Premierul Marii Britanii, Keir Starmer, și președintele Franței, Emmanuel Macron au convenit să transmită un mesaj unificat asupra Ucrainei în timpul întrevederilor pe care le vor avea separat cu președintele american Donald Trump în această săptămână, relatează The Times, citând surse diplomatice.

În cadrul unei intense discuții diplomatice internaționale care marchează cea de-a treia aniversare a invaziei pe scară largă de către Rusia a Ucrainei, Starmer și Macron au convenit să-și coordoneze abordările în încercarea de a influența planul președintelui SUA de a pune capăt războiului. Ambii lideri consideră este un moment decisiv pentru securitatea globală.

În timp ce Macron se întâlnește luni cu Trump la Washington, Starmer va purta discuții cu președintele american joi, 27 februarie.

„Surse diplomatice de rang înalt au declarat că cei doi lideri vor încerca să-l convingă pe Trump să nu continue negocierile bilaterale de pace cu Moscova, în schimbul angajamentelor europene față de securitatea viitoare a Ucrainei”.

Înainte de vizita în SUA, președintele francez și premierul britanic s-au consultat cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

De asemenea, cei doi lideri plănuiesc să-l îndemne pe Trump să ofere sprijinul SUA într-o eventuală misiune de menținere a păcii în Ucraina.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că ar fi inacceptabil ca Rusia să accepte desfășurarea de trupe din statele membre NATO în Ucraina după ce se ajunge la un acord privind reglementarea războiului.

Cu toate acestea, președintele american Donald Trump s-a arătat anterior în favoarea desfășurării forțelor armate europene în Ucraina în cadrul misiunii de menținere a păcii.

Un mesaj european comun

Există accente de polițist bun, respectiv de polițist rău în eforturile premierului britanic Keir Starmer și președintelui francez Emmanuel Macron de a salva sprijinul american pentru Kiev, scrie AP.

Starmer, reticent să-l confrunte fățiș pe Trump, vorbește de o punte între Europa și administrația SUA. Macron a criticat mai puternic declarațiile recente ale lui Trump, care fac ecou narațiunii Rusiei și demersurilor americane de a negocia cu Moscova, în timp ce dă la o parte Ucraina.

Cei doi lideri au vorbit la telefon duminică și au transmis că Regatul Unit și Europa trebuie „să dea dovadă de conducere unită în sprijinul Ucrainei în fața agresiunii ruse”, a spus biroul lui Starmer. Ambele țări subliniază, de asemenea, că vocea și suveranitatea Ucrainei trebuie să fie în centrul oricăror discuții de pace.

Președintele francez l-a avertizat pe Trump să nu pară „slab în fața președintelui Putin”.

„Nu ești tu, nu este amprenta ta, nu este în interesul tău”, a spus Macron, care va ajunge la Casa Albă luni, 24 februarie, la a treia aniversare a invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia.

Deplasările lor în SUA vin după ce Macron a convocat o întâlnire de criză a liderilor europeni la Paris săptămâna trecută pentru a discuta următorii pași – și după ce Trump a susținut vineri că Macron și Starmer „nu au făcut nimic” în ultimii trei ani pentru a pune capăt războiului.

Liderul francez de centru, cunoscut pentru mișcările sale diplomatice îndrăznețe, spune că va căuta să-l convingă pe Trump că interesele americane și europene sunt aceleași, încercând să vină cu argumentul: „Dacă lași Rusia să preia Ucraina, va fi de neoprit”.

Starmer, un politician prudent de centru-stânga, a evitat să-l contrazică direct pe Trump sau să-i critice acțiunile. Marea Britanie s-a alăturat SUA în a refuza să semneze o declarație comună la un summit de inteligență artificială găzduit de Macron la Paris în această lună, în ceea ce a fost perceput drept o încercare de a câștiga favoarea Washingtonului.

Dar, în același timp, premierul a reafirmat sprijinul Marii Britanii pentru Ucraina, respingând afirmația lui Trump că Zelenski este un „dictator”, precum și afirmația președintelui american că Kievul a început războiul, care a izbucnit când Rusia și-a invadat vecina pe 24 februarie 2022.

Unii istorici spun că ideea că Marea Britanie poate fi un pod transatlantic este construită pe fundații șubrede.

„Relația specială a fost întotdeauna mai importantă de de partea britanică”, a spus profesorul de istorie de la Universitatea Oxford, Margaret MacMillan. „Când vine vorba de asta, marile puteri tind să facă ceea ce le convine.”

Ea a spus că esența pentru Macron și Starmer „este că vor ca SUA să rămână implicate în Europa. Dacă însă pot obține acest lucru este o altă chestiune.”

Macron și Starmer vor spune la Washington că Ucraina trebuie să fie la masa negocierilor pentru a decide asupra viitorul ei. Ei speră să obțină sprijinul SUA pentru un plan în curs de dezvoltare prin care Europa să desfășoare trupe în cadrul unei „forțe de reasigurare” care să contribuie la garantarea securității viitoare a Ucrainei.

Starmer a subliniat totuși că planul va funcționa numai dacă există un „backstop” al SUA, probabil sub forma puterii aeriene americane, pentru a descuraja Rusia să atace din nou.

Atât Macron, cât și Starmer par gata să răspundă apelului lui Trump de a crește cheltuielile pentru apărare. Franța cheltuiește în prezent puțin peste 2% din produsul său intern brut, iar Macron a spus săptămâna trecută că europenii „trebuie să sporească efortul de război”.

Marea Britanie cheltuiește 2,3% din produsul intern brut pentru apărare, iar Starmer a spus că va crește suma la 2,5% din PIB.

Jamie Shea, un înalt oficial NATO pensionat, apreciază că Starmer ar trebui să încerce să facă apel la simțul acut al lui Trump despre locul său în istorie.

„Argumentul principal pe care îl poate aduce Starmer ar fi: „Domnule Președinte, acesta va fi acordul tău de pace. L-ai încheiat și, de bine sau de rău, vei fi asociat cu el pentru totdeauna. Ai vrea să riști un eșec?”, a spus Shea.

Sahra Wagenknecht, fondatoarea partidului Alianţa Sahra Wagenknecht (BSW) de extremă stânga, ia în calcul să meargă în instanță, considerând că au existat probleme la votul din străinătate, și de aceea a ratat pragul Bundestagului cu doar 13.400 de voturi.

Wagenknecht și Amira Mohamed Ali, liderii BSW, au anunțat luni că vor solicita o revizuire juridică a rezultatelor, argumentând că mulți alegători germani din afara țării nu au putut să voteze din cauza termenelor limită strânse cauzate de alegerile anticipate, scrie Politico.

De aceea, BSW nu a putut atinge pragul de 5% pentru a intra în Parlamentul german. Partidul se consultă acum cu experți în domeniul juridic pentru a vedea care sunt următorii pași.

BSW a obținut 4,97% din voturi (2.468.670 alegători) în urma alegerilor anticipate de duminică.

„Având în vedere cât de aproape eram, trebuie să examinăm statutul legal al acestor alegeri”, a declarat liderul BSW într-o conferință de presă de luni.

Totuși, Wagenknecht nu a vorbit despre viitorul său ca lider de partid, declarând că subiectul va fi discutat în rândul conducerii BSW. Cu toate acestea, liderul partidului nu a exclus posibilitatea unei demisii.

În urma alegerilor de duminică, creștin democrații de centru-dreapta (CDU/CSU), conduși de Friedrich Merz, au obținut primul loc, cu 28,52% din voturi (14.158.432 alegători). Locul doi a fost obținut de partidul Alternativa pentru Germania (AfD), care a obținut 20,8% din voturi (10.327.148 alegători).

Social democrații (SPD) conduși de Olaf Scholz au obținut 16,41% din voturi (8.148.284 alegători). Boris Pistorius, ministrul Apărării al Germaniei și membru al partidului SPD de centru-stânga, a calificat rezultatul partidului său drept cel mai rău rezultat din 1890, ba chiar unul „catastrofal” și „devastator” într-un interviu acordat ARD.

Prezența la urne a fost de 84%, cea mai ridicată din 1990. Alegerea noului cancelar al Germaniei de către Bundestag nu va avea loc până când nu va fi formată o coaliție de guvernare. Acest proces ar putea dura luni de zile.

Alegerile anticipate din Germania au fost organizate pe fondul instabilității politice. La 16 decembrie, coaliția de guvernare condusă de Olaf Scholz a pierdut votul de încredere, ceea ce i-a permis să-i ceară președintelui Frank-Walter Steinmeier să dizolve parlamentul și să permită organizarea de alegeri generale.

„Am ajuns la sfârșitul agendei noastre zilnice și, de asemenea, al coaliției semaforizate”, a declarat președintele Bundestagului, Bärbel Bas, făcând referire la coaliția tripartită de la guvernare.

Rusia a declarat luni că a ajuns la un acord cu Ucraina pentru evacuarea persoanelor din regiunea rusă Kursk, care este parţial ocupată de armata ucraineană, aceste persoane aflându-se deja în regiunea ucraineană Sumî, potrivit agenţiei de presă ruse TASS.

„Există persoane (locuitori din regiunea Kursk – n.r.) care se află deja astăzi în Sumî. S-a ajuns la un acord cu Crucea Roşie şi partea ucraineană pentru ca aceştia să fie evacuaţi în Rusia prin Belarus”, a declarat comisarul rus pentru drepturile omului, Tatiana Moskalkova, citată de TASS cu această declaraţie pe care a făcut-o la o discuţie cu grupul parlamentar al partidului lui Vladimir Putin, Rusia Unită, scrie news.ro.

Mosklakova nu a precizat numărul de locuitori ai regiunii Kursk care au fost găsiţi pe teritoriul Ucrainei. Ea a reamintit însă că anul trecut 46 de locuitori ai regiunii Kursk, inclusiv 12 copii, s-au întors în Rusia de pe teritoriul regiunii Sumî ca urmare a procesului de negociere cu partea ucraineană. Crucea Roşie Rusă, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, Crucea Roşie Ucraineană, Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul de Interne, precum şi guvernul regiunii Kursk au participat la misiune împreună cu Mosklalkova, menţionează TASS.

Niciun alt detaliu nu a fost oferit de agenţia rusă de stat, iar autorităţile ucrainene nu au făcut niciun anunţ imediat în această privinţă.

Luni se împlinesc trei ani de la invazia rusă în Ucraina.

Kievul se declarase deja în favoarea unor astfel de evacuări, dacă Moscova va solicita acest lucru.

Armata ucraineană a invadat regiunea rusă Kursk în august 2024 şi, în pofida unei contraofensive majore a Rusiei, ocupă în continuare câteva sute de kilometri pătraţi, pe care Kievul speră să îi folosească ca monedă de schimb în cazul unor negocieri cu Moscova.

Rusia, la rândul său, ocupă aproximativ 20% din teritoriul ucrainean şi a exclus orice schimb de teritorii.

Sute sau chiar mii de civili ruşi ar fi fost prinşi în capcană de ofensiva ucraineană împotriva regiunii Kursk. Unii au reuşit să ajungă în regiunea de frontieră ucraineană Sumî. În ultimele săptămâni, rudele lor din Rusia au devenit din ce în ce mai furioase, criticând Moscova pentru că nu a făcut mai mult pentru evacuarea lor, a relatat AFP.

Schimburile de prizonieri de război, de cadavre şi repatrierea civililor au fost un domeniu rar de cooperare între Moscova şi Kiev de când Rusia şi-a lansat agresiunea la scară largă asupra Ucrainei, în urmă cu trei ani.

Un nou documentar captivant a adus în prim-plan tragedia submarinului Kursk, una dintre cele mai mari eșecuri militare ale Rusiei, și modul în care aceasta a consolidat reputația lui Vladimir Putin de lider care pune secretele și controlul mai presus de viețile umane.

