Deși unii analiști au sugerat că Rusia și-ar fi abandonat ambițiile maritime în Marea Neagră după pierderile suferite de Flota sa din regiune, realitatea pare mult mai nuanțată. Potrivit expertului militar Ivan Kirișcevski, Kremlinul nu și-a „îngropat” Flota Mării Negre, ci doar a amânat anumite obiective pentru un orizont de timp încă neclar.

De exemplu, încă din 2023, Rusia a introdus formal în serviciu un nou corvetă cu rachete de tip 22380 și a construit un vas de patrulare din clasa 22160. Ambele nave se află în prezent în Marea Baltică, în așteptarea unei eventuale redislocări.

Între timp, două corvete „Karakurt” din clasa 22800, echipate cu rachete de croazieră „Kalibr”, au fost transferate în Marea Caspică — o regiune care, deși nu are legătură directă cu Marea Neagră, poate fi utilizată pentru lansarea de atacuri asupra teritoriului ucrainean.

Până la recenta cădere a regimului Assad, Rusia a menținut o prezență constantă a Flotei Mării Negre și în Marea Mediterană, cu o grupare navală formată dintr-o fregată, un corvetă și două submarine — toate capabile să lanseze rachete de croazieră. Din această cauză, Marina ucraineană monitorizează nu doar navele din Marea Neagră, ci și cele aflate în estul Mediteranei.

Mai mult, la șantierul naval din Kerci, aflat în Crimeea ocupată, Rusia continuă construcția unui vas de desant de tip 23900 „Priboi”, botezat „Ivan Rogov”. Nava va avea o lungime de 220 de metri și va putea transporta până la 15 elicoptere. Termenul estimat pentru lansarea la apă este 2027, iar costul construcției se ridică la aproximativ 100 de miliarde de ruble.

Potrivit experților,citați de focus.ua, aceste eforturi arată că Rusia urmărește o strategie maritimă coerentă în regiune, chiar dacă în prezent aceasta pare pusă „în așteptare”. Această strategie se articulează nu doar în raport cu Ucraina, ci și cu relațiile Moscovei cu NATO, Turcia și regimul convenției de la Montreux, precum și cu statele din bazinul Mării Negre.

Ambițiile navale ale Rusiei reflectă, în ultimă instanță, obiectivele mai largi ale politicii sale externe: consolidarea statutului de putere globală și modelarea unui nou echilibru de forțe internațional.

Într-o regiune marcată de instabilitate profundă, din Orientul Mijlociu până în nordul Africii, Libia revine pe agenda marilor capitale europene. Nu printr-un efort programatic, ci mai degrabă sub presiunea unor realități care nu mai pot fi ignorate.

Summitul miniștrilor de externe ai UE din iunie și întrevederea recentă dintre Emmanuel Macron și Giorgia Meloni au readus Libia în centrul discuțiilor — o țară pe care Occidentul o marginalizase, catalogând-o drept un eșec de politică externă, asemenea Irakului și Afganistanului, scrie Meduza.io.

Dar ceea ce atrage acum atenția cancelariilor occidentale nu este haosul libian în sine, ci mai ales amprenta tot mai vizibilă a Rusiei într-o zonă aflată la doar câteva sute de kilometri de sudul Europei.

Meloni a avertizat deschis că Moscova ar putea instala rachete pe teritoriul libian, transformând țara într-un potențial nou front în războiul dus de Vladimir Putin împotriva Occidentului. Poate că tonul a fost unul alarmist, dar temerile sunt justificate. Din 2020 încoace, Rusia a construit în Libia o rețea de baze militare, consolidând astfel cea mai eficientă operațiune de influență externă din istoria recentă a regimului Putin.

Libia a devenit pentru Kremlin o platformă strategică de extindere în Africa, un centru de control pentru rute de contrabandă și un laborator geopolitic în care Moscova își testează narativul de „eliberator anti-colonial”.

O rețea de baze și dezinformare care aduce dividende geopolitice

Potrivit analiștilor în informații, aerodromurile controlate de ruși în Libia au susținut operațiuni ale grupurilor paramilitare din Sudan, dar și influența Moscovei în Republica Centrafricană – acolo unde, în afara reflectoarelor, Rusia a reușit să impună un regim de teroare sub pretextul securității.

