Fost profesor la Universitatea Georgetown și fost consilier al fostului președinte rus Boris Elțîn, Anders Aslund a vorbit, pentru „Adevărul”, despre viitorul războiului din Ucraina, despre viitorul regimului lui Vladimir Putin și despre rolul României în regiune.

 Anders Aslund, unul dintre cei mai apreciați experți în Europa de Est, este autor al volumului „Russia’s Crony Capitalism”, apărut la editura Universității Yale în 2019, volum care analizează cum funcționează sistemul economic pe care Vladimir Putin l-a dezvoltat în Rusia pentru a consolida controlul asupra țării.

Cu o carieră impresionantă, Anders Aslund a fost consilier economic al fostului președinte rus Boris Elțîn (între 1991 și 1994), al fostului președinte ucrainean Leonid Kuchma, al fostului președinte Askar Akayev din Kârgâzstan și al fostului premier Valdis Dombrovskis din Letonia. A lucrat și la Institutul Peterson pentru Economie Internațională de la Washington DC, făcând parte și din Misiunea Permanentă a Suediei la ONU.

Licențiat în istorie și științe politice la Universitatea Stockholm, unde a obținut și un master, Anders Aslund și-a luat doctoratul la Oxford. A fost profesor la Stockholm School of Economics (între anii 1989-1994) și diplomat, lucrând în Kuweit, Geneva și Moscova. În perioada 1984-1987 a lucrat la Ambasada Suediei de la Moscova.

Apreciatul expert de origine suedeză a scris opt cărți despre Europa de Est, două dintre acestea fiind publicate la editura Universității Cambridge. Anders Aslund a scris articole de opinie în publicații de top precum The New York Times, Washington Post, Financial Times sau Wall Street Journal.

Pe 24 februarie se împlinesc trei ani de la începutul războiului din Ucraina. Iar Anders Aslund a spus, pentru „Adevărul”, cum vede evoluția războiului în perioada următoare.

„În prima parte a anului 2025, Ucraina trebuie să reziste ferm împotriva rușilor și cred că va rezista. În a doua parte a anului, Ucraina ar trebui să aibă mai multe reușite în război, cu finanțări mai bune comparativ cu Rusia. Ucraina primește în acest an cel puțin 100 de miliarde de dolari ca finanțare externă, în timp ce Rusia nu primește vreun dolar din finanțări externe”, este de părere Anders Aslund.

„România e un jucător mult mai serios în politica externă”

În opinia reputatului expert, Rusia cheltuie extrem de mult pe trupe și armament: „Tacticile sale de război nu mi se par sustenabile pe termen mediu și nici măcar pe termen scurt. Conform datelor oficiale, inflația a ajuns la 12% în Rusia, însă în realitate cred că inflația e dublă, rata dobânzii a ajuns la 21%, iar creșterea previzionată pentru acest and este de maximum 2%. Rata șomajului a ajuns la 2,1%, iar Rusia duce lipsă acută de soldați. Rezervele de lichidități ale Rusiei au scăzut până la 38%, ajungând să finanțeze un deficit bugetar de 2% al PIB-ului pentru un an. Rusia va trebui să taie cheltuielile publice în toamna acestui an”.

Anders Aslund este de părere că, până acum, războiul din Ucraina a scos în evidență importanța și implicarea României, care a arătat o susținere fermă și constantă față de Ucraina.

„România a demonstrat de când a început războiul că este un jucător mult mai serios în politica externă comparativ cu perioada de dinainte de 2022”, mai spune expertul suedez.

Anders Aslund consideră că războiul din Ucraina a arătat că trebuie să rezistăm în fața agresiunii Rusiei, „însă Vestul trebuie să se implice mai mult pentru a înclina balanța în favoarea Ucrainei, pentru a câștiga. Nu mai merge cu jumătăți de măsură. E nevoie de mult mai mulți bani și de mult mai multe arme cât mai repede posibil. Vestul ar trebui să confiște rezervele Băncii Centrale a Rusiei din Europa de Vest și să folosească banii pentru a cumpăra arme pentru Ucraina”.

Anders Aslund a spus ce final previzionează pentru regimul lui Vladimir Putin: „Un colaps, din cauza unei combinații de nemulțumire populară, mizerie militară și nemulțumire a regimului, un colaps precum cel din august 1991. Nu cred în vreo dezintegrare majoră a Rusiei, însă cred că unele regiuni etnice s-ar putea separa, în special Caucazul de Nord”.

După ce a câștigat alegerile din Germania, liderul conservator trebuie să navigheze într-o eră nouă, fără Washington ca aliat apropiat. Friedrich Merz se pregătește să devină cel mai american cancelar din istoria Germaniei.

Niciodată în istorie nu a existat un lider german care să aibă o afinitate mai mare pentru Statele Unite. Merz a călătorit în SUA de peste 100 de ori, conform propriilor sale declarații, și îl consideră pe fostul președinte american Ronald Reagan unul dintre modelele sale, scrie politico.eu.

Merz, a cărui alianță conservatoare pare să fi câștigat alegerile naționale de duminică cu 29% din voturi, conform primelor proiecții oficiale, este deosebit de atașat de o glumă a lui Reagan care rezumă scepticismul de tip american al liderului german față de intervenția statului: „Cele mai terifiante nouă cuvinte din limba engleză sunt: „Sunt de la guvern și sunt aici să vă ajut”.