La 12 august 2000, la doar trei luni de când Putin prelua funcția de președinte, la bordul submarinului nuclear rus K-141 Kursk a avut loc o explozie devastatoare în timpul unui exercițiu naval în Marea Barents, ucigând 118 marinari.

Lumea întreagă a privit îngrozită cum Kremlinul ezita să accepte ajutor internațional, lăsând echipajul care lupta pentru supraviețuire în epava submarinului. Acum, documentarul „Kursk: 10 zile care l-au format pe Putin”, produs de compania HiddenLight ce aparție lui Hillary și Chelsea Clinton, dezvăluie noi detalii despre incident, inclusiv o declarație șocantă a fostului președinte american Bill Clinton, care susține că Putin a lăsat intenționat marinarii să moară pentru a-și proteja secretele nucleare ale Rusiei.

Putin a refuzat ajutorul americanilor

Submarinul Kursk a explodat la ora 11:28 dimineața, iar ultimele momente ale acestuia au fost detectate de submarinele americane care patrulau în apropiere. În câteva ore, americanii știau că ceva era în neregulă și au oferit imediat ajutor.

Însă Moscova, dornică să păstreze iluzia puterii, a rămas tăcută. A fost nevoie de trei zile întregi pentru ca Putin să accepte ajutor internațional – moment în care era deja prea târziu.

Chiar și după ce Rusia a permis cu reticență scafandrilor norvegieni să intervină, marina rusă a sabotate eforturile de salvare, oferind hărți greșite, desenate de mână și blocând echipamentele esențiale ale specialiștilor britanici.

La 20 august, când scafandrii au ajuns la epavă, toți marinarii erau morți.

Clinton l-a sunat personal pe Putin

Vorbind public despre acest dezastru pentru prima dată, Bill Clinton a dezvăluit că a sunat personal la Putin, îndemnându-l să accepte ajutorul.

Dar, potrivit lui Clinton, liderul rus era mai preocupat să țină ochii străini departe de tehnologia sa militară decât să salveze vieți.

„Putin știa că dacă am fi ajuns acolo, am fi descoperit lucruri pe care nu le-am fi putut uita vreodată”, a spus Clinton, acuzându-l pe președintele rus că a sacrificat propriii oameni pentru a-și proteja secretele militare.

Clinton a recunoscut că inițial spera ca Putin să aducă o eră nouă de cooperare între SUA și Rusia, dar a realizat rapid că fostul ofițer KGB era mai interesat de putere decât de democrație.

„Era clar că era hotărât să restaureze măreția Rusiei. M-am temut că asta însemna că vom asista la o formă nouă de duritate”, a spus Clinton.

Tragedia Kursk nu a fost doar un eșec militar – a marcat un punct de cotitură politic. Modul în care Putin a gestionat criza a stârnit indignare națională, familiile îndoliate cerând răspunsuri.

Dar în loc să își recunoască greșelile, Kremlinul a trecut la ofensivă.

Putin a răspândit dezinformarea, învinovățind oligarhii pentru slăbiciunea militară a Rusiei și folosind tragedia pentru a justifica o apărare agresivă a presei libere.

Moment șocant

Unul dintre momentele cele mai tulburătoare a fost atunci când Nadezhda Tylik, mama unui marinar decedat, l-a confruntat public pe un oficial la o conferință de presă.

În fața camerelor de luat vederi, aceasta a fost injectată cu un sedativ de către un agent sub acoperire și scoasă inconștientă , din clădire, – un moment transmis în direct în întreaga lume.

Clinton consideră că reacția negativă față de Putin a avut un impact de durată, conturându-l pe liderul rus ca pe un autocrat.

„Cred că a fost traumatizat de reacțiile negative pe care le-a primit în presă”, a spus Clinton. „Acest lucru i-a întărit determinarea de a prelua controlul asupra media.”

Privind înapoi, Clinton susține că dezastrul Kursk a fost un semnal de avertizare a ceea ce avea să urmeze.

„Credeam că are un potențial enorm de a conduce Rusia într-o lume mai deschisă și interconectată. Dar nu a fost așa.”

În schimb, omul care promitea o Rusie modernă și democratică a strâns controlul asupra puterii, a suprimat disidența și a pus bazele regimului autoritar pe care lumea îl cunoaște astăzi.

Dezastrul Kursk nu a fost doar o tragedie navală – a fost momentul în care Putin a arătat lumii cine era, de fapt.

După trei ani de război, soldații din prima linie sunt revoltați de asumpția făcută de aliații țării lor potrivit căreia războiul lor împotriva Rusiei este pierdut și că Ucraina este cea care se află într-o poziție slabă de negociere, relatează The Independent.

„Ne-am săturat de lupte, dar nu au avut niciun rost dacă cedăm acum în fața lui Putin, așa cum vrea Trump. Așadar, vom continua să luptăm indiferent de ce spune oricine să facem”, spune un ofițer superior.

„Rusia nu câștigă în Ucraina. Nu pierd, dar practic nu câștigă”, subliniază Kallas, un ofițer superior dintr-o brigadă specializată care e desfășurată pe o mare parte a liniei frontului de 1.300 km.

„Inamicul realizează câștiguri foarte modeste la un cost enorm în oameni și echipament. Nu au niciun succes operațional de vreo însemnătate și cu siguranță nu au capacitatea să folosească nici pe departe cantitățile de artilerie și blindate din urmă cu câteva luni.”

Ucraina se menține în fața Rusiei în privința războiului cu drone și în regiunea Kursk, unde deține teritorii de anul trecut și unde forțele ucrainene folosesc cu succes tactici de manevră în stil NATO care le permit să atace, mai degrabă decât să apere tranșeele.

Kievul a primit aproximativ 232 de miliarde de dolari în ajutor militar și financiar din partea SUA și a Europei de la invazia pe scară largă a Rusiei în 24 februarie 2022. SUA au contribuit cu aproximativ jumătate din sumă, plus aproximativ 62 de miliarde de dolari în asistență de securitate.

Însă acum acest ajutor este pus la îndoială, administrația Trump angajându-se în „discuții de pace” cu Vladimir Putin asupra Ucrainei, cu aparenta excludere a Kievulului.

Ucraina a pierdut multe dintre cele mai bune trupe ale sale în trei ani de război, de când forțele de invazie ale Rusiei s-au năpustit peste frontieră și au fost aproape să ocupe capitala.

Invadatorii ruși au fost înfrânați de dârzenia multor ucraineni de rând, dar și a comandanților locali care au ignorat haosul de la vârful propriei armate și au perseverat.

Povestea lui „Achile”

„Achille” a fost un astfel de războinic, un veteran care s-a oferit voluntar în adolescență pentru a lupta împotriva primei invazii a Rusiei în 2014. La începutul războiului, lupta la sud de Izium, atunci în mâinile Rusiei, spulberând blindatele rusești lângă Kiev și ulterior blocând înaintarea Rusiei spre sud, spre Sloviansk. Grupul său de recunoaștere folosea un tanc pe care îl capturaseră și se mândrea că cu ajutorul lui distrusese o jumătate de duzină de tancuri rusești T-80 rusești într-o săptămână.

Un expert autodidact înarmat cu rachete Javelin furnizate de NATO și rachete antitanc LNAW furnizate de britanici, Ahile conducea misiuni de lovire și fugă. Ajunsese la o stare de epuizare și era posomorât Câteva săptămâni mai târziu, un obuz de tanc rusesc aproape că i-a zburat partea laterală a capului – de cealaltă parte era protejat de lansatorul Javelin de pe umăr.

Din grupul inițial al lui Ahile, de aproximativ 15 luptători, jumătate sunt morți sau grav răniți. Dar restul rămân neclintiți în hotărârea lor de a lupta mai departe, în eventualitatea în care un acord de pace nu oferă securitate țării lor, chiar dacă asta va însemna pierderea unor teritorii.

Soldații pun la îndoială momentul potrivit pentru a cădea la învoială cu Rusia

Soldații spun că nu înțeleg de ce tocmai în acest moment discuțiile se concentrează pe necesitatea ca Ucraina să caute să ajungă la pace cu Rusia.

Un fost ofițer MI6, specializat în afaceri rusești, este de aceeași părere. „Rusia ar trebui să fie cea care să fie în negocieri dintr-o poziție de slăbiciune”, a spus el. „Economia este în genunchi, depinde de prietenii nesiguri din Iran, China și Coreea de Nord, iar războiul său din Ucraina nu duce nicăieri”.

La începutul acestei săptămâni, expertul și autorul rus Owen Matthews a scris în The Independent: „Vara trecută, prețul ouălor a crescut cu 42%, al bananelor cu 48%, al roșiilor cu 39,5% și al cartofilor cu 25%. Rubla rusă și-a pierdut peste jumătate din valoare de când Putin a invadat Crimeea în 2014, iar peste 600 de miliarde de dolari din rezervele de valută ale Kremlinului sunt înghețate de băncile occidentale.”

Războiul din Ucraina consumă aproximativ 40% din bugetul public și, având în vedere amploarea pierderilor rusești în Ucraina, ceea ce Putin credea că ar fi un război rapid s-a transformat într-o fundătură. Institutul Tony Blair estimează că cheltuieli suplimentare de 40 de miliarde de dolari pentru a ajuta militar Ucraina ar fi suficiente pentru a ajunge la paritate cu Rusia.

Un argument faimos al lui Ronald Reagan arăta că Uniunea Sovietică poate fi pusă la pământ de cheltuielile occidentale. Tot la fel, mașinăria militară a Rusiei și economia acesteia pot fi făcute să se prăbușească, cu condiția ca Europa să fie pregătită să-și asume o parte din costurile financiare.

În Europa, există asumpția pregnantă că Ucraina nu mai poate rezista prea mult. Îngrijorarea a fost intensificată de administrația Trump, care a amenințat că va întrerupe finanțarea și sprijinul militar.

Trump crede că Ucraina fie a început războiul, fie l-a abătut asupra ei cu scopul declarat de a adera într-o zi la NATO. De asemenea, președintele american a susținut aproape fiecare principiu de negociere al Rusiei, precum și minciuna răspândită de ea conform căreia președintele Ucrainei nu are un mandat legitim în fruntea țării sale.

Zelenski, a spus el, este un „dictator” care a păcălit administrația Biden să finanțeze războiul din Ucraina cu 350 de miliarde de dolari. Întregul set de acuzații nu se bazează pe fapte, iar președintele SUA omite un un considerent important: Zelenski, în calitate de lider, este fața publică a apărării ucrainene împotriva Rusiei și cel însărcinat să obțină fonduri.

Dar el este o figură mai mare în fața celor din afara Ucrainei decât a celor din interiorul țării. Nu există cult al personalității, nu există „volodism”, așa cum există Trumpism și Putinism. Dacă președintele ucrainean ar demisiona mâine, lupta Ucrainei împotriva Rusiei nu ar fi deloc afectată.

În Ucraina, soldații din prima linie nu doresc decât armele de care au nevoie pentru a sili Rusia să se așeze la masa negocierilor, scrie The Independent. 

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de solidaritate pentru Kiev, subliniind angajamentul ferm al Chișinăului pentru pace, libertate și securitate, precum și faptul că liniștea cetățenilor țării sale depinde de curajul Ucrainei, dar și de hotărârea acestora. 

„Trei ani de război. Trei ani de durere și sacrificii. Trei ani de luptă pentru viață. Trei ani în care Rusia încearcă să distrugă Ucraina. Dar Ucraina rezistă. Iar Moldova este alături, de partea binelui, de partea păcii și libertății”, a afirmat Maia Sandu.

În această zi, președinta Maia Sandu a vorbit despre impactul războiului asupra Chișinăului, amintind despre dronele sau fragmentele de rachete căzute pe teritoriul țării sale în timpul atacurilor armatei ruse asupra Ucrainei. 