Prin campanii de dezinformare bine calibrate, Moscova a alimentat resentimentele locale față de Franța și alte puteri europene, poziționându-se ca o alternativă „non-occidentală” în materie de securitate. Aceeași strategie a fost aplicată cu succes în Sahel – în Niger, Mali și Burkina Faso – țări care au abandonat ECOWAS și s-au regrupat sub umbrela unei alianțe autoritare, tot mai deschisă față de Rusia.

Ultimul stat în vizorul Moscovei: Ciad, acolo unde propaganda rusă a început deja să creeze fisuri în relațiile cu Europa.

Paradoxul? În ciuda retoricii sale promițătoare, asistența de securitate oferită de Rusia s-a dovedit adesea ineficientă, uneori chiar contraproductivă, alimentând atacuri jihadiste și pierderi semnificative în rândul mercenarilor ruși.

De la război prin procură, la afaceri murdare

În plan economic, Rusia nu s-a mulțumit doar cu relații diplomatice formale. A obținut controlul unor canale de contrabandă, a exploatat resursele statului libian prin intermediul aliaților locali și a transformat regimul lui Khalifa Haftar într-un pilon central al influenței sale în Africa de Nord.

Generalul autoproclamat „mareșal” Haftar, care controlează Estul și Sudul Libiei, nu are vreo legitimitate internațională, dar operează cu sprijinul Moscovei ca un actor cvasi-stat, folosind teritoriul său pentru tranzitul de arme, droguri, petrol și chiar persoane.

Această infrastructură criminală complexă aduce beneficii deopotrivă Kremlinului și clanului Haftar, consolidând regimul printr-o combinație de câștig financiar și influență regională. În 2022, Rusia a orchestrat prin Haftar blocaje ale exporturilor de petrol pentru a manipula prețurile globale. Ulterior, Libia a devenit și o rută de export mascat al produselor petroliere rusești spre piețele europene, ocolind sancțiunile și afectând direct bugetele statelor UE.

Totodată, Rusia a instrumentalizat migrația, transformând-o într-o armă politică. Valurile de migranți care pleacă din Libia către Europa nu sunt doar un fenomen social – ele sunt și un mijloc de destabilizare, menit să amplifice tensiunile interne în statele europene și să ofere legitimitate liderilor locali prin „rolul lor” de negociatori în gestionarea crizei.

Doctrine vechi, pretexte noi

Rusia își fundamentează această strategie pe ceea ce se numește doctrina Karaganov – după numele ideologului rus care a promovat ideea unei lupte globale împotriva ordinii occidentale, în numele unei eliberări anti-coloniale. Însă, în realitate, „eliberarea” promovată de Kremlin se bazează pe o combinație de lovituri de stat, conflicte armate și exploatarea fără scrupule a resurselor africane în beneficiul elitelor de la Moscova.

Un exemplu recent: în februarie, membrii familiei Haftar au fost primiți la Minsk, unde au convenit un acord pentru dezvoltarea portului Tobruk. Belarus, o țară fără ieșire la mare, devine astfel, simbolic, un aliat în controlul indirect al unui port mediteranean, confirmând complexitatea și ambițiile rețelei ruse.

Europa, prinsă în propria inacțiune

Ceea ce rămâne greu de înțeles este pasivitatea europeană. De ce a fost permisă crearea acestui cap de pod rusesc, la o distanță infimă de sudul continentului? De ce a fost ignorată Libia până când realitatea a devenit imposibil de ignorat?

Pentru a-și proteja flancul sudic, Europa nu mai poate adopta o strategie de întârziere. Timpul acțiunii este acum.

Sunt disponibile instrumente concrete: sancționarea rețelelor de contrabandă, înghețarea conturilor și a companiilor paravan care sprijină transporturile aeriene către bazele rusești, aplicarea jurisdicției universale pentru crime de război, și sprijinirea proceselor internaționale la Haga.