Dar în momentul în care Merz este pe punctul de a prelua puterea în Germania, scumpa sa Americă s-a transformat din prieten indispensabil în dușman. Merz și alți lideri europeni consideră din ce în ce mai mult că SUA nu mai reprezintă un far – acel „oraș strălucitor pe colină”, așa cum îi plăcea lui Reagan să îl numească – ci mai degrabă o altă forță care se alătură Rusiei și Chinei pentru a distruge în mod constant democrațiile tot mai fragile ale Europei.

„Aceasta este într-adevăr schimbarea unei ere”

„Aceasta este într-adevăr schimbarea unei ere”, a declarat Merz pe scenă la Conferința de Securitate de la Munchen la începutul acestei luni, după ce vicepreședintele american JD Vance a ținut un discurs în care a prezentat partidele din centrul politic european — nu Rusia sau China — ca fiind cele mai mari amenințări la adresa securității europene. „Dacă nu auzim acum semnalul de alarmă”, a adăugat Merz, „ar putea fi prea târziu pentru întreaga Uniune Europeană.”

Apariția lui Vance la Munchen va rămâne în istoria europeană drept o schimbare de epocă, la fel de semnificativă precum discursul lui Vladimir Putin din 2007, în cadrul aceleași conferințe, când președintele rus a declarat practic război ordinii liberale conduse de SUA. Acum, însă, administrația americană pare să se întoarcă cu spatele la această ordine.

Liderii germani, inclusiv Merz, au fost în special lenti în a accepta această nouă realitate, declarând până de curând că alianța transatlantică va rezista, în ciuda semnalelor clare din partea administrației Trump care ar putea opri ajutorul militar pentru Ucraina, pune sub semnul întrebării disponibilitatea SUA de a apăra Europa și sprijini forțele de extremă dreapta, prietenoase cu Kremlinul.

Pentru Merz, un transatlantist declarat, nu ar putea exista o trezire mai bruscă. Întrebarea care va defini mandatul său va fi dacă va putea conduce Germania și Europa în apărarea ordinii liberale aflate pe cale de dispariție, fără ajutorul SUA — sau dacă, așa cum a sugerat Merz la Munchen, acest lucru ar putea fi deja prea târziu.

Ascensiunea și căderea lui Merz

Nu așa își imagina Merz momentul mult așteptat al victoriei sale.

Născut la un deceniu după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, în Sauerland, o regiune montană din vestul Germaniei, Merz povestește că a fost un student mai puțin strălucit, un fumător și un băutor timpuriu, predispus la probleme disciplinare. În ciuda acestui caracter rebel, a fost influențat de cultura conservatoare profund înrădăcinată a regiunii și a aderat la Uniunea Creștin-Democrată (CDU) încă din liceu. După o perioadă scurtă în armată, Merz a mers la universitate la Bonn, atunci capitala Vestului German, unde a studiat dreptul.

Merz a devenit membru conservator al Parlamentului European în 1989, anul căderii Zidului Berlinului, și, cinci ani mai târziu, a fost ales în Bundestag-ul german, unde a dezvoltat o relație strânsă cu Wolfgang Schäuble, omul de bază al CDU și susținător energic al integrării în Uniunea Europeană. Sub tutela lui Schäuble, Merz a crescut în statură și a fost considerat o alegere probabilă pentru postul de cancelar.

Ascensiunea sa s-a încheiat însă în 2002, când a pierdut o luptă pentru putere cu Angela Merkel, mai centristă.

Merz, văzând că nu avea un loc în CDU sub conducerea lui Merkel, s-a retras pe băncile din spate și, în mijlocul crizei financiare mondiale din 2008, a publicat o carte care lăuda pieța liberă, intitulată „Îndrăznește pentru mai mult capitalism”. Un an mai târziu, a părăsit Bundestagul pentru a lucra ca avocat corporatist, conducând totodată Atlantik-Brücke, o organizație de lobby ce susținea legăturile transatlantice.

De-a lungul unui deceniu petrecut în sectorul privat, Merz a făcut parte dintr-o serie de consilii de administrație ale unor companii, inclusiv o perioadă de patru ani la BlackRock, administratorul american de active, o perioadă pe care o consideră printre cele mai fericite din viața sa, potrivit biografului Resing. Merz spune că această perioadă i-a oferit o experiență valoroasă în afara politicii, însă criticii săi îl acuză că pur și simplu și-a folosit relațiile politice pentru a face lobby în favoarea unor interese puternice, devenind milionar în acest proces.

Când Merkel a demisionat din funcția de lider al CDU în 2018, Merz a văzut o oportunitate pentru a reveni în politică. Politicile de centru ale lui Merkel și politica sa privind refugiații au permis ascensiunea partidelor de extremă dreapta, iar Merz și-a propus să răstoarne mare parte din moștenirea acesteia.

Nu este foarte popular printre germani

Deși Merz și conservatorii săi au câștigat alegerile de duminică, sondajele sugerează că acesta nu este foarte popular printre cetățeni.

Într-o țară care rămâne profund sceptică față de industria financiară, averea lui Merz și timpul său petrecut la BlackRock sunt adesea privite cu suspiciune. Nu ajută nici faptul că Merz zboară frecvent prin țară cu propriul său avion bimotor, pe care îl pilotează chiar el, îndeplinindu-și un vis din tinerețe de a obține licența de pilot în anii 50.

