Într-o declarație recentă făcută la Roma, președintele Volodimir Zelenski a afirmat că Ucraina ar putea doborî zilnic până la 1.000 de drone de tip Shahed, dacă ar avea suficiente fonduri pentru a produce și desfășura pe scară largă drone-interceptoare. Premisa este una simplă: statul ucrainean are capacitatea tehnologică și umană de a răspunde, dar nu și resursele financiare.
Luptele dronă contra dronă a devenit ceva obișnuit în Ucraina/FOTO:X
Dincolo de caracterul mobilizator al mesajului, problema este una de fond: cât de eficient și sustenabil este un sistem de apărare antidrone bazat pe interceptoare FPV (first person view), considerate cândva ieftine și accesibile? scrie Iuri Kasianov, ofițer al Forțelor Armate ale Ucrainei, inginer radio, specialist în recunoaștere aeriană, într-un artico pentu publicația ucraineană Zerkalo Nedeli.
O idee veche, ignorată
Conceptul nu e nou. Încă din 2014, voluntarii ucraineni prezentau conducerii militare drone FPV capabile să lovească ținte precise. Atunci, 600 de dolari păreau prea mult pentru un aparat de unică folosință. Astăzi, aceeași sumă pare o investiție modestă. Cu toate acestea, între 2014 și 2022, tema nu a intrat pe agenda de priorități a statului. În schimb, Israelul dezvoltase deja unități speciale care doborau baloane incendiare cu astfel de drone.
La începutul războiului pe scară largă din 2022, Ucraina nu avea niciun sistem instituționalizat de FPV. Voluntarii, din nou, au fost cei care au preluat inițiativa, improvizând producții în garaje și ateliere neoficiale. Fără sprijin bugetar, fără doctrină militară clară.
Eficiență în teorie, limite în practică
Ideea dronei care interceptează altă dronă pare, la prima vedere, o soluție inteligentă, adaptată războiului modern. În realitate, se lovește de limite logistice și economice greu de ignorat.
Pentru fiecare dronă Shahed doborâtă, în medie, sunt necesare 5 drone FPV ziua și până la 10 noaptea. Asta din cauza autonomiei reduse (sub 25 de minute), a dificultăților de identificare și de ghidare spre țintă. Dacă o dronă de zi costă circa 2.000–3.000 de dolari, una de noapte poate ajunge și la 4.000–5.000 dolari, datorită opticii speciale și a termoviziunii.
Calculul e simplu. Pentru a neutraliza 400 de drone Shahed într-o noapte (cum s-a întâmplat în atacul asupra Kievului din 10 iulie 2025), sunt necesari 400 de operatori, 4.000 de drone, vehicule, radare, echipe de suport și condiții meteorologice favorabile. Costul total estimat: 16 milioane de dolari pentru o singură noapte de apărare. Rusia, în același interval, cheltuie aproximativ 32 de milioane de dolari pentru lansarea Shahed-urilor. Dar raportul veniturilor dintre cele două state face ca acest efort să fie, pentru Ucraina, disproporționat și greu de susținut.
Așteptând o soluție „minune”
În lipsa unei doctrine coerente și a unei politici industriale în domeniul apărării, Ucraina a oscilat între improvizații tactice și speranțe strategice în sprijinul extern. Însă anul 2024 a adus două vești proaste: intensificarea producției de drone Shahed în Rusia și apariția dronelor FPV ghidate prin fibră optică – folosite, pentru început, chiar de ruși.
Soluțiile fragmentare – grupe mobile de PVO cu mitraliere grele, bruiaj GPS, drone de interceptare – s-au dovedit ineficiente în fața atacurilor masive, variate și tot mai bine coordonate. Nici pe partea occidentală nu există, deocamdată, un sistem antidrone cu un raport cost/eficiență satisfăcător. Dacă Rusia ar lansa zilnic asupra SUA 500 de drone Shahed, după zece zile rachetele de interceptare ale Americii s-ar epuiza, susțin unele analize.
Ce fac ceilalți
Rusia a adaptat tacticile. Nu mai bruiază GPS-ul pe tot traseul dronelor ucrainene și folosește în schimb mobilizarea la sol, aviația, radare și sisteme ca Panțir-SMD-E, un complex PVO modern, capabil să doboare până la 35 de drone în 50 de minute, cu un personal redus și costuri relativ mici (sub 40.000 dolari/rachetă). Israelul aplică un model similar cu Iron Dome.
Ce ar trebui să facă Ucraina
Ucraina are nevoie urgentă de un sistem propriu de apărare antidrone și antirachetă – un „Iron Dome” adaptat realităților sale. Nu e nevoie de miracole tehnologice. Componentele există: radare, motoare de rachetă, sisteme de ghidare. Cu o viziune strategică și cu sprijin industrial, un astfel de sistem ar fi putut fi dezvoltat încă din 2014. Poate chiar și acum nu e prea târziu.
Dronele FPV își pot păstra locul în ecosistemul de apărare: în zonele de front, în misiuni punctuale, în combinație cu avioane, elicoptere și echipe mobile. Dar ele nu sunt și nu pot deveni singura linie de apărare împotriva Shahed-urilor.
Dronele-interceptoare nu sunt soluția magică. Sunt utile, dar scumpe, greu de organizat la scară mare și vulnerabile la factorii externi. A miza exclusiv pe ele – fie și cu bani de la parteneri – înseamnă a repeta greșeala de a confunda improvizația cu strategia. Iar războiul nu iartă această confuzie.