,,Ecourile acestui război răsună și la noi. Am văzut drone și fragmente de rachete căzute lângă satele noastre. Am simțit neliniștea nopților tulburate de bombardamente, dar Moldova a demonstrat că este puternică. În fața fricii am rămas uniți, în fața nesiguranței am ales solidaritatea, am deschis ușa celor care fug din calea războiului, am împărțit din puținul pe care-l aveam fără ezitare. Astăzi știm că liniștea noastră depinde de curajul Ucrainei, dar și de hotărârea noastră. Trebuie să ne protejăm pacea și libertatea de cei care vor să ne vadă slabi și divizați, de cei care ne șantajează cu întuneric și frig sau încearcă să ne cumpere voturile cu bani murdari”, a detaliat lidera Chișinău, accentuând necesitatea de a apăra democrația și stabilitatea Republicii Moldova.

,,Acest război a schimbat multe lucruri, dar ceea ce nu a schimbat este dorința noastră de a trăi în siguranță într-o țară care să poată privi înainte cu încredere. Moldova a ales calea dreaptă a libertății, solidarității și păcii și așa vom merge mai departe, construind un viitor sigur și prosper pentru toți cetățenii noștri în marea familie europeană”, așa Maia Sandu și-a încheiat mesajul video în contextul împlinirii a trei ani de la începutul războiului. 

Igor Grosu, președintele Parlamentului de la Chișinău, a subliniat lupta eroică a Ucrainei pentru democrație, libertate și suveranitate, menționând că ucrainenii își pierd viața pentru a-și apăra țara și valorile lor. 

„De trei ani, zi de zi, Ucraina luptă cu vitejie, demnitate pentru democrație, libertate, suveranitate și pace. De trei ani de zile, ucrainenii mor, fiind uciși de ruși, pentru că nu vor să-și cedeze țara și pentru că sunt patrioți. Suntem martorii unui război nedrept, martorii a trei ani de invazie ilegală, imorală, am tot dreptul să spun criminală a rusiei și asta pentru că un individ cu ambiții de putere nemăsurate vrea să instaureze în Ucraina „ruskyi mir” și să refacă un imperiu”, a notat demnitarul pe internet.

Putin ,,nu se va opri la Ucraina”

Igor Grosu a condamnat invazia Rusiei, numind-o ilegală și imorală, și a criticat intențiile liderului de la Kremlin privind refacerea imperiului.

,,Pentru aceasta este gata să omoare nu doar soldați, dar și femei, copii și bătrâni, doar pentru faptul că aceștia vorbesc o altă limbă, au o altă cultură sau pur și simplu vor să fie ucraineni. Sună cunoscut, nu? El refuză Ucrainei și ucrainenilor dreptul de a exista și este gata să-i distrugă fizic pe cei care se opun. Cu toții înțelegem, că dacă îi reușește, nu se va opri la Ucraina, va refuza și dreptul nostru la existență, dreptul statelor baltice, Poloniei, României și altor state din fosta sferă de influență sovietică. Deja o face prin războiul hibrid dus în Europa unde atacă democrațiile, implicându-se grosolan în alegeri. Am simțit-o noi și România în noiembrie, a simțit-o Georgia, Serbia.Mulțumesc, dragi ucraineni, pentru rezistență, pentru că luptați, pentru că iubiți Ucraina. Moldova va fi alături de Ucraina cât timp va fi nevoie. Glorie tuturor eroilor căzuți pentru apărarea democrației, libertăților și valorilor occidentale comune, de care noi cu toții ne bucurăm!”, a concluzionat președintele Parlamentului.

Milioane de ucraineni au pierdut tot

Iar Dorin Recean, șeful Cabinetului de miniștri, a subliniat suferința și rezistența Ucrainei în fața agresiunii Rusiei, evidențiind pierderile uriașe suferite de poporul ucrainean în cei trei ani de război. 

„Trei ani de război nedrept. Trei ani de suferință. Trei ani de rezistență împotriva agresiunii nejustificate a Rusiei. În trei ani, un copil învață să meargă, o familie își construiește o casă, un tânăr își croiește un drum în viață. Dar în trei ani de invazie rusă, milioane de ucraineni au pierdut tot: vieți distruse, copii despărțiți de părinți, orașe întregi rase de pe hartă și multă suferință.În tot acest timp, moldovenii au fost curajoși și solidari cu Ucraina. Noi știm ce înseamnă să fim uniți – pentru pace, libertate și o viață în care copiii noștri să nu cunoască frica. Moldova este și rămâne alături de Ucraina pentru libertate, democrație și valorile care ne definesc viitorul european. Pace justă pentru Ucraina”, a conchis premierul pe internet. 

Războiul din Ucraina a început în dimineața zilei de 24 februarie 2022, odată cu invazia pe scară largă demarată de Rusia.

Având în vedere relațiile președintelui Donald Trump cu Rusia, dar și faptul că SUA nu ar mai putea garanta securitatea Europei, un grup de experți din cadrul Institutului Bruegel și Institutului Kiel pentru Economia Mondială au calculat costurile financiare și de personal pentru ca Europa să se poată apăra fără SUA.

Potrivit raportului grupurilor de experți citați, trupele americane sunt mult mai puternice decât cele europene, așadar numărul de militari americani nu poate fi înlocuit cu echivalentul celor europeni, potrivit Fortune.

De asemenea, Bruegel and Kiel au precizat că armata rusă a devenit mult mai numeroasă, mai experimentată și mai bine echipată de când a început războiul în Ucraina în 2022.

„Un atac rusesc asupra unei țări din Uniunea Europeană este foarte probabil să aibă loc”, a avertizat documentul, citând evaluări recente ale serviciilor de informații din NATO și din diferite alte țări.

Danemarca și-a sporit cheltuielile pentru apărare cu 70%, asta după ce serviciile de informații au raportat luna aceasta că Rusia ar putea porni un război împotriva unei țări vecine în următoarele șase luni, un război în zona Baltică în următorii doi ani, dar și un război la scară largă în Europa în următorii cinci ani, dacă SUA nu se implică.

În plus, strategii militari au estimat că 100.000 de trupe americane staționează deja în Europa și li se vor alătura încă alți 200.000 de militari. 

„Capacitatea de luptă a 300.000 de soldați americani este cu mult mai mare decât numărul echivalent de trupe europene din 29 de armate naționale. Trupele SUA vin în unități mari, coezive, de dimensiunea unui corp de armată, cu o comandă și un control mai strânse chiar și decât comanda comună a NATO.

În plus, trupele americane sunt sprijinite de întreaga putere a mijloacelor strategice ale SUA, inclusiv a aviației și a activelor spațiale, de care armatele europene duc lipsă”, a mai explicat grupul de experți.

Așadar, Europa, pentru a-și spori puterea în regiune, ar avea nevoie de peste 300.000 de combatanți și să dezvolte coordonarea pe plan militar. De asemenea, are nevoie de mai multe arme, transport, mijloace de comunicare și informații pentru a face față unui atac din partea Rusiei.

Pentru a duce la îndeplinire toate aceste cerințe, Europa ar trebui să cheltuiască încă 250 de miliarde de euro anual în apărare, sau 3,5% din PIB. Raportul explică faptul că 125 de miliarde de euro din suma totală necesară ar putea fi strânsă anual, pe măsură ce statele UE își măresc cota de cheltuieli care nu sunt finanțate prin datorii.

De asemenea, piețele au anticipat au anticipat o creștere a cheltuielilor europene pentru apărare, ajutând companii precum BAE Systems, Thales, Leonardo și Saab să se avânte de când Trump a fost reales, depășind giganți americani precum Lockheed Martin și Northrop Grumman.

Cu toate acestea, sunt state care se confruntă cu dificultăți atunci când vine vorba de sprijin financiar în apărare, în contextul în care Germania a adoptat o măsură pentru „frânarea datoriilor” care limitează împrumuturile, în timp ce Franța este deja sub presiunea pieței obligațiunilor din cauza deficitelor sale mari și a raportului ridicat dintre datorie și PIB.

Într-un articol de opinie din Project Syndicate de miercuri, a fost luată în calcul și ideea de a împrumuta de la Banca Europeană de Investiții, care finanțează deja proiecte civile, cât și militare.

Citește mai multe despre: sua

Proiectul de lege privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate, prin reunirea PCCOCS și PA, a fost votat rapid de deputații moldoveni fără consultări publice ample. Aceasta ridică îngrijorări, iar unii experți, consultați de ,,Adevărul”, consideră că decizia a fost influențată de interese politice, ci nu de o evaluare corectă a nevoilor sistemului de justiție.

În data de 20 februarie, proiectul de lege privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate, prin reunirea Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și Procuratura Anticorupție (PA), a fost votat în primă lectură de deputații moldoveni, adică a doua zi după ce au avut loc primele consultări pe marginea acestuia. Dar pentru a intra în vigoare, trebuie votat în a doua lectură și apoi publicat în Monitorul Oficial.

Conform proiectului, Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACO) va fi responsabilă de ,,combaterea infracțiunilor de corupție și a faptelor conexe actelor de corupție și combaterea criminalității organizate, a terorismului și a torturii. Instituția va conduce urmărirea penală în cauzele privind infracțiunile în care urmărirea penală este exercitată de către organele de urmărire penală ale organelor centrale de specialitate. PACCO va mai exercita și va conduce urmărirea penală în cauzele transmise acesteia pentru instrumentare de către Procurorul General și va reprezenta învinuirea în instanța de fond, de apel și de recurs în cauzele menționate”.

Proiectul unui grup de deputați ai Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), adică formațiunea de la putere a fost criticat de opoziția de la Chișinău, precum și de unii parlamentari PAS, printre care Olesea Stamate, ea fiind indignată de faptul că acesta este supus votului în mare grabă. 

„Întrebarea mea este: oare noi am examinat suficient toate riscurile? Nu riscăm să ne trezim cu o instituție creată pe hârtie înainte de alegeri? Și atunci pe cine vom da vina? Dacă nu se descurcă PA – de ce să nu creăm o Direcție specială în cadrul Procuraturii Generale? Asemenea reforme nu pot fi făcute în grabă, care ar putea pericilita procesele. Vă îndemn să solicităm opinia Comisiei de la Veneția”, a concluzionat Olesea Stamate. 

Demisia șefei PA

În ziua în care, acesta a fost supus pentru prima dată consultărilor publice, Igor Grosu, președintele Parlamentului, precum și liderul PAS, a accentuat că proiectul „nu este despre o persoană, ci despre construirea unei procuraturi specializate, mai integrate”, explicațiile fiind făcute în contextul în care șefa demisionară a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a afirmat anterior că acesta urmărește îndepărtarea sa din funcție.

,,Marii hoți încă nu stau la pușcărie. Noi nu avem timp să așteptăm, trebuie să apărăm țara de grupări criminale, finanțate la greu de Kremlin. Nu ne jucăm de-a țara, dar apărăm țara”, a notat Igor Grosu pe pagina sa de pe Facebook.

În aceeași zi, Veronica Dragalin și-a anunțat demisia din funcția de șefă a Procuraturii Anticorupție (PA), subliniind că a luat decizia pe fondul proiectului de lege privind crearea PACO și solicitând aleșilor să nu-și dea votul pentru noua instituție. 

,,Stimați deputați în Parlament, vă îndemn să reflectați cu atenție asupra consecințelor acestei decizii. Lichidarea Procuraturii Anticorupție va avea implicații grave și periculoase pentru statul de drept în Republica Moldova și pentru parcursul european consacrat în Constituția Republicii Moldova. Ca deputați aveți obligație față de cetățeni să respectați Constituția. Prin aprobarea acestei legi transmiteți mesajul că justiția poate fi influențată din capricii politice. Transmiteți mesajul către toți procurorii și tinerii care ar dori să devină procurori că cei care-și asumă responsabilități importante pot fi înlăturați sau retrogradați din funcție, transmiteți mesajul către moldovenii din diasporă că nu merită să te întorci acasă”, a evidențiat Veronica Dragalin.