Dar mai important decât orice măsură represivă, Europa trebuie să ofere o alternativă reală și viabilă. Securizarea industriei petroliere libiene, sprijinirea instituțiilor legitime și, mai ales, respectarea angajamentelor privind tranziția democratică sunt pași esențiali. Promisiunile repetate de peste un deceniu trebuie, în sfârșit, îndeplinite.

În joc nu este doar stabilitatea Libiei, ci și credibilitatea proiectului european într-o lume în care puterea revine din ce în ce mai mult celor care acționează – chiar și cu metode toxice – și nu celor care doar reacționează.

Autoritățile de la Vilnius au confirmat marți că o dronă de fabricație rusă, descoperită săptămâna trecută pe un teren de antrenament militar din Lituania, transporta o încărcătură explozivă de două kilograme.

Potrivit anchetei preliminare, drona a pătruns în Lituania dinspre Belarus și a fost găsită pe 1 august în zona de instruire militară din Gaiziunai, în apropiere de orașul Rukla, unde se află desfășurat un batalion internațional al NATO. Martorii au semnalat prezența dronei cu câteva zile înainte, când aceasta a fost observată deasupra unor cartiere din Vilnius.

„În timpul inspectării aparatului, s-a constatat că el transporta o încărcătură explozivă, care a fost neutralizată cu succes la fața locului”, a declarat procurorul general al Lituaniei, Nida Grunskiene, potrivit Agerpres. Ea a adăugat că „una din principalele ipoteze ale anchetei este că aparatul fără pilot a penetrat accidental pe teritoriul lituanian”, dar a subliniat că „alte teorii fac obiectul unei anchete paralele”.

Solicitare către NATO: „Amenințarea este reală și în creștere”

Imediat după descoperire, Lituania a cerut sprijinul Alianței Nord-Atlantice. Consilierul prezidențial pentru securitate națională, Kestutis Budrys, a anunțat că el și ministrul apărării, Dovile Sakaliene, i-au transmis o scrisoare secretarului general al NATO, Mark Rutte.

„Pe 28 iulie, o dronă militară rusă a încălcat spațiul aerian lituanian”, a scris Budrys pe platforma X, precizând că autoritățile cer „măsuri imediate în scopul consolidării capacităților apărării aeriene a Lituaniei”.

Oficialul a subliniat că „este al doilea incident de acest tip în mai puțin de o lună. Încălcări similare ale spațiului aerian au fost semnalate și de alți aliați”, avertizând că „amenințarea este reală și în creștere”.

Responsabilitatea Belarusului și reacția Lituaniei

Lituania consideră că Belarusul are responsabilitatea de a preveni astfel de incidente. „Dacă Belarusul nu ia măsuri pentru a limita pagubele potențiale de partea noastră, Lituania va răspunde prin măsuri politice și de altă natură”, a declarat Budrys.

Ministerul Apărării de la Vilnius a anunțat că va revizui protocoalele de securitate și va permite armatei să doboare mai ușor dronele care pătrund neautorizat în spațiul aerian al țării.

Context regional

Incidentul din Lituania se înscrie într-un context mai amplu de amenințări aeriene în regiune. Rusia a folosit sute de drone pentru a ataca Ucraina, unele dintre ele prăbușindu-se în țări vecine precum Polonia, România și Republica Moldova. În septembrie 2024, o dronă de atac Shahed s-a prăbușit și în Letonia, o altă țară baltică membră a NATO și a Uniunii Europene.

Potrivit autorităților lituaniene, drona descoperită în Gaiziunai este cel mai probabil de tip Gerbera, un model rusesc utilizat adesea ca momeală în atacurile Moscovei asupra Ucrainei, pentru a deruta apărarea antiaeriană.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că a avut o „conversație productivă” cu președintele SUA, Donald Trump, marți după-amiază, unul dintre subiectele principale ale convorbirii fiind încheierea războiului, relatează The Guardian și presa ucraineană.

Mulțumindu-i în repetate rânduri lui Trump pentru sprijinul său, Zelenski i-a transmis omologului său american că este „realmente necesar să fie oprite uciderile cât mai curând posibil”, adăugând că asta ar fi fost posibil până acum „dacă rușii nu ar fi prelungit” războiul.