„Friedrich Merz nu este cu adevărat foarte iubit, dar este respectat”, a spus Günther Oettinger, fost politician CDU de rang înalt și comisar european, la sfârșitul anului trecut.

Totuși, Merz are și o reputație pentru impulsivitate, sensibilitate și pentru tendința de a face declarații populiste, în special în ceea ce privește migranții. Apărătorii săi spun că este doar că riscă, o trăsătură pe care a căpătat-o în sectorul privat, și că nu se fereste de un schimb dur de replici.

Merz a făcut unul dintre cele mai mari pariu înainte de alegeri. După o serie de atacuri de mare amploare atribuite refugiaților în lunile premergătoare scrutinului, Merz a văzut cum conservatorii săi scădeau în sondaje, în timp ce AfD câștiga teren. În ianuarie, după ce un bărbat afgan înarmat cu un cuțit a atacat un grup de copii în Bavaria, ucigând un copil și un bărbat care încerca să-i apere, Merz a decis că este momentul pentru o schimbare drastică.

Într-o mișcare care a spart tabuul și a slăbit „zidul de foc” postbelic al Germaniei față de extrema dreaptă, el și conservatorii săi s-au aliniat cu AfD pentru a încerca să treacă prin parlament o serie de măsuri stricte privind migrația, inclusiv o propunere de a respinge solicitanții de azil la granițe.

În răspunsul său la susținerea AfD, zeci de mii de demonstranți au ieșit pe străzile din întreaga țară. „Merz nu mai poate fi de încredere”, a spus Olaf Scholz, liderul SPD.

Deși Merz s-a confruntat cu critici din partea stângii și a unei părți din electorat, susținerea sa pentru măsurile stricte privind migrația a fost răsplătită cu victoria la urne.

Despre viitorul său, Merz a declarat ferm: „În această Europă, Germania trebuie să joace un rol de lider.”

Expertul în politică externă Sergiu Mișcoiu susține că în cei trei ani de la invazia Ucrainei mașinăria de război rusească nu și-a recăpătat faima pe front, însă schimbarea politicii SUA și atitudinea lui Trump față de Zelenski îi va permite lui Vladimir Putin să-și proclame victoria.

Războiul din Ucraina a început pe 24 februarie 2022, când Rusia a lansat o invazie pe scară largă a Ucrainei. „Operațiunea specială” de trei zile în urma căreia țara urma să intre sub bocancul rusesc s-a transformat într-un război sângeros cu circa 1 milion de militari morți. 

Președintele Donald Trump a susținut că bilanțul militarilor uciși a atins în cazul rușilor cifra de 1 milion, respectiv 700.000 în ceea ce-i privește pe ucraineni. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat, la începutul săptămânii trecute, că peste 46.000 de soldați ucraineni au fost uciși de la invazia la scară largă a Rusiei în februarie 2022. La începutul lunii februarie, el a susținut că aproximativ 390.000 de soldați ucraineni au fost răniți.

Rusia a pierdut peste 850.000 de militari în Ucraina începând cu 24 februarie 2022, potrivit celor mai recente cifre ale Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, aici fiind incluși morți, răniți, dispăruți și soldați luați prizonieri. Rusia nu a comunicat oficial numărul de persoane decedate.

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a raportat că cel puțin 12.300 de civili au fost uciși în Ucraina de la începutul conflictului.

Profesor la Universitatea Paris-Est Marne-la-Vallée și la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, politologul Sergiu Mișcoiu face, într-un interviu pentru „Adevărul”, bilanțul celor trei ani care au trecut de la începerea războiului în Ucraina.

„Putin va proclama, probabil, victoria”

Adevărul: Faceți-ne, va rog, un scurt bilanț ale ultimului an de război?

Sergiu Mișcoiu: Războiul s-a desfășurat într-o manieră defavorabilă în linii mari Ucrainei. Pe teren, Rusia a avut un avans care nu este considerabil, dar este constant. Sprijinul american acordat prin autorizarea Ucrainei de a lovi mult în interiorul Rusiei a venit foarte târziu și nu a făcut o diferență. Practic, acest ajutor a venit doar după ce Donald Trump a fost ales. Biden a considerat că este necesar ca în lunile noiembrie și decembrie, Ucraina să beneficieze de această posibilitate de care, dacă ar fi beneficiat înainte, ar fi avut o capacitate de a rezista mai bună decât a făcut-o până acum. Perspectiva alegerii lui Trump și apoi confirmarea acestei perspective prin alegerea efectivă a acestuia a generat, bineînțeles, o anumită îndoială în rândurile aliaților Ucrainei, a soldaților ucraineni înșiși și a încurajat Rusia să accelereze eforturile de război, pentru ca la momentul în care prezumtiva pace va fi realizată, ea să se materializeze pe aliniamentul de pe front în momentul încheierii acordului de încetare a focului. Așa se explică și intensificarea atacurilor rusești începând cu mijlocul lunii noiembrie.

Europa nu a făcut decât eforturile pe care le știm, limitate, în sprijinirea Ucrainei și desigur deciziile luate nu au avut efectul de a face diferența pe front.

Dacă privim retrospectiv, în acest an într-adevăr Ucraina a avut un recul pe front.

Există și o componentă în care Ucraina a început să-și dezvolte industria de armament, aici e vorba în special de producția de drone pe care începe să le folosească pe front. Dar deocamdată nu sunt suficient de numeroase și de precise pentru a face o diferență reală.