Proiectul de lege privind reunirea celor două procuraturi a fost înregistrat după ce Ministerul Justiției a venit cu o propunere în acest sens, aceasta fiind făcută publică în urma recomandării Consiliului Suprem de Securitate (CSS) privind îmbunătățirea funcționării Procuraturii Anticorupție, pentru că aceasta ar fi eșuat în lupta împotriva corupției politice, în special în toamna anului trecut, când au avut loc alegerile prezidențiale și referendumul pro-UE. Iar în acest an, în țara vecină urmează să aibă loc scrutinul parlamentar. 

Explicațiile experților

„Adevărul” a discutat cu Alexandru Tănase, fost ministru al Justiției și ex-președinte al Curții Constituționale, și Alexandru Bot, expert în domeniul Justiției la Comunitatea Watchdog.md, despre avantajele și dezavantajele acestui proiect de lege, precum și impactul asupra sistemului de justiție, dar și graba cu care este votat.

Alexandru Bot a subliniat că reunirea PCCOCS și PA ar putea duce la pierderea specializării procurorilor și la o împărțire ineficientă a resurselor, afectând calitatea investigațiilor.

,,Procuratura Anticorupție și PCCOCS au, în prezent, mandate și domenii de expertiză distincte. PCCOCS se ocupă în principal de infracțiuni complexe legate de criminalitatea organizată, trafic de droguri, crime transfrontaliere și alte infracțiuni grave, în timp ce Procuratura Anticorupție se concentrează pe combaterea corupției în sectorul public și privat, abuzului în serviciu și spălării banilor. Prin unificare, această structură ar trebui să gestioneze o gamă extrem de largă de cazuri, ceea ce ar putea duce la o pierdere a specializării și la o împărțire a resurselor între domenii foarte diferite.În timp ce unificarea celor două procuraturi ar putea părea, la prima vedere, o măsură de eficientizare și consolidare a resurselor, riscurile asociate diluării sarcinilor și pierderii specializării sunt semnificative. O structură unificată ar putea duce la o scădere a eficienței, a calității investigațiilor și a independenței, afectând în cele din urmă capacitatea statului de a combate atât corupția, cât și criminalitatea organizată. Prin urmare, este esențial să se ia în considerare aceste riscuri și să se evalueze cu atenție dacă beneficiile unei astfel de unificări justifică costurile și provocările asociate. Ambele procuraturi și-au dezvoltat expertiza în domenii specifice. Procurorii anticorupție au cunoștințe profunde despre mecanismele de corupție, legislația relevantă și metodele de investigare a acestor infracțiuni, în timp ce procurorii PCCOCS sunt specializați în investigarea infracțiunilor complexe și transnaționale. Prin unificare, există riscul ca această expertiză să se dilueze, deoarece procurorii ar fi nevoiți să acopere o arie mult mai largă de infracțiuni, fără a beneficia de aceeași profunzime în cunoștințe”, a afirmat expertul.

,,Comasarea celor două procuraturi nu va influența în niciun fel eforturile anticorupție din Moldova din simplul motiv că acest proiect nu a fost niciodată gândit ca unul care ar fi trebuit să simplifice sau să fluidizeze ceva. Combaterea corupției în Moldova depinde în primul rând de profesionalismul celor care instrumentează aceste dosare, de independență procesuală pe care o au procurorii și organele de urmărire penală în raport cu puterea politică, de independență pe care o au judecătorii în raport cu puterea politică. Depinde foarte mult de decuplarea eforturilor anticorupție de agenda celor care guvernează, astea sunt problemele mari care, de fapt, împiedică eforturile anti-corupție. Și nici de cum o chestiune de structură internă de repartizare a competențelor între două entități, care până la urmă toate sunt parte a Procuraturii Generale. Procesul de justiție este hiper-politizat în Republica Moldova, cred că este cea mai politică zonă din viața publică moldovenească”, a spus Alexandru Tănase. 

În același timp, reunirea ar putea crește vulnerabilitatea la presiuni politice sau interferențe externe, reducând independența noii procuraturi, subliniază experții de la Chișinău. 

,, O structură unificată, care gestionează atât corupția, cât și criminalitatea organizată, ar putea deveni un obiectiv mai tentant pentru presiuni politice sau interferențe externe. În prezent, separarea celor două procuraturi oferă un grad mai mare de independență și specializare. Prin unificare, riscul de a vedea deciziile influențate de factori externi crește, ceea ce ar putea afecta credibilitatea și eficacitatea noii structuri”, a detaliat Alexandru Bot.

,,Rodul unor interese politice”

Alexandru Bot critică adoptarea rapidă a proiectului de lege în lipsa unor consultări publice și analize amănunțite.

,,Procesul legislativ care a dus la adoptarea proiectului a fost derulat într-un ritm alert, fără a permite o analiză amănunțită a impactului acestei schimbări. Această rapiditate ridică întrebări cu privire la motivele reale din spatele proiectului. În mod normal, o reformă atât de semnificativă în sistemul de justiție ar trebui să fie precedată de studii de impact, consultări cu experți și o dezbatere publică extinsă. Faptul că aceste etape au fost ocolite sugerează că proiectul a fost pus în aplicare mai degrabă pentru a servi unor interese politice imediate decât pentru a îmbunătăți eficiența sistemului de justiție. Proiectul de lege nu a fost supus unor consultări publice extinse, care să permită participarea societății civile, experților în justiție și reprezentanților instituțiilor relevante. O astfel de schimbare majoră în sistemul de justiție ar fi trebuit să fie precedată de o dezbatere transparentă și inclusivă, pentru a asigura că toate perspectivele și riscurile sunt luate în considerare. Lipsa acestui proces sugerează că decizia a fost luată într-un mod pripit, fără a se ține cont de potențialele consecințe negative, fapt care marchează în mod determinant lipsa de legitimitate și transparență acestui proiect. Există motive să credem că proiectul este mai degrabă rodul unor interese politice decât al unei analize obiective a nevoilor sistemului de justiție. În ultimul timp, Procuratura Anticorupție a fost subiectul unor critice repetate din partea unor politicieni, care au acuzat-o de ineficiență. Totuși, este important de remarcat că această ,,ineficiență” a fost, în mare măsură, rezultatul unor decizii politice anterioare, cum ar fi separarea Procuraturii Anticorupție de Centrul Național Anticorupție (CNA) în 2023. Această separare a slăbit capacitatea Procuraturii Anticorupție de a investiga și urmări penal cazurile de corupție, deoarece i-a lipsit resursele și competențele specializate ale CNA”, a adăugat acesta.

Motivele reunirii celor două structuri

În opinia lui Alexandru Bot, proiectul de lege propus ar fi o încercare a mascării problemelor cauzate de politicieni.

,,Legea propusă pare să fie o încercare de a masca problemele structurale create de politicieni, în loc să abordeze cauzele adevărate ale ineficienței. În loc să se concentreze pe consolidarea independenței și a resurselor Procuraturii Anticorupție, proiectul de lege riscă să agraveze problemele existente, motiv pentru care criticile PA și Veronicăi Dragalin au dreptul la viață. Însă, trebuie să reținem, cu titlu de obiecție față de toți conducătorii de procuraturi, începând cu Procurorul General și terminând cu șefii procuraturilor teritoriale, că după mărturisirea fenomenul statului capturat nimeni nu s-a obosit să facă regulă în propria obârșie, prin a identifica responsabilii de dosare gestionate prost sau, dimpotrivă, ticluite la comandă. Aceeași pretenție e în egală măsură valabilă și pentru politicieni, care nu s-au obosit să facă o curățenie generală în justiție”, a concluzionat expertul de la Chișinău.

Alexandru Tănase crede că reforma reprezintă „o aventură” bazată pe o sete de răzbunare față de Veronica Dragalin, șefa demisionară a PA.

,,Procuratura justifică decizia de a o elimina pe șefa de la anticorupție, pe doamna Dragalin, prin faptul că a început investigațiile în privința unor demnitari de top din actuala putere politică. Actuala putere politică o acuză pe domnia sa că nu a fost suficient de activă în combaterea corupției politice, deși în luna mai anul trecut legislația a fost modificată și Procuratura Anticorupție nu mai este responsabilă de investigarea cazurilor de corupție electorală. Adevăratul motiv nu e așa și nu o să o cunoaștem, este cert. Singurul lucru pe care-l putem face, este să facem anumite concluzii în baza faptelor. Bunăoară, Procuratura Anticorupție, chiar dacă formal s-a acceptat mărirea statelor de personal, până la urmă nu s-a găsit într-o țară atât de mare, plină de instituții birocratice, o clădire administrativă, ca să poți amplasa mai mult de 40 de oameni. Mereu, cumva, a fost ținut proiectul pe frână. Erau pe de o parte declarațiile politice de sprijin, dar în realitate ca și acțiuni practice nu au urmat niciodată. Asta ar fi doar câteva elemente care, într-un fel, ne-ar permite să facem o concluzie, ce se întâmplă, care este baza conflictului între instituție (n.r-PA), între Veronica Dragalin și puterea politică, dar există și alte motive care nu sunt scoase la suprafață.

Foarte multă lume vorbește de faptul că atât instituția prezidențială, cat si la nivel parlamentar, guvernamental sunt nemulțumiri din motiv ca nu s-au mișcat mult mai repede dosarele legate de frauda bancară și cele privind persoanele care ar fi avut probleme cu corupția din fosta guvernare. Statistica arată că de fapt au fost trimise mai multe dosare în instanța de judecată. Trebuie să mai adăugăm aici un detaliu, că actuala putere politică nu prea are cunoștință și competență în materie de justiție și nu prea înțelege care este logica unui proces penal. Orice persoană care a lucrat, a avut o practică în justiție și a avut tangență cu procesele penale, știe că există anumite mecanisme obligatorii ale procedurilor penale, care sunt bazate de respectare dreptului și libertății fundamentale, care nu pot fi eludate. Dar dacă ar fi să revenim la ideea generală, ideea comasărilor celor două procuratori sau cum a fost rebotezată acum o revizuire a arhitecturii instituționale a sistemului de urmărire penală, vreau să zic că în nici într-o concepție de reformă judiciară și nici într-un plan de lucru a unei instituții a Ministerului de Justiție, nicăieri nu figura o așa o de reformă. Ceea ce demonstrează că soluția de comasare pentru a scăpa de șefa Procuratorii Anticorupție a fost inventată la nivel parlamentar și mai apoi validată prin votul deputaților”, a conchis fostul ministru al Justiției Republicii Moldova.

Singura româncă participantă la alegerile parlamentare din Germania, din partea SPD, Ana-Maria Trăsnea a explicat pentru „Adevărul” de ce o eventuală coaliție CDU- SPD va fi o misiune extrem de dificilă și ce lecții au de învățat politicienii din ascensiunea AfD.

Am vorbit cu Ana-Maria Trăsnea, româncă ce a ajuns în Bundestag în 2023 din partea SPD, și candidează pentru un nou mandat de parlamentar, la puțin timp după ce au fost anunțate exit-poll-urile alegerilor din Germania din 23 februarie. 

Nu știa încă dacă va obține un post în parlamentul german, dar rezultatul AfD l-a calificat ca fiind „crunt”. Ea ne-a explicat că o coaliție CDU-SPD, la care toată lumea se așteaptă, va fi o misiune extrem de complicată, având în vedere viziunile radical diferite ale celor două partide cu privire la imigrație, la ajutoarele sociale, la alocările pentru apărare, la deficitul bugetar.