Președintele ucrainean a declarat că pe parcursul discuției amândoi au remarcat faptul că „rușii au intensificat atacurile”, iar Trump a fost „pe deplin informat” cu privire la situația actuală.

„Astăzi, ne-am coordonat pozițiile – Ucraina și Statele Unite. Am făcut schimb de evaluări ale situației: Rușii și-au intensificat brutalitatea atacurilor. Președintele Trump este pe deplin informat cu privire la atacurile rusești asupra Kievului și a altor orașe și comunități”, a scris Zelenski pe X.

Zelenski a declarat că discuția a inclus și sancțiunile, după ce Trump a promis să impună tarife secundare Moscovei dacă aceasta refuză să facă progrese către un armistițiu până vineri, noul termen stabilit de SUA.

„Firește, am vorbit despre sancțiuni împotriva Rusiei. Economia lor continuă să scadă și de aceea Moscova este atât de atentă la această perspectivă și la determinarea președintelui Trump. Acest fapt poate schimba multe ”, a spus el.

Trump a amenințat luni cu tarife vamale India – un important cumpărător de petrol rusesc – din cauza achizițiilor sale de petrol rusesc care alimentează mașinăria de război a Rusiei. New Delhi și-a trimis consilierul pentru securitate națională la Moscova pentru discuții în această săptămână, potrivit Bloomberg. 

Marți, Politico a relatat că la rândul său UE are în vedere sancțiuni împotriva Beijingului și a New Delhi, aliniindu-se la tarifele planificate de Trump ca răspuns la sprijinul continuu al Chinei și Indiei pentru Moscova.

Zelenski a scris și că au discutat pe scurt despre pachetele de ajutor european pentru Ucraina confirmate luni de Olanda, precum și de cele trei țări nordice marți, adăugând că „această interacțiune cu NATO va continua”.

El a mai spus că Ucraina a pregătit un proiect de acord privind dronele cu SUA și este pregătită „să îl discute în detaliu și să îl finalizeze”.

„Acesta ar putea fi unul dintre cele mai puternice acorduri”, a subliniat Zelenski. 

Convorbirea a avut loc pe fondul unor rapoarte conform cărora Trump îi va pe reprezentanții săi pentru Ucraina și Rusia, Keith Kellogg, respectiv Steve Witkoff, în cele două beligerante pentru discuții de ultim moment înainte de termenul limită de vineri.

Tragedia submersibilului Titan, care a atras atenția la nivel global asupra turismului privat în adâncurile oceanului, a fost cauzată de deficiențe de siguranță care puteau fi prevenite și de eforturi deliberate de a evita supravegherea, potrivit unui raport publicat marți de Garda de Coastă a SUA și citat de Associated Press. 

Toate cele cinci persoane aflate în Titan au murit într-o implozie catastrofală în timp ce submersibilul cobora spre epava Titanicului, în largul Canadei. Căutările disperate ale navei dispărute, desfășurate timp de mai multe zile, au făcut înconjurul lumii. Ulterior, Garda de Coastă a inițiat cel mai înalt nivel de investigație. 

Submersibilul Titan aparținea companiei OceanGate, cu sediul în statul Washington. Operatorul navei, Stockton Rush, care era și directorul general al OceanGate, a murit în implozie.

Raportul a concluzionat că procedurile de siguranță ale companiei erau grav defectuoase, remarcând „discrepanțe evidente” între protocoalele de siguranță și practicile reale. Dezastrul a dus la intentarea unor procese și la apeluri pentru o reglementare mai strictă a industriei emergente a expedițiilor subacvatice private. 

Raportul Gărzii de Coastă evidențiază „semnale de alarmă” la OceanGate 

În raportul de peste 300 de pagini, anchetatorii subliniază în mod repetat cultura organizațională a OceanGate de a minimaliza, ignora sau chiar falsifica informații-cheie despre siguranță pentru a-și îmbunătăți reputația și a evita controlul autorităților.

Se precizează că OceanGate a ignorat semnalele de alarmă și avea o cultură toxică la locul de muncă, iar misiunile companiei au fost afectate de lipsa unui cadru de reglementare clar atât la nivel național, cât și internațional pentru astfel de operațiuni subacvatice.

