Altfel, Dragnea de ce abuz vorbește? Că el a fost condamnat de niște judecători. Și de ce n-au funcționat Codurile? În 2015, eram învins în alegeri, deja funcția de premier mi-era negociată, Dragnea era toată ziua la Iohannis și discutau cum să mă schimbe. Nu mai puteam fi un prim-ministru eficient. De aceea am și plecat. Ați plecat, totuși, la un an după pierderea alegerilor, după tragedia din Colectiv. Colectiv a fost picătura care a umplut paharul. N-aveam cum să rămân și să zic că nu s-a întâmplat nimic. Sau urma să fac ca Dragnea, să pun jandarmii să bată oamenii din Piața Victoriei. Ceea ce eu n-aș fi făcut niciodată. Plecarea mea a fost o chestiune pe care așa am simțit-o și n-o regret, nici vorbă. Dar înaintea picăturii, era un pahar. „Există o înțelegere între Iohannis și Dragnea” Ce era în pahar? După alegeri, m-am dus la Iohannis, cu o atitudine sportivă, l-am felicitat, i-am propus să colaborăm. M-am dus la Dragnea, i-am zis: „Dragnea, nu rămân șeful PSD, să mă duc cu partidul la tribunal”. Așa am gândit lucrurile. Dragnea le-a gândit altfel. Cum? S-a gândit cum să mă dea jos pe mine, cum să-și rezolve problemele lui de la tribunal, și-a închipuit că Iohannis va zice: „Băi, achitați-l pe Dragnea!”. Ceea ce Iohannis n-a zis și nici nu va zice. De acolo, lucrurile s-au schimbat. Dar Guvernul Cioloș, cu care Dragnea s-a tot certat, a ajuns guvern cu voturile PSD. Era cumva o înțelegere tacită. Și-acum cred că există. O înțelegere între cine și cine? Între Iohannis și Dragnea. Iohannis îl vrea pe Dragnea candidat la prezidențiale, pentru că e sigur că va câștiga. Nu există niciun dubiu că în turul II foarte mulți oameni care nu-l plac pe Iohannis se vor duce la vot să nu iasă Dragnea. Iar Dragnea va rămâne cu Guvernul, că el e șeful Guvernului, nu?, cu Parlamentul, cu partidul. Fac fondul suveran și mai rămân cu vreun miliard de euro prin străinătate. De ce credeți că ați pierdut alegerile prezidențiale? L-ați avut șef de campanie pe Liviu Dragnea. Nu vreau să dau vina pe altcineva. M-am grăbit. Asta a fost greșeala principală. Eu le-am zis că vreau să rămân prim-ministru. Dar nu doar Dragnea, ci și șefii locali din PSD mi-au răspuns că trebuie să candidez. M-am grăbit. Altfel, faptul că am luat cu un milion de voturi mai mult ca Mircea Geoana sau Adrian Năstase a fost bun pentru PSD. Până la urmă, victoria din alegerile din 2016 s-a bazat pe rezultatele guvernării cu mine premier. Așa cum cred că PSD va pierde acum nu din cauza a ce face Dragnea, că se luptă cu procurorii, ci pentru că guvernarea e dezastruoasă și oamenii pe care-i are în guvern sunt dezastruoși. „Cu Ghiță n-am o relație strânsă, că nu e cazul” Care e relația dumneavoastră cu Sebastian Ghiță? Vorbim din când în când, ne auzim, avem dreptul legal. N-avem o relație strânsă că nu e cazul. Sebastian Ghiță a avut o relație apropiată cu Laura Codruța Kovesi. Dacă ea îi face dosar lui Ghiță, iar Ghiță îi face dosar lui Kovesi, asta ține de relațiile personale și de modul cum au înțeles ei să și le exercite. Dar cu George Maior, fostul șef SRI, ce relație aveți? Am auzit spunându-se că Maior e toată ziua pe telefon cu Pro România. Întâmplător, e o diferență de fus orar de șapte ore, deci e cam greu să mă conducă Maior. Am o relație de normalitate. Ne auzim destul de rar. Unul e în America, altul