Ana-Maria Trăsnea nu este sigură că o coaliție CDU-SPD se va putea forma și este sceptică cu privire la determinarea liderului CDU, Friedrich Mertz de a nu accepta AfD-ul la guvernare.

Românca originară din Piatra Neamț trăiește de la vârsta de 13 ani în Berlin. Ea candidează la alegerile din 23 februarie pentru un post de parlamentar din parta SPD în sectorul capitalei Germaniei în care a locuit încă de la mutarea din România, Treptow-Kopenick.

La doar 27 de ani, a candidat pentru prima dată pentru Bundestag, Parlamentul german. Nu a câștigat, dar pe finalul mandatului, în 2023, a ajuns în parlament timp de 10 luni, înlocuind o colegă de partid.

La 19 ani a decis să intre în Partidul Social Democrat (SPD) și a obținut relativ rapid variate funcții. A început cu parlamentul comunal, unde am obținut un mandat de 5 ani, apoi a lucrat în guvernul din Berlin, a fost cea mai tânără secretară de stat pentru relații internaționale, promovarea societății civile și a angajamentului voluntar și pentru politica națională din Bundestag.

„Nu am mare încredere în Mertz că nu va aduc AfD la guvernare”

Adevărul: Credeți că există vreo șansă ca AFD-ul să intre la guvernare?

Ana-Maria Trăsnea: Asta depinde de conservatori. Nu am mare încredere în Mertz, deși îl felicit pentru ce a făcut și pentru că a reușit să câștige alegerile. A promis că nu va aduce AfD la guvernare, dar în decursul ultimilor ani și a ultimelor trei luni am văzut că în anumite circumstanțe colaborează cu extremiștii, deși spune că nu o face.

Noaptea aceasta va mai arăta dacă și partidele FDP și BSW (Alianța Sahra Wagenknecht) vor intra, iar în acest caz formarea unei alianțe va fi foarte complicată. Va fi presiune maximă să se ajungă la un consens relativ repede, pentru că oamenii s-au săturat să aibă senzația că politicienii se ceartă întruna și nu se ocupă de problemele lor.

Cea mai stabilă alianță de până acum a fost cea între CDU și SPD, dar este mult prea devreme să spunem că se va ajunge la un acord.

Deciziile, cu siguranță, și în partidul meu, SPD, încă nu s-au luat. Este momentul să analizăm mai întâi, să vedem ce trebuie să facem, în așa fel încât să recâștigăm încrederea poporului.

Practic, dacă presupunem că AFD-ul nu intră în calcul pentru o coaliție, este aproape sigur că SPD va fi la guvernare. Care sunt problemele vis-a-vis de care există diferențe majore de viziune între CDU și SPD?

Vor fi mai multe lucruri: alocația pentru cetățenii care trăiesc sub pragul de subzistență, politica externă și ajutorul pentru Ucraina. Vor fi asemenea problematice și politicile ce țin de emigrație, cu siguranță. Este o mare problemă cu limita de deficit bugetar pe care CDU nu vrea să o depășească. Temele cele mai mari vor fi alocația pentru cetățenii care trăiesc sub pragul de subzistență, deficitul bugetar și migrația.

CDU a susținut în campania electorală că vor să repornească economia germană prin scăderi de taxe, investiții etc. Pot să facă asta fără să depășească limită de deficit bugetar de care spuneați?

O poți face doar dacă te decizi să scazi fondurile pentru alocația pentru cetățenii care trăiesc sub pragul de subzistență și alte fonduri sociale. Ei vor să scadă ajutoarele pentru cei care iau bani din cauza că nu sunt pe piața muncii. De asemenea, vor să scadă fondurile unor programe de siguranță socială pentru familii, pentru femei, pentru seniori.

Va fi un complex de probleme foarte diferite. Nu va fi mai ușor, iar presiunea publică va fi de asemenea enormă ca să ajungem la o linie comună.

Credeți că având în vedere situația internațională și mesajul SUA cu privire la o creștere a responsabilității țărilor europene pentru propria siguranță, anumite subiecte precum cheltuieli pentru apărare vor fi mai ușor de gestionat de cele două partide?

Ucraina va fi de asemenea o temă.

„AfD-ul a câștigat. Extremele au câștigat. Este crunt să vedem asta”

Are AFD-ul șanse reale să ajungă la guvernare dacă CDU și SPD nu se vor înțelege?

Știu că social-democrații vor face tot ce e posibil să nu se ajungă aici. Vom acționa cu responsabilitate, nu cum am văzut în Austria, când nu s-a ajuns la un consens. Nu am mare încredere în ce va face Mertz. Va fi presiune mare și în partidul lui să păstreze drumul european, dar la cum a acționat în ultimele luni, nu știu dacă nu va ceda. Nu știu.

Credeți că au contat sprijinul lui Elon Musk și lobby-ul vicepreședintelui JD Vance pentru AFD?

Da, cred că au avut un efect. Să nu uităm că încă sunt procese care analizează dacă ce a făcut Elon Musk pentru Alice Weidel practic a fost o finanțare de partid informală, prin faptul că i-a oferit promovare pe platforma sa și prin asta ea a avut mult mai mulți followeri. Teoria mea este că Elon Musk are propriile interese și îl deranjează că avem atât de multe standarde de protecție a muncitorilor în Uniunea Europeană, că avem protecția datelor, toate chestiile acestea.

Cu siguranță a ajutat AfD-ul și trebuie să vedem cum reacționăm strategic mai mult pentru a întări Uniunea Europeană și să realizăm că trebuie să ne unim, cei 450 de milioane de europeni, pentru a fi o forță în această lume multipolară.

Putem spune că AfD-ul este, de fapt, câștigătorul acestor alegeri?

Este greu, dar… Da… Este crunt să cosntatăm asta. Extremele stângă și dreaptă au avut rezultate mai bune, iar partidele din centrul scenei politice au pierdut, CDU, SPD, verzii și FDP-ul. S-au întărit extremele, iar partidele de centru avem multe de învățat, de recapitulat și trebuie să ne reînnoim.

„Cred că am fost adeseori, în Europa, naivi referitor la atacurile hibride”

Având în vedere că urmează și la noi alegeri și vedem o situație oarecum similară, cel puțin din perspectiva unor partide extremiste pro-ruse și a unei intervenții americane din ce în ce mai directe în favoarea acestora. E ceva ce putem învăța din experiența germană?

Avem în Germania ideologie de extremă dreapta care se mixează cu ideologie conspiraționistă și oameni care nu se mai simt reprezentați de clasa politică, care sunt frustrați, le este frică de schimbare, se simt apăsați de toată presiunea economică, pentru că au din ce în ce mai multe probleme: pot să îmi plătesc chiria? Pot să mai merg cu copiii în concediu? Pot să fac față prețurilor ce au crescut la supermarket? Astea sunt teme care îi presează pe oameni. De asemenea, există un sentiment de nesiguranță, de frica de război. Și atunci oamenii au ajuns să trăiască într-o stare de frică, care a fost intens exploatată politic.

Aș putea să spun că este nevoie cu siguranță de mult dialog, este nevoie de unitate, este nevoie de o comunicare proactivă, transparență în a explica politicile necesare, cum vor afecta acestea vieților oamenilor, dar și să arătăm luminița la capătul tunelului.

În plus, mulți ani zic asta: cred că am fost adeseori, în Europa, naivi referitor la atacurile hibride și la influența dezinformării pe platformele de social media.

Pe de altă parte, trebuie să reușim să fim mai uniți în Europa.

Donald Trump a declarat în mod repetat faptul că îl admiră pe Vladimir Putin, chiar și în primele zile după invazia sângeroasă în Ucraina. Presa americană a relatat că motivele țin de admirația sa față de liderii autoritari, dar și oportunitățile de afaceri pe care i le oferă Rusia.

Donald Trump și-a exprimat în mod repetat aprecierea față de Vladimir Putin, iar motivele acestei admirații sunt variate și complexe. Presa din SUA a analizat pe larg acest subiect.

CNN a relatat, în martie 2022, cum la un miting de campanie în Georgia, candidatul de atunci la președinție pentru al doilea mandat Donald Trump l-a lăudat din nou pe președintele rus Vladimir Putin. Asta la puțin timp după invazia sângeroasă în Ucraina.

Sunt întrebat: „Este Putin deștept?” „Da, Putin a fost deștept. Și chiar am crezut că va negocia”, a susținut Trump. El a considerat că să pui 200.000 de soldați la graniță este „un mod al naibii de a negocia”. Trump a adăugat că „Putin a făcut o „mare greșeală”, dar că „a părut o negociere grozavă”.

Toate acestea seamănă foarte mult cu ceea ce a spus Trump despre Putin aproape de la începutul invaziei ruse a Ucrainei, arată CNN.

„Este geniu”, a spus Trump în timpul unui interviu la o emisiune de radio conservatoare cu o lună înainte de mitingul amintit.

Într-un discurs la Conferința de acțiune politică conservatoare, câteva zile mai târziu, Trump a repetat: „Reporterii m-au întrebat dacă cred că președintele Putin este inteligent. Am răspuns: „Desigur, este deștept”, la care am fost întâmpinat cu „Oh, este un lucru groaznic de spus.” Îmi place să le spun: „Da, este inteligent.”

Având în vedere că a trecut puțin timp de când Putin a efectuat un atac necruțător și mortal în toată Ucraina, republicani proeminenți s-au străduit să se distanțeze de laudele lui Trump pentru Putin, chiar l-au certat pe fostul președinte pentru acele declarații. Cu toate acestea, Trump a rămas la opinia sa inițială: „Putin este un jucător inteligent pe scena mondială, care este întotdeauna cu un pas înaintea Statelor Unite.”

„E destul de inteligent. Cucerește o țară pentru sancțiuni de doi dolari”

Trump a susținut, la o strângere de fonduri la Mar-a-Lago: „Aș spune că este destul de inteligent. El preia o țară – într-adevăr o locație vastă, vastă, o bucată de pământ grozavă cu mulți oameni și intră direct cu armata. Cucerește o țară pentru sancțiuni de doi dolari”

„Am văzut în repetate rânduri, în timpul președinției sale, că Trump este atras de puterea conducătorilor autoritari precum Putin. De la represiunile împotriva presei până la cererile de fidelitate totală din partea tuturor celor care servesc în guvernul său, Trump părea uneori că încearcă să-și modeleze cei patru ani de mandat după modul în care se comportau conducătorii autoritari din Rusia până în Turcia până în China”, arată articolul citat.

CNN a relatat despre15 declarații de-ale lui Trump în care i-a lăudat pe liderii autoritari/dictatori precum Kim Jong Un („mi-a scris scrisori frumoase și sunt scrisori grozave. Ne-am îndrăgostit”), Recep Tayyip Erdogan, Xi Jinping („Președintele Xi, care este un om puternic, îl numesc Rege, el a spus: „Dar eu nu sunt Rege, sunt președinte.” I-am spus: „Nu, ești președinte pe viață și, prin urmare, ești Rege.” El a spus: „Huh. Huh.’ I-a plăcut asta.”) și Vladimir Putin.

Concluzia articolului este „Lauda lui Trump la adresa lui Putin este un obicei, nu o eroare. O spune – și continuă să o spună – pentru că admiră cu adevărat presupusa putere pe care o arată președintele rus în invadarea Ucrainei. Este atât de simplu.”

Interesele economice

Există speculații conform cărora Trump ar fi avut interese economice în Rusia înainte de a deveni președinte, inclusiv posibile afaceri imobiliare și investiții. De exemplu, în 2008, Trump a vândut o proprietate în Palm Beach unui miliardar rus, Dmitry Rybolovlev, la un preț semnificativ mai mare decât cel de achiziție.