Mai mulți foști angajați OceanGate au confirmat aceste aspecte în cei doi ani de la implozie. Raportul notează că concedierea membrilor din conducerea superioară și amenințările cu concedierea erau folosite pentru a descuraja exprimarea îngrijorărilor legate de siguranță.

„Exploatând în mod strategic confuzia și dificultățile de supraveghere, OceanGate a reușit în cele din urmă să opereze Titan complet în afara protocoalelor stabilite pentru explorările de adâncime”, se arată în concluziile raportului.

Ce deficiențe au găsit anchetatorii la aparatul Titan

Anchetatorii au constatat că designul, certificarea, întreținerea și procesul de inspecție al submersibilului au fost toate inadecvate. Reprezentanții Gărzii de Coastă au remarcat la începutul audierilor din 2024 că Titan nu a fost supus unei evaluări independente, așa cum este practica standard în domeniu.

Din cauza presiunilor financiare în creștere în 2023, OceanGate a decis să depoziteze Titanul în aer liber pe timpul iernii canadiene, ceea ce a expus corpul navei la fluctuații de temperatură care i-au compromis integritatea, se arată în raport.

Consiliul Marin a concluzionat că CEO-ul Stockton Rush a dat dovadă de neglijență care a contribuit la moartea celor patru pasageri. Dacă ar fi supraviețuit, cazul ar fi fost preluat de Departamentul de Justiție al SUA, iar Rush ar fi putut fi vizat de acuzații penale.

O provocare a investigației a fost multitudinea de materiale video filmate de martori care nu au putut fi solicitate oficial de către autorități, deoarece acei martori nu erau cetățeni americani.

Prevenirea unui nou dezastru de tip Titan

Jason Neubauer, de la Consiliul Marin de Investigații, a declarat că concluziile investigației vor contribui la prevenirea unor tragedii similare în viitor.

„Este nevoie de o supraveghere mai strictă și de opțiuni clare pentru operatorii care explorează noi concepte în afara cadrului de reglementare existent”, a spus acesta într-o declarație.

OceanGate și-a suspendat activitatea în iulie 2023. Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că aceasta a fost lichidată și că a cooperat pe deplin cu ancheta.

„Ne exprimăm din nou cele mai profunde condoleanțe familiilor celor care au murit pe 18 iunie 2023 și tuturor celor afectați de tragedie”, a transmis purtătorul de cuvânt, Christian Hammond. 

Victimele tragediei Titan

Pe lângă Rush, implozia i-a ucis pe Paul-Henri Nargeolet, explorator francez cunoscut ca „domnul Titanic”, Hamish Harding, aventurier britanic, Shahzada Dawood și fiul său Suleman Dawood, membri ai unei familii proeminente din Pakistan.

Familia lui Nargeolet a intentat în 2023 un proces în valoare de peste 50 de milioane de dolari, susținând că echipajul a trecut prin „teroare și suferință psihică” înainte de dezastru. Procesul acuză OceanGate de neglijență gravă.

Ultima scufundare a Titanului

Titan efectua călătorii spre epava Titanicului din 2021. Ultima misiune a avut loc într-o duminică, 18 iunie 2023, când a pierdut contactul cu nava de suport după aproximativ două ore de la scufundare. A fost raportat ca dispărut în acea după-amiază, iar echipe de căutare formate din nave, avioane și echipamente speciale au fost mobilizate la aproximativ 700 km sud de St. John’s, Newfoundland.

Epava Titanului a fost găsită ulterior pe fundul oceanului, la circa 300 de metri de prova Titanicului, au anunțat oficialii Gărzii de Coastă.

Consiliul Marin de Investigație a organizat mai multe zile de audieri în octombrie 2024. În timpul acestora, inginerul-șef al submersibilului a declarat că a refuzat să piloteze nava cu câțiva ani înainte, din cauza presiunii de a o lansa fără suficiente garanții de siguranță.

Statele Unite ale Americii pregătesc o nouă măsură restrictivă pentru accesul pe teritoriul american: o garanție financiară de până la 15.000 de dolari pentru solicitanții de vize turistice sau de afaceri din anumite țări. 