în România. Și povestea asta scoasă de Dragnea că au făcut serviciile nu știu ce partide… Băi, Dragnea, tu i-ai dat afară, și pe Țuțuianu, și pe Tudose… Ce servicii? Știți care e cel mai bun agent electoral al Pro România? Dragnea. Al doilea cel mai bun? Codrin Ștefănescu. N-am nevoie nici de Hellvig, nici de Vlase. În cazul unei eventuale plecări a lui Liviu Dragnea din PSD… Da, cu toată gașca lui… Cine e în gașcă? Vâlcov, Arsene, Codrin Ștefănescu. E vreunul pesedist? Apropo… Așadar, pleacă Liviu Dragnea și gașca. E posibil să vă întoarceți în PSD sau să vă unificați? Să mă întorc, nu. Pentru că am pornit pe alt drum, avem un proiect. Dar o alianță cu PSD e posibil să faceți? Da, am fi dispuși să susținem un alt guvern, de exemplu. Până la urmă, e naturală discuția. Dincolo de acest patrulater roșu, care conduce PSD, cu mulți alții din partid avem relații civilizate. “N-am reușit să termin cu baroniada la PSD” Vorbeați despre lucrurile bune și rele pe care le-ați făcut ca premier. Care sunt acestea? Am guvernat bine și puteam să guvernăm și mai bine. Ce-am făcut rău? N-am reușit să schimb partea asta de baroniadă și clientelism din PSD. Hai să punem pe liste pe X, că e de la noi din județ… Așa a ajuns Dăncilă premier… A venit Dragnea și ne-a zis că și noi, Teleormanul, trebuie să avem pe cineva pe listă. La Pro România, nu mai facem așa. Vreau și eu, când anunț lista, să pot să spun public despre fiecare de ce l-am pus pe listă. La PSD, asta am greșit. A fost slăbiciunea mea. L-am lăsat pe Dragnea să se ocupe de partid. La un moment dat, ați defilat braț la braț cu baronul local din Argeș, Constantin Nicolescu. Regretați asta? Regret un singur lucru: că n-am reușit să facem în Justiție un sistem suficient de independent și de transparent să nu mai apară astfel de discuții. Altfel, e normal să-ți aperi oamenii, trebuie să ți-i aperi, e spiritul de echipă. Important a fost că am respectat regulile, mai ales când a fost vorba de mine. Care reguli? Când am fost acuzat, puteam să dau o ordonanță de urgență să schimb legea. Dar am respectat regulile și ideea de instituții. Dragnea schimbă legile pentru el. Asta i-am și spus, atunci, cu Ordonanța 13. Apoi nu poți să iei instituțiile statului pe persoană fizică. Să spui: Dăncilă e a mea și face ce zic eu. E premierul României. Nu poți s-o umilești în continuu. În acest moment, există un stat paralel, format din acești patru oameni, care decid cine conduce instituțiile statului, după criterii mafiote. Nu poate să funcționeze o țară în felul ăsta. „Bănicioiu e dentist, nu-i putea salva pe cei de la Colectiv” V-ați gândit la un slogan, altul decât „Jos, Dragnea!”? O să avem și slogan. Dar, după cum știți, discursul negativ e întotdeauna mai eficient decât cel pozitiv. Dar noi avem echipa cea mai competentă din punct de vedere guvernamental. Cu ce e mai bun: Bănicioiu la Sănătate, Daniel Constantin la Agricultură, pe Sorin Câmpeanu la Educație, pe Tudose la Economie, pe Ioana Petrescu la Finanțe… Oameni care chiar se pricep la acel domeniu și pe care nu-i are nimeni. Nici PSD, nici USR. Îl considerați pe Bănicioiu omul potrivit la Sănătate? Da, a fost un ministru bun al Sănătății. Faptul că și-a luat-o și și-o va lua toată viața pentru Colectiv… La un moment dat, m-am și supărat și am spus: Dom’le, Bănicioiu e dentist, nu