Observăm o strategie nouă a rușilor în zona Pokrovsk, unde este un nod mare de cale ferată în zona apropiată frontului. Rusia a dorit inițial să cucerească prin atacuri directe dinspre Donețk, însă ajuns la concluzia că este mai util să încerce o semi încercuire de la sud . Strategia aceasta generat o încetinire a avansului rusesc, dar în același timp din perspectivă strategică și tactică este soluția corectă pentru că Rusia va fi în curând capabilă să lanseze un atac la scară mai largă asupra Pokrovskului și dacă va cădea Pokrovskul va cădea întreaga linie de aprovizionare estică a trupelor ucrainene, pentru că nu va mai putea fi susținută sub nicio formă și atunci drumul către zona centrală a Ucrainei va fi unul deschis punct.

Unii analiști spun deja că Rusia a câștigat…

Putem spune că beneficiind și de sprijinul aliaților, Coreea de Nord, China, până la un punct, Rusia a progresat și viitoarea victorie, pe care probabil Putin o va anunța luni, 24 februarie, când se împlinesc trei ani de la începerea războiului, este ocazionată de relegitimarea Rusiei ca actor internațional prin negocieri cu SUA, în paralel cu tendința tot mai clară a lui Trump de a-l umili pe Zelenski, fapt care creează și mai mult impresia unui câștig real al Rusiei.

„Intoleranța față de intoleranți este condiția de existență a toleranței”

Ce are de învățat Europa după trei ani de război în Ucraina?

Noi ca europeni tragem învățăminte legate de dependența de apărare pe care o avem față de Statele Unite și care nu ar mai trebui să fie atât de ridicată. Ar trebui să avem capacitatea de a ne apăra singuri, sigur ajutorul Statelor Unite nu trebuie exclus, dar, Europa trebuie să fie principala forță de apărare în cazul izbucnirii unor conflicte pe continent.

Pe de altă parte, ar trebui să înțelegem schimbările acestea geopolitice mondiale care fac din epoca post-1989 o epocă deja istoric îndepărtată. Vedem o schimbare reală de paradigmă, cu actori care sunt reorientați către interese naționale și care fac tranzacții și jocuri internaționale în total dispreț față de principiile dreptului internațional. Europa întotdeauna a marșat pe aceste principii, pe soft power și iată că această atitudine nu este una care să funcționeze până la capăt.

Desigur am mai învățat că suntem societăți mult prea puțin reziliente în jurul principilor și valorilor democratice, pe care nu știm să le apărăm suficient. Faptul că în UE există forțe ostile menținerii integrării europene, că există forțe favorabile instaurării unor regimuri autoritare, forțe care nu se sfiesc să candideze în alegeri și sunt lăsate să își prezinte argumentele fără a fi sancționate este un fapt extrem de îngrijorător.

Cu alte cuvinte, democrația liberală a învățat în acest război că trebuie să-și creeze mecanisme de protecție care de multe ori ar trebui să presupună interzicerea campaniilor și retoricilor acțiunii politice menite să lupte împotriva democrației liberale sau altfel spus intoleranța față de intoleranți este condiția de existență a toleranței.

Ce credeți că a învățat România din acești trei ani de război?

România a învățat pe propria piele că lucrurile stau în felul acesta. Elita politică românească ar fi trebuit să învețe că existența unei pedagogii democratice de 30 de ani care a presupus îndepărtarea poporului de politică și de instituții, lipsa unei culturi civice, lipsa unei democrații participative, faptul că nu s-a ținut seama de interesele și opiniile cetățenilor, care au fost tratați permanent ca fiind prea puțin dotați intelectual ca să înțeleagă mersul lucrurilor, toate acestea ne-au dus în impasul pe care îl vedem în România.

Toate problemele acestea punctuale ale democrației în țări vestice sau în alte țări din Europa Centrală și de est sunt potențate de absența unei culturi societale democratice reziliente. Tocmai construirea unei societăți democratice reziliente este singura soluție reală pentru a ne proteja pe termen lung de pericolele care ne pândesc.

Ce efect a avut războiul în proliferarea mișcărilor de extremă dreaptă?

Războiul a fost una dintre cauze, pe lângă cele interne, care contribuie la consolidarea unei retorici împotriva sistemului democratic liberal și anti-Bruxelles în toate statele, în diverse doze. Nu suntem constant în aceeași retorică. Vedem cum argumente de o simplitate năucitoare și care sunt bazate evident pe falsuri clare precum afirmațiile că românii vor fi mobilizați să lupte într-un război de apărare a Ucrainei împotriva Rusiei, dacă nu va fi ales un anumit candidat, funcționează la noi. În alte țări europene, nu funcționează.

Deci în unele țări lucrurile au mers într-o manieră foarte simplistă, iar în alte țări acestea au funcționat mai puțin, dar au fost cumva asociate unui discurs prin care se arăta, în primul rând, că banul public e cheltuit în mod necorespunzător pentru sprijinirea eforturilor de luptă ale Ucrainei și acest lucru trebuie să se schimbe.

Cum a fost acest ultim an de război din perspectiva victimelor și atacurilor asupra infrastructurii civile?