Trump a cumpărat un conac în Palm Beach în 2004 în timpul unei proceduri de faliment pentru 41 de milioane de dolari, iar la mai puțin de patru ani mai târziu, fără să se fi mutat vreodată acolo, Trump a vândut conacul lui Rybolovlev pentru 95 de milioane de dolari. Într-o întâlnire din mai 2017 din Biroul Oval, el a dezvăluit informații clasificate ambasadorului rus Serghei Kislyak și ministrului de externe Serghei Lavrov. Mass-media americană a fost interzisă de la această întâlnire, dar un fotograf rus a fost admis în sesiune, ulterior publicând aceste fotografii în știrile de stat ruse.

Donald Trump a încercat să investească în Rusia în trecut. În perioada în care era un om de afaceri, Trump a manifestat interes pentru extinderea afacerilor sale imobiliare pe piața rusă, dar nu a reușit să finalizeze proiecte semnificative în țară.

Un exemplu notabil este tentativa de a construi un Turn Trump în Moscova, un proiect imobiliar de mari dimensiuni care ar fi implicat construirea unui zgârie-nori sub marca Trump în centrul capitalei ruse. Această idee a fost discutată public și în timpul campaniei sale pentru președinție, dar nu a fost niciodată realizată. Încercările de a dezvolta un astfel de proiect au avut loc în perioada 2005-2015, însă întârzierile și obstacolele legale au făcut ca proiectul să nu prindă contur. 

Mai există și informații despre Trump și colaboratorii săi care ar fi avut contacte cu oligarhi ruși și cu oameni de afaceri din Rusia, inclusiv discuții despre oportunități de investiții și posibile parteneriate. Totuși, multe dintre aceste relații nu au fost niciodată concretizate într-o investiție directă majoră în Rusia.

Aceste tentative de a investi în Rusia au devenit subiecte de discuție intensă în timpul anchetelor legate de posibilele interferențe ruse în alegerile din 2016 și relațiile sale cu Moscova. Totuși, Trump a declarat că nu a realizat niciodată o afacere în Rusia.

Președintele Trump s-a înconjurat de oameni care fac afaceri cu Rusia. The New York Times -a relatat că membrii campaniei lui Trump din 2016 și alți asociați ai lui Trump au avut contacte frecvente cu înalți oficiali ai serviciilor secrete ruse pe parcursul campaniei.  

Interese politice

Trump a sugerat că dezvoltarea unei relații bune cu Rusia ar putea beneficia politica externă a SUA, în special în domenii precum controlul armamentelor și combaterea terorismului. El a argumentat că o atitudine adversarială față de Rusia nu este în interesul Americii și că cooperarea ar putea aduce rezultate pozitive.

În timp ce administrația Trump încearcă să restabilească relațiile cu Rusia ca parte a unui proces de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina, Moscova promovează ideea unei cooperări economice sporite. În timpul discuțiilor bilaterale emblematice din Arabia Saudită, la începutul acestei săptămâni, delegația rusă a inclus principalul manager de investiții al Kremlinului, Kirill Dmitriev, care conduce fondul suveran de avere al Rusiei, se arată într-un articol publicat în The Atlantic Council.org.

Dmitriev a explicat că companiile americane au pierdut peste 300 de miliarde de dolari din 2022 din cauza retragerii de pe piața rusă. Între timp, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a raportat „un mare interes” în rândul participanților „pentru înlăturarea barierelor artificiale din calea dezvoltării cooperării economice reciproc avantajoase”.

Această abordare pare adaptată pentru a atrage președintele american Donald Trump, care de atunci a vorbit favorabil despre potențialul avantaj economic al dezghețului relațiilor cu Rusia. Cu toate acestea, rămâne de văzut dacă companiile străine vor fi dornice să se întoarcă în Rusia, având în vedere experiența din ultimii trei ani. De când Rusia a început invazia pe scară largă a Ucrainei în februarie 2022, peste o mie de companii internaționale au părăsit piața rusă. Altora li s-au confiscat bunurile. Companiile care se gândesc la reînnoirea operațiunilor în Rusia vor trebui să cântărească din nou potențialele profituri, lipsa drepturilor de proprietate și alte riscuri care ar putea ajunge să îi coste pe acționari.

Fost profesor la Universitatea Georgetown și fost consilier al fostului președinte rus Boris Elțîn, Anders Aslund a vorbit, pentru „Adevărul”, despre viitorul războiului din Ucraina, despre viitorul regimului lui Vladimir Putin și despre rolul României în regiune.

 Anders Aslund, unul dintre cei mai apreciați experți în Europa de Est, este autor al volumului „Russia’s Crony Capitalism”, apărut la editura Universității Yale în 2019, volum care analizează cum funcționează sistemul economic pe care Vladimir Putin l-a dezvoltat în Rusia pentru a consolida controlul asupra țării.

Cu o carieră impresionantă, Anders Aslund a fost consilier economic al fostului președinte rus Boris Elțîn (între 1991 și 1994), al fostului președinte ucrainean Leonid Kuchma, al fostului președinte Askar Akayev din Kârgâzstan și al fostului premier Valdis Dombrovskis din Letonia. A lucrat și la Institutul Peterson pentru Economie Internațională de la Washington DC, făcând parte și din Misiunea Permanentă a Suediei la ONU.

Licențiat în istorie și științe politice la Universitatea Stockholm, unde a obținut și un master, Anders Aslund și-a luat doctoratul la Oxford. A fost profesor la Stockholm School of Economics (între anii 1989-1994) și diplomat, lucrând în Kuweit, Geneva și Moscova. În perioada 1984-1987 a lucrat la Ambasada Suediei de la Moscova.

Apreciatul expert de origine suedeză a scris opt cărți despre Europa de Est, două dintre acestea fiind publicate la editura Universității Cambridge. Anders Aslund a scris articole de opinie în publicații de top precum The New York Times, Washington Post, Financial Times sau Wall Street Journal.

Pe 24 februarie se împlinesc trei ani de la începutul războiului din Ucraina. Iar Anders Aslund a spus, pentru „Adevărul”, cum vede evoluția războiului în perioada următoare.

„În prima parte a anului 2025, Ucraina trebuie să reziste ferm împotriva rușilor și cred că va rezista. În a doua parte a anului, Ucraina ar trebui să aibă mai multe reușite în război, cu finanțări mai bune comparativ cu Rusia. Ucraina primește în acest an cel puțin 100 de miliarde de dolari ca finanțare externă, în timp ce Rusia nu primește vreun dolar din finanțări externe”, este de părere Anders Aslund.

„România e un jucător mult mai serios în politica externă”

În opinia reputatului expert, Rusia cheltuie extrem de mult pe trupe și armament: „Tacticile sale de război nu mi se par sustenabile pe termen mediu și nici măcar pe termen scurt. Conform datelor oficiale, inflația a ajuns la 12% în Rusia, însă în realitate cred că inflația e dublă, rata dobânzii a ajuns la 21%, iar creșterea previzionată pentru acest and este de maximum 2%. Rata șomajului a ajuns la 2,1%, iar Rusia duce lipsă acută de soldați. Rezervele de lichidități ale Rusiei au scăzut până la 38%, ajungând să finanțeze un deficit bugetar de 2% al PIB-ului pentru un an. Rusia va trebui să taie cheltuielile publice în toamna acestui an”.

Anders Aslund este de părere că, până acum, războiul din Ucraina a scos în evidență importanța și implicarea României, care a arătat o susținere fermă și constantă față de Ucraina.

„România a demonstrat de când a început războiul că este un jucător mult mai serios în politica externă comparativ cu perioada de dinainte de 2022”, mai spune expertul suedez.

Anders Aslund consideră că războiul din Ucraina a arătat că trebuie să rezistăm în fața agresiunii Rusiei, „însă Vestul trebuie să se implice mai mult pentru a înclina balanța în favoarea Ucrainei, pentru a câștiga. Nu mai merge cu jumătăți de măsură. E nevoie de mult mai mulți bani și de mult mai multe arme cât mai repede posibil. Vestul ar trebui să confiște rezervele Băncii Centrale a Rusiei din Europa de Vest și să folosească banii pentru a cumpăra arme pentru Ucraina”.

Anders Aslund a spus ce final previzionează pentru regimul lui Vladimir Putin: „Un colaps, din cauza unei combinații de nemulțumire populară, mizerie militară și nemulțumire a regimului, un colaps precum cel din august 1991. Nu cred în vreo dezintegrare majoră a Rusiei, însă cred că unele regiuni etnice s-ar putea separa, în special Caucazul de Nord”.

După ce a câștigat alegerile din Germania, liderul conservator trebuie să navigheze într-o eră nouă, fără Washington ca aliat apropiat. Friedrich Merz se pregătește să devină cel mai american cancelar din istoria Germaniei.

Niciodată în istorie nu a existat un lider german care să aibă o afinitate mai mare pentru Statele Unite. Merz a călătorit în SUA de peste 100 de ori, conform propriilor sale declarații, și îl consideră pe fostul președinte american Ronald Reagan unul dintre modelele sale, scrie politico.eu.

Merz, a cărui alianță conservatoare pare să fi câștigat alegerile naționale de duminică cu 29% din voturi, conform primelor proiecții oficiale, este deosebit de atașat de o glumă a lui Reagan care rezumă scepticismul de tip american al liderului german față de intervenția statului: „Cele mai terifiante nouă cuvinte din limba engleză sunt: „Sunt de la guvern și sunt aici să vă ajut”.

Dar în momentul în care Merz este pe punctul de a prelua puterea în Germania, scumpa sa Americă s-a transformat din prieten indispensabil în dușman. Merz și alți lideri europeni consideră din ce în ce mai mult că SUA nu mai reprezintă un far – acel „oraș strălucitor pe colină”, așa cum îi plăcea lui Reagan să îl numească – ci mai degrabă o altă forță care se alătură Rusiei și Chinei pentru a distruge în mod constant democrațiile tot mai fragile ale Europei.

„Aceasta este într-adevăr schimbarea unei ere”

„Aceasta este într-adevăr schimbarea unei ere”, a declarat Merz pe scenă la Conferința de Securitate de la Munchen la începutul acestei luni, după ce vicepreședintele american JD Vance a ținut un discurs în care a prezentat partidele din centrul politic european — nu Rusia sau China — ca fiind cele mai mari amenințări la adresa securității europene. „Dacă nu auzim acum semnalul de alarmă”, a adăugat Merz, „ar putea fi prea târziu pentru întreaga Uniune Europeană.”

Apariția lui Vance la Munchen va rămâne în istoria europeană drept o schimbare de epocă, la fel de semnificativă precum discursul lui Vladimir Putin din 2007, în cadrul aceleași conferințe, când președintele rus a declarat practic război ordinii liberale conduse de SUA. Acum, însă, administrația americană pare să se întoarcă cu spatele la această ordine.

Liderii germani, inclusiv Merz, au fost în special lenti în a accepta această nouă realitate, declarând până de curând că alianța transatlantică va rezista, în ciuda semnalelor clare din partea administrației Trump care ar putea opri ajutorul militar pentru Ucraina, pune sub semnul întrebării disponibilitatea SUA de a apăra Europa și sprijini forțele de extremă dreapta, prietenoase cu Kremlinul.

Pentru Merz, un transatlantist declarat, nu ar putea exista o trezire mai bruscă. Întrebarea care va defini mandatul său va fi dacă va putea conduce Germania și Europa în apărarea ordinii liberale aflate pe cale de dispariție, fără ajutorul SUA — sau dacă, așa cum a sugerat Merz la Munchen, acest lucru ar putea fi deja prea târziu.

Ascensiunea și căderea lui Merz

Nu așa își imagina Merz momentul mult așteptat al victoriei sale.