el trebuia să-i salveze pe oamenii de acolo. E un sistem, SMURD-ul, în fruntea lui e în continuare Raed Arafat. Și face un lucru bun acolo. Să personalizezi politic… Bănicioiu nici nu se afla în București în acea seară. Eu eram în Mexic. Să zici că Bănicioiu i-a ucis pe cei de la Colectiv e o simplificare politică. Înainte de Colectiv, a inaugurat acea unitate pentru arși de la Floreasca, deși unitatea nu funcționa. De acord, pentru asta a plătit politic. Și eu am prăbușit autostrada aceea de la Sibiu. Am inaugurat-o cu Iohannis. Și după aia, am prăbușit-o doar eu. Politic, mi-am luat înjurăturile de rigoare. După ce trece partea politică, vine partea rațională. Să știți că n-am săpat eu la autostrada aia, n-am luat cu familia mea niște roabe… Dar a fost cineva sancționat din aparatul de stat pentru asta? Nu și nici nu va fi. E un contract cu o firmă italiană, încheiat în 2011. Eu n-am făcut decât să zic: Dom’le, ați terminat autostrada… Politizarea strică multe lucruri serioase. Până la urmă, pe autostrada aia se merge acum. N-a reieșit că după ce am prăbușit-o, am refăcut-o tot eu. A refăcut-o firma respectivă, care era de vină. Există răspundere politică. Și ți-o asumi. Și răspunderea asta înseamnă că Bănicioiu, de pildă, merită un nou mandat la Sănătate? A inaugurat secția aia, care nu funcționa. Bine, au trecut patru ani. Au făcut alții secția să meargă? Dacă Doamne, ferește, azi se întâmplă un alt Colectiv, o să avem și mai multe victime. „Incompetența e marea problemă a României” Erați la putere de trei ani când s-a întâmplat Colectiv. Tocmai asta vreau să schimb la Pro România. Una e să dai din gură, alta e să și faci. Partea de lipsă de professionalism cred că ne va ucide. Cei care vor veni la guvernare după Vâlcov, Teodorovici și toată trupa Dăncilă vor moșteni o groapă mai mare decât ce-am moștenit eu, de la Guvernul Boc. Boc mi-a lăsat o groapă mică. Ce lasă Vâlcov și Dăncilă e o groapă uriașă. Nu poți s-o umpli cu vorbe. Dar cu ce o umpli? Cu profesionalism. Iar noi îi avem pe cei mai buni. Ce părere aveți depre PLUS-ul lui Dacian Cioloș? Foarte bine că și-a făcut partid, poate că apariția USR-Cioloș-cum-îi-cheamă îi determină pe liberali să-și găsească și ei o “locomotivă”. Pe Rareș Bogdan, pe altcineva. Să înțeleagă liberalii că nu sunt pregătiți. Nu au oameni în interior. Ludovic Orban? Păi, s-o dau jos pe Dăncilă și să-l pun pe Orban? Care e cea mai mare problemă a României, în momentul de față? Incompetența celor care ajung în funcții. A fost frumos sloganul ăla, Corupția ucide. Incompetența și prostia ucid chiar mai mult decât corupția în România. Fotografie principală: Inquam Photos / George Călin Citeşte şi: INTERVIU / Vlad Voiculescu începe bătălia pentru Primăria Capitalei! „Acești oameni au fost prinși la furat și acum spun că le-a ascultat SRI telefoanele!” – VIDEO INTERVIU/ Primarul sectorului 3, Robert Negoiță, aruncă bomba: „În 2020 nu mai candidez nicăieri!” INTERVIU | Robert Negoiță, atac dur la politicieni: „Traian Băsescu este un ticălos și un iresponsabil! A distrus multe persoane! De Liviu Dragnea nu mi-e frică”

Post-ul VIDEO-INTERVIU/ „Eu sunt vinovat pentru Dragnea”, mărturia lui Victor Ponta despre conflictul său cu liderul PSD apare prima dată în Libertatea.ro.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here