Departamentul de Stat propune ca solicitanții de vize de afaceri și turistice să depună o garanție de până la 15.000 de dolari pentru a intra în SUA, o măsură care ar putea face procesul inaccesibil pentru mulți, relatează Associated Press, citat de Euronews.ro.

 Ce presupune „garanția de intrare” în Statele Unite

Într-o notificare care urmează să fie publicată în Registrul Federal, departamentul a declarat că va lansa un program pilot de 12 luni în cadrul căruia persoanele din țările considerate a avea rate ridicate de depășire a perioadei de ședere și controale interne deficitare în materie de securitate a documentelor ar putea fi obligate să depună sume considerabile de bani atunci când solicită o viză.

Solicitanții de viză B-1 (afaceri) sau B-2 (turism) vor putea fi obligați să depună o garanție între 5.000 și 15.000 de dolari, sumă care ar putea fi reținută în cazul în care vizitatorul nu părăsește SUA la termenul stabilit prin viză. 

Politici tot mai dure împotriva celor care nu respectă legile SUA

„Străinii care solicită vize ca vizitatori temporari în scop de afaceri sau de agrement și care sunt cetățeni ai țărilor identificate de departament ca având rate ridicate de depășire a duratei de ședere, în cazul cărora informațiile de screening și verificare sunt considerate insuficiente, sau care oferă cetățenie prin investiții, dacă străinul a obținut cetățenia fără cerințe de rezidență, pot fi supuși programului pilot”, se menționează în notificare

Țările vizate nu au fost anunțate încă

Țările afectate vor fi listate odată ce programul va intra în vigoare, se precizează în anunț. Garanția ar putea fi eliminată, în funcție de circumstanțele individuale ale solicitantului.

Garanția nu s-ar aplica cetățenilor din țările înscrise în Visa Waiver, care permite călătoria în scop de afaceri sau turistic pentru o perioadă de până la 90 de zile. Majoritatea celor 42 de țări înscrise în program se află în Europa, iar altele în Asia, Orientul Mijlociu și alte regiuni.

Ideea implementării unei garanții de intrare în SUA a mai fost propusă în trecut

Garanțiile pentru vize au mai fost propuse în trecut, însă nu au fost implementate. Departamentul de Stat a descurajat, în mod tradițional, impunerea unei astfel de cerințe din cauza procesului complicat de depunere și rambursare a garanției, precum și din cauza posibilelor percepții greșite din partea publicului.

Totuși, Departamentul de Stat a declarat pentru Associated Press că această opinie anterioară „nu este susținută de exemple sau dovezi recente, întrucât garanțiile pentru vize nu au fost, în general, solicitate în perioada recentă.”

 Preşedintele american Donald Trump încearcă să determine China şi India să nu mai cumpere petrol din Rusia, finanţând astfel războiul Kremlinului împotriva Ucrainei, transmite Reuters.

Trump ridică această problemă încercând să facă presiuni asupra preşedintelui Vladimir Putin pentru a accepta o încetare a focului.

Dar de petrolul rusesc ieftin beneficiază rafinăriile din China şi India, care îşi rezolvă astfel necesarul de energie şi nu par dispuse să renunţe la aceste practici, scrie Agerpres.

China, India şi Turcia sunt cei mai mari cumpărători de petrol rusesc, care odinioară era exportat către Uniunea Europeană. Decizia UE din ianuarie 2023 de a boicota cea mai mare parte a ţiţeiului exportat pe cale maritimă de Rusia a dus la o reconfigurare masivă a fluxurilor din Europa către Asia.

După boicotul UE, China a devenit principalul cumpărător de energie din Rusia, achiziţionând petrol, gaze şi cărbune în valoare de aproximativ 219,5 miliarde de dolari, fiind urmată de India, cu 133,4 miliarde de dolari, şi Turcia, cu 90,3 miliarde de dolari. Înaintea invaziei, India importa cantităţi relativ mici de ţiţei rusesc.

Ungaria importă printr-o conducă petrol rusesc şi chiar dacă este stat membru UE, premierul Viktor Orban a criticat sancţiunile impuse Rusiei.