A fost același ritm al atacurilor. Rusia nu a avut menajamente în a lovi în infrastructură civilă, inclusiv în case pentru copii, în mall-uri și în alte zone unde s-a refugiat populația, însă desigur că strategia Rusiei nu s-a mai concentrat pe asemenea lovituri și a mai câștigat puțin în precizie. Loviturile pe care Ucraina le-a dat în Rusia s-au axat pe infrastructura energetică în special, pe rafinării și pe zone unde se produce combustibil sau depozite logistice ale armatei ruse, fără să avem o escaladare deosebită din acest punct de vedere.

Avem însă un avans al rușilor care este evident și avem populații strămutate din anumite zone ale Ucrainei. Nu vorbim despre un ritm mai accentuat comparativ cu alți ani, dar numărul acestor persoane crește constant cu fiecare regiune ocupată.

1 milion de morți. Un război clasic într-o eră super-tehnologizată

Unele surse vorbesc despre 1 milion militari morți din partea Rusiei și circa 700.000 de ucraineni. Cifrele oficiale sunt mult mai mici. Una peste alta, cum credeți că putem califica războiul acesta de trei ani din acest punct de vedere?

Trebuie să luăm în considerare că fiecare sursă a acestor cifre are anumite interpretări ale realității în funcție de propriile interese.

Cu toate acestea, avem extrem de mulți morți, pentru că în ciuda aspectelor mai spectaculoase pe care le vedem ale războiului, cu lovituri aeriene și atacuri ale dronelor, avem un război destul de clasic care presupune existența unor linii de front fortificate unde se moare în masă. E un război în care militarii, în special trupele de asalt sau cele care fac contraofensive, sunt foarte expuși și ajung să cadă în masă sub foc inamic.

Este un război cu număr mare de victime comparat cu alte conflicte pentru că trebuie să ne imaginăm că războaiele purtate în perioada aceasta hiper-tehnologizată ar trebui să se bazeze în principal pe atacuri țintite duse mai degrabă de drone, de avioane teleghidate sau de vehicule blindate protejate, deci tehnică militară care presupune totuși protejarea militarilor.

Tendința a fost ca în aceste războaie moderne să fie un număr mai mic de victime tocmai pentru că tehnologia permite o delegare a ofensivei către zona aceasta tehnologică, iar soldații sunt mult mai protejați decât erau în trecut. Apoi, în măsura în care sesizezi în mod indubitabil că există o capacitate tehnologică majoră care te poate zdrobi, te retragi, nu mai stai expus să ocupi poziții disperate care nu pot fi susținute sub nicio formă, pentru că efectiv în acest nou tip de război nu are sens să faci asta.

Ori în Ucraina, avem un război clasic în care rușii au trimis un număr mare de soldați echipați de multe ori deficitar, ucrainenii au avut și ei un număr mare de soldați echipați cu armament și înzestrare în mare parte moștenite din era sovietică și atunci bătăliile acestea mai clasice au fost numeroase și ele au generat un număr mare de victime.

Cum stau cele două țări din perspectiva resursei umane?

Ucraina este în dezavantaj, deoarece nu are populația Rusiei. Cu o mobilizare parțială, Rusia a reușit să aducă pe front un număr semnificativ de oameni. Ucrainenii s-au confruntat și cu plecări în perioada în care era interzis ca bărbații să plece din țară, tocmai pentru că mulți bărbați au căutat să se protejeze de înrolare. În ciuda patriotismului ucrainenilor, evident că din punct de vedere al populației, au un dezavantaj.

Steagul Rusiei la miting la București semnal că Rusia va deveni mai agresivă

S-a vorbit mult despre faima pierdută a armatei ruse. Credeți că și-a recăpătat faima, respectul mașinăria de război rusească?

Nu. Nu s-a întâmplat acest lucru. Rusia, într-adevăr, la începutul războiului, a suferit o serie de umilințe. Toată lumea se aștepta ca atacul să fie mai susținut și să reușească să cucerească Kievul în primele luni de război, ceea ce ar fi pus probabil capăt acestei bătălii, însă nu s-a întâmplat așa.

Apoi a avut loc faimoasa retragere a trupelor rusești din mai multe zone ocupate, în special cele din jurul Kievului. A existat o perioadă în care Rusia era în dificultate mare în a-și duce la îndeplinire misiunea și într-adevăr a căzut mitul acesta al armatei ruse cuceritoare capabile să cucerească orice.

Prin menținerea cu eforturi foarte mari în război și prin acțiunile pe care le-a desfășurat, Rusia și-a recăpătat nu faima, în niciun caz, pentru că rămâne pentru Rusia o umilință ceea ce s-a întâmplat la începutul acestui război, însă a reușit să salveze un dezastru total în care ar fi fost obligată să ceară pacea.

Nu cred că s-a reabilitatea armata rusă, însă propaganda pe care Putin o face în fața propriilor cetățeni a făcut ca acele umilințe de la început să fie acum uitate și Rusia să poată în continuare să pretindă că este deținătoarea unei forțe armate puternice și eficiente. Pe front, însă am văzut totuși că nu este cazul.

Atunci de unde panica cu privire la faptul că vor urma alte cuceriri ale Rusiei, de exemplu, statele baltice sau Republica Moldova? Cât este un pericol adevărat de invazie rusă și cât este comunicare strategică?