Născut la un deceniu după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, în Sauerland, o regiune montană din vestul Germaniei, Merz povestește că a fost un student mai puțin strălucit, un fumător și un băutor timpuriu, predispus la probleme disciplinare. În ciuda acestui caracter rebel, a fost influențat de cultura conservatoare profund înrădăcinată a regiunii și a aderat la Uniunea Creștin-Democrată (CDU) încă din liceu. După o perioadă scurtă în armată, Merz a mers la universitate la Bonn, atunci capitala Vestului German, unde a studiat dreptul.

Merz a devenit membru conservator al Parlamentului European în 1989, anul căderii Zidului Berlinului, și, cinci ani mai târziu, a fost ales în Bundestag-ul german, unde a dezvoltat o relație strânsă cu Wolfgang Schäuble, omul de bază al CDU și susținător energic al integrării în Uniunea Europeană. Sub tutela lui Schäuble, Merz a crescut în statură și a fost considerat o alegere probabilă pentru postul de cancelar.

Ascensiunea sa s-a încheiat însă în 2002, când a pierdut o luptă pentru putere cu Angela Merkel, mai centristă.

Merz, văzând că nu avea un loc în CDU sub conducerea lui Merkel, s-a retras pe băncile din spate și, în mijlocul crizei financiare mondiale din 2008, a publicat o carte care lăuda pieța liberă, intitulată „Îndrăznește pentru mai mult capitalism”. Un an mai târziu, a părăsit Bundestagul pentru a lucra ca avocat corporatist, conducând totodată Atlantik-Brücke, o organizație de lobby ce susținea legăturile transatlantice.

De-a lungul unui deceniu petrecut în sectorul privat, Merz a făcut parte dintr-o serie de consilii de administrație ale unor companii, inclusiv o perioadă de patru ani la BlackRock, administratorul american de active, o perioadă pe care o consideră printre cele mai fericite din viața sa, potrivit biografului Resing. Merz spune că această perioadă i-a oferit o experiență valoroasă în afara politicii, însă criticii săi îl acuză că pur și simplu și-a folosit relațiile politice pentru a face lobby în favoarea unor interese puternice, devenind milionar în acest proces.

Când Merkel a demisionat din funcția de lider al CDU în 2018, Merz a văzut o oportunitate pentru a reveni în politică. Politicile de centru ale lui Merkel și politica sa privind refugiații au permis ascensiunea partidelor de extremă dreapta, iar Merz și-a propus să răstoarne mare parte din moștenirea acesteia.

Nu este foarte popular printre germani

Deși Merz și conservatorii săi au câștigat alegerile de duminică, sondajele sugerează că acesta nu este foarte popular printre cetățeni.

Într-o țară care rămâne profund sceptică față de industria financiară, averea lui Merz și timpul său petrecut la BlackRock sunt adesea privite cu suspiciune. Nu ajută nici faptul că Merz zboară frecvent prin țară cu propriul său avion bimotor, pe care îl pilotează chiar el, îndeplinindu-și un vis din tinerețe de a obține licența de pilot în anii 50.

„Friedrich Merz nu este cu adevărat foarte iubit, dar este respectat”, a spus Günther Oettinger, fost politician CDU de rang înalt și comisar european, la sfârșitul anului trecut.

Totuși, Merz are și o reputație pentru impulsivitate, sensibilitate și pentru tendința de a face declarații populiste, în special în ceea ce privește migranții. Apărătorii săi spun că este doar că riscă, o trăsătură pe care a căpătat-o în sectorul privat, și că nu se fereste de un schimb dur de replici.

Merz a făcut unul dintre cele mai mari pariu înainte de alegeri. După o serie de atacuri de mare amploare atribuite refugiaților în lunile premergătoare scrutinului, Merz a văzut cum conservatorii săi scădeau în sondaje, în timp ce AfD câștiga teren. În ianuarie, după ce un bărbat afgan înarmat cu un cuțit a atacat un grup de copii în Bavaria, ucigând un copil și un bărbat care încerca să-i apere, Merz a decis că este momentul pentru o schimbare drastică.

Într-o mișcare care a spart tabuul și a slăbit „zidul de foc” postbelic al Germaniei față de extrema dreaptă, el și conservatorii săi s-au aliniat cu AfD pentru a încerca să treacă prin parlament o serie de măsuri stricte privind migrația, inclusiv o propunere de a respinge solicitanții de azil la granițe.

În răspunsul său la susținerea AfD, zeci de mii de demonstranți au ieșit pe străzile din întreaga țară. „Merz nu mai poate fi de încredere”, a spus Olaf Scholz, liderul SPD.

Deși Merz s-a confruntat cu critici din partea stângii și a unei părți din electorat, susținerea sa pentru măsurile stricte privind migrația a fost răsplătită cu victoria la urne.

Despre viitorul său, Merz a declarat ferm: „În această Europă, Germania trebuie să joace un rol de lider.”

Expertul în politică externă Sergiu Mișcoiu susține că în cei trei ani de la invazia Ucrainei mașinăria de război rusească nu și-a recăpătat faima pe front, însă schimbarea politicii SUA și atitudinea lui Trump față de Zelenski îi va permite lui Vladimir Putin să-și proclame victoria.

Războiul din Ucraina a început pe 24 februarie 2022, când Rusia a lansat o invazie pe scară largă a Ucrainei. „Operațiunea specială” de trei zile în urma căreia țara urma să intre sub bocancul rusesc s-a transformat într-un război sângeros cu circa 1 milion de militari morți. 

Președintele Donald Trump a susținut că bilanțul militarilor uciși a atins în cazul rușilor cifra de 1 milion, respectiv 700.000 în ceea ce-i privește pe ucraineni. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat, la începutul săptămânii trecute, că peste 46.000 de soldați ucraineni au fost uciși de la invazia la scară largă a Rusiei în februarie 2022. La începutul lunii februarie, el a susținut că aproximativ 390.000 de soldați ucraineni au fost răniți.

Rusia a pierdut peste 850.000 de militari în Ucraina începând cu 24 februarie 2022, potrivit celor mai recente cifre ale Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, aici fiind incluși morți, răniți, dispăruți și soldați luați prizonieri. Rusia nu a comunicat oficial numărul de persoane decedate.

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a raportat că cel puțin 12.300 de civili au fost uciși în Ucraina de la începutul conflictului.

Profesor la Universitatea Paris-Est Marne-la-Vallée și la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, politologul Sergiu Mișcoiu face, într-un interviu pentru „Adevărul”, bilanțul celor trei ani care au trecut de la începerea războiului în Ucraina.

„Putin va proclama, probabil, victoria”

Adevărul: Faceți-ne, va rog, un scurt bilanț ale ultimului an de război?

Sergiu Mișcoiu: Războiul s-a desfășurat într-o manieră defavorabilă în linii mari Ucrainei. Pe teren, Rusia a avut un avans care nu este considerabil, dar este constant. Sprijinul american acordat prin autorizarea Ucrainei de a lovi mult în interiorul Rusiei a venit foarte târziu și nu a făcut o diferență. Practic, acest ajutor a venit doar după ce Donald Trump a fost ales. Biden a considerat că este necesar ca în lunile noiembrie și decembrie, Ucraina să beneficieze de această posibilitate de care, dacă ar fi beneficiat înainte, ar fi avut o capacitate de a rezista mai bună decât a făcut-o până acum. Perspectiva alegerii lui Trump și apoi confirmarea acestei perspective prin alegerea efectivă a acestuia a generat, bineînțeles, o anumită îndoială în rândurile aliaților Ucrainei, a soldaților ucraineni înșiși și a încurajat Rusia să accelereze eforturile de război, pentru ca la momentul în care prezumtiva pace va fi realizată, ea să se materializeze pe aliniamentul de pe front în momentul încheierii acordului de încetare a focului. Așa se explică și intensificarea atacurilor rusești începând cu mijlocul lunii noiembrie.

Europa nu a făcut decât eforturile pe care le știm, limitate, în sprijinirea Ucrainei și desigur deciziile luate nu au avut efectul de a face diferența pe front.

Dacă privim retrospectiv, în acest an într-adevăr Ucraina a avut un recul pe front.

Există și o componentă în care Ucraina a început să-și dezvolte industria de armament, aici e vorba în special de producția de drone pe care începe să le folosească pe front. Dar deocamdată nu sunt suficient de numeroase și de precise pentru a face o diferență reală.

Observăm o strategie nouă a rușilor în zona Pokrovsk, unde este un nod mare de cale ferată în zona apropiată frontului. Rusia a dorit inițial să cucerească prin atacuri directe dinspre Donețk, însă ajuns la concluzia că este mai util să încerce o semi încercuire de la sud . Strategia aceasta generat o încetinire a avansului rusesc, dar în același timp din perspectivă strategică și tactică este soluția corectă pentru că Rusia va fi în curând capabilă să lanseze un atac la scară mai largă asupra Pokrovskului și dacă va cădea Pokrovskul va cădea întreaga linie de aprovizionare estică a trupelor ucrainene, pentru că nu va mai putea fi susținută sub nicio formă și atunci drumul către zona centrală a Ucrainei va fi unul deschis punct.

Unii analiști spun deja că Rusia a câștigat…

Putem spune că beneficiind și de sprijinul aliaților, Coreea de Nord, China, până la un punct, Rusia a progresat și viitoarea victorie, pe care probabil Putin o va anunța luni, 24 februarie, când se împlinesc trei ani de la începerea războiului, este ocazionată de relegitimarea Rusiei ca actor internațional prin negocieri cu SUA, în paralel cu tendința tot mai clară a lui Trump de a-l umili pe Zelenski, fapt care creează și mai mult impresia unui câștig real al Rusiei.

„Intoleranța față de intoleranți este condiția de existență a toleranței”

Ce are de învățat Europa după trei ani de război în Ucraina?

Noi ca europeni tragem învățăminte legate de dependența de apărare pe care o avem față de Statele Unite și care nu ar mai trebui să fie atât de ridicată. Ar trebui să avem capacitatea de a ne apăra singuri, sigur ajutorul Statelor Unite nu trebuie exclus, dar, Europa trebuie să fie principala forță de apărare în cazul izbucnirii unor conflicte pe continent.

Pe de altă parte, ar trebui să înțelegem schimbările acestea geopolitice mondiale care fac din epoca post-1989 o epocă deja istoric îndepărtată. Vedem o schimbare reală de paradigmă, cu actori care sunt reorientați către interese naționale și care fac tranzacții și jocuri internaționale în total dispreț față de principiile dreptului internațional. Europa întotdeauna a marșat pe aceste principii, pe soft power și iată că această atitudine nu este una care să funcționeze până la capăt.

Desigur am mai învățat că suntem societăți mult prea puțin reziliente în jurul principilor și valorilor democratice, pe care nu știm să le apărăm suficient. Faptul că în UE există forțe ostile menținerii integrării europene, că există forțe favorabile instaurării unor regimuri autoritare, forțe care nu se sfiesc să candideze în alegeri și sunt lăsate să își prezinte argumentele fără a fi sancționate este un fapt extrem de îngrijorător.

Cu alte cuvinte, democrația liberală a învățat în acest război că trebuie să-și creeze mecanisme de protecție care de multe ori ar trebui să presupună interzicerea campaniilor și retoricilor acțiunii politice menite să lupte împotriva democrației liberale sau altfel spus intoleranța față de intoleranți este condiția de existență a toleranței.

Ce credeți că a învățat România din acești trei ani de război?

România a învățat pe propria piele că lucrurile stau în felul acesta. Elita politică românească ar fi trebuit să învețe că existența unei pedagogii democratice de 30 de ani care a presupus îndepărtarea poporului de politică și de instituții, lipsa unei culturi civice, lipsa unei democrații participative, faptul că nu s-a ținut seama de interesele și opiniile cetățenilor, care au fost tratați permanent ca fiind prea puțin dotați intelectual ca să înțeleagă mersul lucrurilor, toate acestea ne-au dus în impasul pe care îl vedem în România.