Petrolul rusesc este atractiv pentru că este ieftin şi, în pofida sancţiunilor impuse de Occident, veniturile Rusiei din petrol sunt substanţiale.

Datele publicate de Kiev School of Economics arată că, în iunie, Rusia a obţinut venituri de 12,6 miliarde de dolari în urma vânzărilor de petrol. Rusia continuă să obţină sume consistente, chiar dacă G7 a încercat să limiteze aceste evoluţii impunând un plafon la preţul petrolului, dar Moscova are „o flotă din umbră” cu ajutorul căreia încalcă sancţiunile.

Exportatorii de petrol rusesc se aşteaptă anul acesta la venituri de 153 miliarde de dolari, conform Kiev School of Economics. Combustibilii fosili sunt cea mai mare sursă a veniturilor bugetare. Importurile susţin moneda Rusiei şi ajută ţara să cumpere mărfuri din alte ţări, inclusiv arme şi componente pentru ele.

Administrația Trump este acuzată că ascunde o grevă a foamei în centrul de detenție pentru migranți din Florida, cunoscut sub numele de „Alligator Alcatraz”. Autoritățile resping acuzațiile și numindu-le „știri false”.

Un nou val de controverse lovește Administrația Trump, acuzată că ar ascunde o grevă a foamei declanșată într-un centru de detenție pentru migranți ilegali din Florida, cunoscut sub porecla „Alligator Alcatraz”. Organizații pentru drepturile imigranților și publicații internaționale susțin că mai mulți deținuți refuză hrana de aproape două săptămâni, însă autoritățile americane resping vehement aceste acuzații.

Acuzații din partea militanților pentru drepturile imigranților

Florida Immigrant Coalition (FLIC), un grup care militează pentru drepturile migranților, a semnalat că mai mulți deținuți din centrul de detenție Everglades refuză mâncarea ca formă de protest față de condițiile din centru.

„Nu trebuie să presupunem că asta se întâmplă, pentru că vedem ambulanțele, pentru că membrii familiilor ne spun, iar deținuții înșiși au vorbit public, în diverse publicații”, a declarat pentru CNN Thomas Kennedy, reprezentant al FLIC.

Kennedy susține că a filmat și a postat online imagini cu ambulanțe care părăsesc centrul, indicând că cel puțin 12 bărbați participă la greva foamei. El a mai spus că unii dintre ei au fost duși la spital din cauza stării precare de sănătate.

Guvernul neagă greva și vorbește despre manipulare

În replică, Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a transmis pe rețeaua X că informațiile privind greva foamei sunt „știri false”. „Nu există nicio grevă a foamei”, a fost mesajul oficial, însoțit de precizarea că deținuții beneficiază de trei mese pe zi, apă și alte băuturi.

Thomas Kennedy consideră însă poziția oficialilor „o minciună ciudată și ușor de demontat”. El a punctat ironic: „Departamentul pentru Securitate Internă spune că nu are loc nicio grevă a foamei, în timp ce deținuții înșiși spun că sunt în grevă a foamei”.

Mărturii cutremurătoare și acuzații privind condițiile din centru

Postul NBC și publicația spaniolă El País au relatat despre cazul unui migrant cubanez care, potrivit soției sale, a refuzat hrana și a fost internat într-un spital.

În plus, în ultimele săptămâni, presa americană a semnalat condiții precare în centrul de detenție, inclusiv căldură extremă, toalete nefuncționale, lipsă de apă potabilă, hrană și asistență juridică, acuzații pe care administrația Trump le respinge.

Un centru izolat, înconjurat de ape pline cu aligatori

Centrul de detenție din Everglades a fost inaugurat de Administrația Trump la sfârșitul lunii iunie, în contextul campaniei sale împotriva imigrației ilegale. Facilitatea este destinată găzduirii a mii de migranți care urmează să fie deportați.

Poreclit „Alligator Alcatraz”, centrul este înconjurat de ape în care trăiesc sute de aligatori, tocmai pentru a descuraja eventualele tentative de evadare.

Scandalul vine într-un moment în care politica de imigrație a fost deja intens contestată, iar aceste noi acuzații pun o presiune suplimentară asupra autorităților americane.