În mare parte, desigur, e comunicare strategică pentru că dacă ne pregătim din punct de vedere militar, vom fi capabili să ne apărăm indiferent de natura pericolului. Pe de altă parte, statele baltice sunt de dimensiunile pe care le știm, Moldova este în situația pe care o cunoaștem. Acestea, comparativ cu Ucraina, nu ar avea nicio șansă să reziste în fața unei agresiuni rusești. Deci dacă Rusia are vreo intenție belicoasă în relație cu aceste state, ele sunt o pradă mult mai ușoară. Evident statele baltice fiind în NATO, aici intră într-o altă configurație, însă Republica Moldova este în voia sorții în condițiile în care Rusia intenționează să o agreseze teritorial.   

Vedeți posibil într-un viitor apropiat un atac al Rusiei împotriva NATO?

Pare puțin probabil în acest moment. Depinde foarte mult de ce se va negocia între SUA și Rusia. În momentul de față, nu există niciun fel de tentație în acest sens, dar va putea exista peste câțiva ani, dacă Rusia va putea să se considere învingătoare într-o confruntare cu Ucraina și va pune la respect statele europene. Sigur că peste câțiva ani Rusia va putea să se gândească la continuarea la demersul său imperialist, în contextul în care și garanțiile de securitate ale NATO vor fi cele care vor fi la momentul respectiv.
Vorbim aici despre câțiva ani în care vor exista tentații de acest gen, dar tocmai pentru că Europa nu-și mai permite să mai aștepte ani de zile pentru a vedea care va mai fi situația, cine va mai conduce SUA, ce mesaje vor mai fi date și așa mai departe, ar trebui să se întărească imediat din perspectiva aceasta militară.

Vedem Rusia foarte prezentă în războiul hibrid dus în țări europene, inclusiv în ceea ce privește alegerile? Care ar fi scopul scopul final al acestor operațiuni?

Scopul ar fi ca la conducerea acestor state să se afle grupări care să susțină eforturile de război ale Rusiei în Ucraina, iar dacă acest conflict va fi înghețat sau va exista o pacificare sub o formă sau alta, scopul este acela ca aceste state să fie cât mai puțin unite și să strângă rândurile cât mai puțin, pentru ca, tratate separat, individual să fie mai vulnerabile în relație cu Rusia.

Narativul acesta imperial al Rusiei este unul care nu poate decât să suscite legitimarea regimului lui Vladimir Putin și are nevoie în continuare de aceste amenințări permanente. În acest sens, Rusia va face eforturi majore pentru a destabiliza țările respective.

Este foarte limpede că lucrurile stau astfel și prin faptul că am avut vineri la mitingul pro-Călin Georgescu din București steagul Rusiei cu simbolul Z al armatei „victorioase” rusești pentru prima oară afișat în România din 2022. Asta spune foarte multe despre trecerea la o atitudine mai agresivă pe care o vom simți la alegerile din mai.

Putin, același scop cu Trump cu privire la Europa

În acest context se vorbește din ce în ce mai mult despre faptul că Trump ar avea același obiectiv cu Putin, respectiv o Europă mai puțin unită, mai puțin puternică. Ce avantaj ar putea avea SUA din această situație?

Ar avea de câștigat pe termen scurt pentru că ar putea să negocieze mai ușor cu statele care nu sunt solidare, ar putea negocia individual cu fiecare și să obțină avantaje. Dar acestea sunt avantaje pe termen foarte scurt pentru administrația Trump. Pe termen mediu, SUA pierde aliați. Aici este cacofonia politicii americane din momentul de față: pe de o parte, vrei să faci America grandioasă din nou, pe de altă parte, consumi toată muniția pe care o ai și îți îndepărtezi partenerii și speri că slăbindu-i îi vei domina mai ușor pe termen lung. Aceste acțiuni se vor traduce printr-o îndepărtare a partenerilor europeni de America cu efecte desigur negative pentru politica externă americană, inclusiv pentru obiectivul acesta al prevalenței într-un război comercial cu China, pe care l-a fixat Trump.

Sunt și interpretări conform cărora această atitudine ar fi un fel de terapie de șoc care practic ar ajuta Europa să își consolideze apărarea…

Sigur, așa ar fi fost în cazul în care nu ar fi existat tocmai ingerințele acestea prin care oficiali americani au susținut extrema dreaptă rusofilă în alegerile naționale din anumite state europene. Așa ar fi stat lucrurile dacă Trump ar fi discutat cu cancelarul Germaniei să crească bugetul pentru apărare și, nu dacă îl trimite pe vicepreședinte Vance să discute cu lideri ai extremei drepte germane, care dorește o Europă mai slabă și mai dezarmată într-o relație simbiotică cu Rusia.

Calculul lui Trump, dacă este acela de a căli Europa, acum este un calcul prea sofisticat ca să fie vizibil. Mă îndoiesc că lucrurile stau în felul acesta. Sigur, e de înțeles că nu ar dori să cheltuiască atât de mult cu apărarea Europei și cere Europei să-și crească propriile capacități de apărre. Efectul acesta ar fi îmbucurător, dar având în vedere ceea ce face Trump acum, lucrurile nu arată deloc în acest fel.

Un avion American Airlines, zborul AA 292, a fost deviat duminică spre Roma în urma unei ameninţări cu bombă şi a aterizat pe aeroportul Fiumicino din capitala italiană.

Aparatul Boeing cu 199 de pasageri la bord decolase de la New York şi se îndrepta spre New Delhi când ameninţarea cu bombă l-a forţat să-şi schimbe ruta şi să aterizeze la Fiumicino, fără incidente, relatează AFP, Reuters şi ANSA, citate de Agerpres.