Toate problemele acestea punctuale ale democrației în țări vestice sau în alte țări din Europa Centrală și de est sunt potențate de absența unei culturi societale democratice reziliente. Tocmai construirea unei societăți democratice reziliente este singura soluție reală pentru a ne proteja pe termen lung de pericolele care ne pândesc.

Ce efect a avut războiul în proliferarea mișcărilor de extremă dreaptă?

Războiul a fost una dintre cauze, pe lângă cele interne, care contribuie la consolidarea unei retorici împotriva sistemului democratic liberal și anti-Bruxelles în toate statele, în diverse doze. Nu suntem constant în aceeași retorică. Vedem cum argumente de o simplitate năucitoare și care sunt bazate evident pe falsuri clare precum afirmațiile că românii vor fi mobilizați să lupte într-un război de apărare a Ucrainei împotriva Rusiei, dacă nu va fi ales un anumit candidat, funcționează la noi. În alte țări europene, nu funcționează.

Deci în unele țări lucrurile au mers într-o manieră foarte simplistă, iar în alte țări acestea au funcționat mai puțin, dar au fost cumva asociate unui discurs prin care se arăta, în primul rând, că banul public e cheltuit în mod necorespunzător pentru sprijinirea eforturilor de luptă ale Ucrainei și acest lucru trebuie să se schimbe.

Cum a fost acest ultim an de război din perspectiva victimelor și atacurilor asupra infrastructurii civile?

A fost același ritm al atacurilor. Rusia nu a avut menajamente în a lovi în infrastructură civilă, inclusiv în case pentru copii, în mall-uri și în alte zone unde s-a refugiat populația, însă desigur că strategia Rusiei nu s-a mai concentrat pe asemenea lovituri și a mai câștigat puțin în precizie. Loviturile pe care Ucraina le-a dat în Rusia s-au axat pe infrastructura energetică în special, pe rafinării și pe zone unde se produce combustibil sau depozite logistice ale armatei ruse, fără să avem o escaladare deosebită din acest punct de vedere.

Avem însă un avans al rușilor care este evident și avem populații strămutate din anumite zone ale Ucrainei. Nu vorbim despre un ritm mai accentuat comparativ cu alți ani, dar numărul acestor persoane crește constant cu fiecare regiune ocupată.

1 milion de morți. Un război clasic într-o eră super-tehnologizată

Unele surse vorbesc despre 1 milion militari morți din partea Rusiei și circa 700.000 de ucraineni. Cifrele oficiale sunt mult mai mici. Una peste alta, cum credeți că putem califica războiul acesta de trei ani din acest punct de vedere?

Trebuie să luăm în considerare că fiecare sursă a acestor cifre are anumite interpretări ale realității în funcție de propriile interese.

Cu toate acestea, avem extrem de mulți morți, pentru că în ciuda aspectelor mai spectaculoase pe care le vedem ale războiului, cu lovituri aeriene și atacuri ale dronelor, avem un război destul de clasic care presupune existența unor linii de front fortificate unde se moare în masă. E un război în care militarii, în special trupele de asalt sau cele care fac contraofensive, sunt foarte expuși și ajung să cadă în masă sub foc inamic.

Este un război cu număr mare de victime comparat cu alte conflicte pentru că trebuie să ne imaginăm că războaiele purtate în perioada aceasta hiper-tehnologizată ar trebui să se bazeze în principal pe atacuri țintite duse mai degrabă de drone, de avioane teleghidate sau de vehicule blindate protejate, deci tehnică militară care presupune totuși protejarea militarilor.

Tendința a fost ca în aceste războaie moderne să fie un număr mai mic de victime tocmai pentru că tehnologia permite o delegare a ofensivei către zona aceasta tehnologică, iar soldații sunt mult mai protejați decât erau în trecut. Apoi, în măsura în care sesizezi în mod indubitabil că există o capacitate tehnologică majoră care te poate zdrobi, te retragi, nu mai stai expus să ocupi poziții disperate care nu pot fi susținute sub nicio formă, pentru că efectiv în acest nou tip de război nu are sens să faci asta.

Ori în Ucraina, avem un război clasic în care rușii au trimis un număr mare de soldați echipați de multe ori deficitar, ucrainenii au avut și ei un număr mare de soldați echipați cu armament și înzestrare în mare parte moștenite din era sovietică și atunci bătăliile acestea mai clasice au fost numeroase și ele au generat un număr mare de victime.

Cum stau cele două țări din perspectiva resursei umane?

Ucraina este în dezavantaj, deoarece nu are populația Rusiei. Cu o mobilizare parțială, Rusia a reușit să aducă pe front un număr semnificativ de oameni. Ucrainenii s-au confruntat și cu plecări în perioada în care era interzis ca bărbații să plece din țară, tocmai pentru că mulți bărbați au căutat să se protejeze de înrolare. În ciuda patriotismului ucrainenilor, evident că din punct de vedere al populației, au un dezavantaj.

Steagul Rusiei la miting la București semnal că Rusia va deveni mai agresivă

S-a vorbit mult despre faima pierdută a armatei ruse. Credeți că și-a recăpătat faima, respectul mașinăria de război rusească?

Nu. Nu s-a întâmplat acest lucru. Rusia, într-adevăr, la începutul războiului, a suferit o serie de umilințe. Toată lumea se aștepta ca atacul să fie mai susținut și să reușească să cucerească Kievul în primele luni de război, ceea ce ar fi pus probabil capăt acestei bătălii, însă nu s-a întâmplat așa.

Apoi a avut loc faimoasa retragere a trupelor rusești din mai multe zone ocupate, în special cele din jurul Kievului. A existat o perioadă în care Rusia era în dificultate mare în a-și duce la îndeplinire misiunea și într-adevăr a căzut mitul acesta al armatei ruse cuceritoare capabile să cucerească orice.

Prin menținerea cu eforturi foarte mari în război și prin acțiunile pe care le-a desfășurat, Rusia și-a recăpătat nu faima, în niciun caz, pentru că rămâne pentru Rusia o umilință ceea ce s-a întâmplat la începutul acestui război, însă a reușit să salveze un dezastru total în care ar fi fost obligată să ceară pacea.

Nu cred că s-a reabilitatea armata rusă, însă propaganda pe care Putin o face în fața propriilor cetățeni a făcut ca acele umilințe de la început să fie acum uitate și Rusia să poată în continuare să pretindă că este deținătoarea unei forțe armate puternice și eficiente. Pe front, însă am văzut totuși că nu este cazul.

Atunci de unde panica cu privire la faptul că vor urma alte cuceriri ale Rusiei, de exemplu, statele baltice sau Republica Moldova? Cât este un pericol adevărat de invazie rusă și cât este comunicare strategică?

În mare parte, desigur, e comunicare strategică pentru că dacă ne pregătim din punct de vedere militar, vom fi capabili să ne apărăm indiferent de natura pericolului. Pe de altă parte, statele baltice sunt de dimensiunile pe care le știm, Moldova este în situația pe care o cunoaștem. Acestea, comparativ cu Ucraina, nu ar avea nicio șansă să reziste în fața unei agresiuni rusești. Deci dacă Rusia are vreo intenție belicoasă în relație cu aceste state, ele sunt o pradă mult mai ușoară. Evident statele baltice fiind în NATO, aici intră într-o altă configurație, însă Republica Moldova este în voia sorții în condițiile în care Rusia intenționează să o agreseze teritorial.   

Vedeți posibil într-un viitor apropiat un atac al Rusiei împotriva NATO?

Pare puțin probabil în acest moment. Depinde foarte mult de ce se va negocia între SUA și Rusia. În momentul de față, nu există niciun fel de tentație în acest sens, dar va putea exista peste câțiva ani, dacă Rusia va putea să se considere învingătoare într-o confruntare cu Ucraina și va pune la respect statele europene. Sigur că peste câțiva ani Rusia va putea să se gândească la continuarea la demersul său imperialist, în contextul în care și garanțiile de securitate ale NATO vor fi cele care vor fi la momentul respectiv.
Vorbim aici despre câțiva ani în care vor exista tentații de acest gen, dar tocmai pentru că Europa nu-și mai permite să mai aștepte ani de zile pentru a vedea care va mai fi situația, cine va mai conduce SUA, ce mesaje vor mai fi date și așa mai departe, ar trebui să se întărească imediat din perspectiva aceasta militară.

Vedem Rusia foarte prezentă în războiul hibrid dus în țări europene, inclusiv în ceea ce privește alegerile? Care ar fi scopul scopul final al acestor operațiuni?

Scopul ar fi ca la conducerea acestor state să se afle grupări care să susțină eforturile de război ale Rusiei în Ucraina, iar dacă acest conflict va fi înghețat sau va exista o pacificare sub o formă sau alta, scopul este acela ca aceste state să fie cât mai puțin unite și să strângă rândurile cât mai puțin, pentru ca, tratate separat, individual să fie mai vulnerabile în relație cu Rusia.

Narativul acesta imperial al Rusiei este unul care nu poate decât să suscite legitimarea regimului lui Vladimir Putin și are nevoie în continuare de aceste amenințări permanente. În acest sens, Rusia va face eforturi majore pentru a destabiliza țările respective.

Este foarte limpede că lucrurile stau astfel și prin faptul că am avut vineri la mitingul pro-Călin Georgescu din București steagul Rusiei cu simbolul Z al armatei „victorioase” rusești pentru prima oară afișat în România din 2022. Asta spune foarte multe despre trecerea la o atitudine mai agresivă pe care o vom simți la alegerile din mai.

Putin, același scop cu Trump cu privire la Europa

În acest context se vorbește din ce în ce mai mult despre faptul că Trump ar avea același obiectiv cu Putin, respectiv o Europă mai puțin unită, mai puțin puternică. Ce avantaj ar putea avea SUA din această situație?

Ar avea de câștigat pe termen scurt pentru că ar putea să negocieze mai ușor cu statele care nu sunt solidare, ar putea negocia individual cu fiecare și să obțină avantaje. Dar acestea sunt avantaje pe termen foarte scurt pentru administrația Trump. Pe termen mediu, SUA pierde aliați. Aici este cacofonia politicii americane din momentul de față: pe de o parte, vrei să faci America grandioasă din nou, pe de altă parte, consumi toată muniția pe care o ai și îți îndepărtezi partenerii și speri că slăbindu-i îi vei domina mai ușor pe termen lung. Aceste acțiuni se vor traduce printr-o îndepărtare a partenerilor europeni de America cu efecte desigur negative pentru politica externă americană, inclusiv pentru obiectivul acesta al prevalenței într-un război comercial cu China, pe care l-a fixat Trump.

Sunt și interpretări conform cărora această atitudine ar fi un fel de terapie de șoc care practic ar ajuta Europa să își consolideze apărarea…

Sigur, așa ar fi fost în cazul în care nu ar fi existat tocmai ingerințele acestea prin care oficiali americani au susținut extrema dreaptă rusofilă în alegerile naționale din anumite state europene. Așa ar fi stat lucrurile dacă Trump ar fi discutat cu cancelarul Germaniei să crească bugetul pentru apărare și, nu dacă îl trimite pe vicepreședinte Vance să discute cu lideri ai extremei drepte germane, care dorește o Europă mai slabă și mai dezarmată într-o relație simbiotică cu Rusia.

Calculul lui Trump, dacă este acela de a căli Europa, acum este un calcul prea sofisticat ca să fie vizibil. Mă îndoiesc că lucrurile stau în felul acesta. Sigur, e de înțeles că nu ar dori să cheltuiască atât de mult cu apărarea Europei și cere Europei să-și crească propriile capacități de apărre. Efectul acesta ar fi îmbucurător, dar având în vedere ceea ce face Trump acum, lucrurile nu arată deloc în acest fel.