Noul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a reiterat, la Forumul Economic Mondial de la Davos, că va proteja interesele naționale la nivel comercial, subliniind că va cere Arabiei Saudite să reducă prețurile petrolului, ceea ce ar facilita, în opinia sa, inclusiv oprirea războiului dintre Rusia și Ucraina.
”În Statele Unite, am avut o săptămână istorică, acum trei zile au depus jurământul de învestitură și am început «Epoca de Aur a Americii». În curând, țara noastră va fi mai puternică, mai bogată și mai unită decât a mai fost vreodată, iar întreaga planetă va avea mai multă pace și prosperitate ca rezultat al impulsului din Statele Unite. Administrația mea acționează cu o viteză fără precedent pentru remedierea dezastrelor moștenite de la un grup de oameni incredibil de inepți și pentru rezolvarea tuturor crizelor cu care se confruntă țara noastră”, a declarat Donald Trump, în discursul rostit prin videoconferință la Forumul Economic Mondial de la Davos.
”Am avut, probabil, cea mai ridicată inflație din istoria țării noastre. De aceea, din momentul începerii mandatului, am adoptat măsuri rapide pentru anularea politicilor stângii radicale care au creat această calamitate, cu imigrație, infracționalitate și inflație”, a declarat noul președinte al SUA.
Donald Trump a îndemnat toate companiile să transfere producția în Statele Unite, argumentând că vor beneficia de ”taxe foarte mici”.
”Altfel, vom impune tarife comerciale prin care vom primi sute de miliarde, chiar mii de miliarde de dolari”, a avertizat președintele SUA.
Donald Trump a anunțat că vrea eforturi intense pentru accelerarea investițiilor în SUA și pentru oprirea războiului din Ucraina.
”Arabia Saudită va face investiții de 600 de miliarde de dolari în America, dar îi voi cere prințului moștenitor, care este un om extraordinar, să ajungă la volumul de 1.000 de miliarde. Cred că va face acest lucru, întrucât noi am fost buni cu ei. Voi cere Arabiei Saudite și grupului OPEC să reducă prețul petrolului. Trebuie să îl reducă, sunt surprins că nu au făcut acest lucru înaintea alegerilor. Nu au arătat prea multă dragoste, sunt puțin surprins. Dacă prețul petrolului ar scădea, războiul dintre Rusia și Ucraina s-ar încheia imediat”, a subliniat Trump.
”Eforturile de oprire a războiului dintre Rusia și Ucraina, sperăm că sunt în curs”, a apreciat Trump, precizând, în același timp, că le va cere tuturor țărilor din cadrul NATO să suplimenteze cheltuielile pentru apărare până la nivelul de 5%.
Foto: Profimedia
Video: Forumul Economic Mondial Davos
Citește și:
Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una …