„Toţi pasagerii au fost debarcaţi şi primesc asistenţă”, au precizat oficialii aeroportului.

Aeronava se afla deasupra Mării Caspice când a trebuit să-şi schimbe ruta.

Se fac verificări

În timpul zborului către Fiumicino, avionul a fost însoţit de două avioane ale Forţelor aeriene italiene.

„Poliţia efectuează verificările prevăzute de protocolul aeroportuar„, au precizat sursele, adăugând că aterizarea neprevăzută nu a afectat funcţionarea aeroportului.

Într-o eră marcată de instabilitate geopolitică, marile corporații au început să se orienteze către investiții mai puțin convenționale: adăposturi subterane rezistente la atacuri nucleare. Scopul? Protejarea centrelor de date esențiale și a liderilor de top din vârful piramidei organizaționale. Primele firme care au adoptat acest trend sunt, în mare parte, cele din domeniul criptomonedelor, conform informațiilor oferite de companiile ce construiesc aceste facilități.

Larry Hall, proprietarul Survival Condo din Kansas, a declarat că a primit recent o ofertă de 64 de milioane de dolari pentru un centru de date subteran și un spațiu destinat executivilor unei firme de criptomonede. În prezent, compania sa are opt proiecte de adăposturi în lucru, dintre care trei sunt în competiție pentru achiziționarea unui spațiu de 150.000 de metri pătrați într-un buncăr din Kansas, inițial construit de un miliardar din industria petrolului, care a decedat înainte de a-l finaliza.

„Ceasul nuclear se apropie de miezul nopții,” a spus Hall din adăpostul său subteran, un spațiu impresionant de 54.000 de metri pătrați, dotat cu pereți de rocă și o fermă hidroponică. „Cu cât mai multe îngrijorări sunt în știrile de zi cu zi, cu atât mai mulți oameni vor să găsească soluții.”

Apelul pentru aceste adăposturi este amplificat și de valoarea tot mai mare a datelor. Iron Mountain, companie care a început prin stocarea sigură a datelor pentru bănci în mine de fier epuizate, a evoluat și în prezent oferă soluții de management al informațiilor. În acest moment, compania închiriază 330.000 de metri pătrați în centre de date situate într-o fostă mină de calcar din Pennsylvania, unde sunt depozitate date sensibile din domeniul financiar, guvernamental și al sănătății.

Protejarea fizică a datelor – rack-uri de servere, sisteme de alimentare, echipamente de răcire – ajută la prevenirea unor întreruperi economice majore. Criza criptografică din 2022, când FTX a depus cerere de faliment și executivii săi au fost acuzați de fraudă, a oferit o privire asupra impactului pe care o cădere masivă în domeniu îl poate avea. Alte firme de criptomonede au fost afectate, iar pierderile financiare și daunele reputaționale au ajuns și la bănci, capital de risc și fintech.

Noi amenințări

Firmele se confruntă cu provocarea de a-și proteja datele pe teritoriul național. Deși amenințările nucleare există de mult timp, relațiile tot mai tensionate dintre țările occidentale și adversari precum Rusia și Coreea de Nord au dat o nouă valență interesului pentru adăposturi. Clienții din Europa sunt îngrijorați că războailele din Ucraina și Orientul Mijlociu ar putea ajunge mai aproape de ei. De asemenea, dezastrele naturale din Statele Unite, agravate de efectele schimbărilor climatice, au contribuit la creșterea cererii.

Un adăpost construit la 60 de metri adâncime, cu pereți de beton de nouă metri grosime, precum cele construite de Survival Condo, ar putea oferi refugiu. Compania modelează aceste facilități după silozurile de rachete Atlas-F, construite în timpul Războiului Rece pentru a rezista unui atac sovietic. Deși aceste facilități ar putea suferi daune în cazul unui atac direct cu rachetă sau unul în raza a 1.600 de metri, un atac de la o distanță mai mare ar lăsa structura intactă, susține Jonas Mureika, profesor de fizică la Universitatea Loyola Marymount.

Unele centre de date se întind pe milioane de metri pătrați, ceea ce face imposibilă amplasarea acestora sub pământ, dar companiile pot stoca o cantitate semnificativă de date în facilități subterane de mai multe etaje. Un server de întreprindere, de dimensiunea a două cutii de pizza, poate stoca zeci de terabytes de date.

Aceste centre funcționează independent – generează propria energie, filtrează aerul și produc apă. Acestea folosesc multiple surse de energie, inclusiv rezervoare de motorină, turbine eoliene, bănci de baterii și reactoare nucleare, ceea ce înseamnă că, în cazul unui dezastru, centrul ar putea funcționa pentru cel puțin câțiva ani, explică Hall.

Totuși, securitatea acestor adăposturi vine cu un cost considerabil. Cel mai ieftin pachet oferit de Survival Condo pentru un centru de date plus spațiu pentru executivi este de 45 de milioane de dolari. Acesta include 11 etaje de locuințe și patru etaje de spațiu pentru centre de date – unul care va fi operațional de la început și trei etaje pentru extindere.

Numele clienților, secrete

Siguranța facilităților tehnologice este o prioritate majoră în contextul în care cele mai mari companii ale lumii construiesc infrastructura necesară pentru inteligența artificială, iar stocarea centrelor de date subterane are aplicații practice. Temperaturile sunt mult mai scăzute sub pământ, reducând necesitatea de echipamente și energie suplimentară pentru răcirea serverelor. Deși nu este realist ca toate centrele de date să fie plasate subteran, companiile ar putea păstra sistemele centrale sau datele cele mai importante în astfel de facilități. Hall preconizează o cerere din partea industriei de calculatoare cuantice, având în vedere dimensiunile mult mai mici ale acestora.

Cory Hubbard de la Defcon Underground Mfg., o companie din Missouri, a primit de asemenea numeroase cereri din partea companiilor, inclusiv din domeniul criptomonedelor, pentru construirea de spații subterane pentru centre de date, dar, deocamdată, nu a concretizat niciun proiect.

Terra Vivos, care vinde unități rezidențiale într-o comunitate de adăposturi din South Dakota, construită ca o fortăreață militară în 1942, lucrează cu companii din domeniul științei și al medicinii pentru a proteja alt tip de date – ADN-ul, stocat în „cryovaults” subterane.

„Companiile care doresc să își protejeze datele sau produsele – poți face tot ce îți stă în putere deasupra solului, dar până când nu îți bifezi ultima cutie și nu le pui sub pământ, siguranța este limitată,” a declarat Dante Vicino, director executiv la Terra Vivos.

Niciunul dintre executivii companiilor care construiesc aceste adăposturi nu a dezvăluit numele clienților, din cauza acordurilor de confidențialitate.

Atacurile și dezastrele naturale au afectat deja infrastructura tehnologică. În urma atacurilor din 11 septembrie 2001, centrele de date din Manhattan au fost avariate sau distruse, provocând disfuncționalități semnificative. În 2012, inundațiile provocate de uraganul Sandy au afectat o mare parte din infrastructura de comunicații din New York, lăsând utilizatori de telefonie mobilă offline. De asemenea, în 2022, centrele de date Google și Oracle din Londra au fost închise o zi întreagă din cauza căldurii extreme care a pus presiune pe sistemele de răcire.

Însă experții în securitate subliniază că există modalități mult mai ieftine de a proteja infrastructura centrelor de date, care nu presupun îngroparea lor. Companiile pot distribui datele în mai multe locații, astfel încât dacă se întâmplă ceva într-un centru de date, informațiile nu vor fi pierdute. De asemenea, măsurile de securitate cibernetică eficiente pot reduce riscurile.

Deși adăposturile subterane pot oferi protecție fizică echipamentelor, ele nu sunt o soluție perfectă în fața amenințărilor cibernetice. Poate că soluțiile alternative, cum ar fi protecția digitală robustă, sunt o alegere mai eficientă și mai economică, scrie publicația Semafor.

 Jurnalista Dana Scherle, care conduce redacția română la Deutsche Welle, susține că cel mai probabil noua coaliție la guvernare va fi formată din CDU și SPD plus un alt partid, dar extremiștii de la AfD vor fi excluși. Ce pot învăța politicienii români de la alegerile germane.

Conservatorii din Uniunea Creștin-Democrată și „aripa“ sa bavareză, Uniunea Creștin-Socială (CDU/CSU) au primit între 28,5% și 29% conform sondajelor difuzate de televiziunile publice ARD și ZDF, în timp ce Alternativa pentru Germania (AfD) a obținut 19,5% până la 20%, un rezultat fără precedent pentru un partid de extremă dreapta la un scrutin federal din perioada postbelică, potrivit sondajelor realizate la ieșirea de la urne.

Jurnalista Dana Scherle, care conduce redacția română la Deutsche Welle din 2020, a analizat pentru „Adevărul” rezultatul alegerilor din Germania.

Adevărul: Care a fost atmosfera în ziua alegerilor?

Dana Scherle: Probleme deosebite în materie de incidente violente nu au fost. Dar aș spune că atmosfera la nivelul întregii societăți a fost tensionată în ultimele zile, înainte de alegeri și în ultimele săptămâni. Uite, de exemplu, ieri aici la Berlin, unde ne aflăm acum, au fost multe demonstrații, inclusiv câțiva neonaziști care s-au adunat să scandeze pentru extrema dreaptă. Trebuie menționat că au fost foarte puțini, nu e ceva neapărat reprezentativ. În același timp, au fost demonstrații în toată țara, ieri, împotriva AFD-ului, împotriva partidului populist de dreapta. S-au adunat zeci de mii de oameni care au protestat ieri împotriva AFD-ului, iar aici la Berlin au fost și câteva proteste de stânga, de exemplu, deci a fost foarte amestecat totul.

În general, o atmosferă tensionată, deci societatea pare destul de divizată, liniile de conflict sunt foarte adânci, mai ales în ceea ce privește politica de migrație.

CDU și SPD, principalele partide ale coaliției

Ce coaliție se prefigurează având în vedere rezultatul din exit poll-uri?

Pe primul loc sunt conservatorii, cum era și de așteptat din sondajele de opinie, deci cu aproximativ 29%, iar populiștii de dreapta de la AFD sunt pe locul al doilea, cu 19,5% și potrivit exit-poll-ului furnizat de Infratest dimap’s. Pe locul 3 sunt social-democrații de la SPD cu 16%.

Este greu de zis la ora actuală ce coaliție se va forma, dar ceea ce știm sigur este că toate partidele au spus că nu vor colabora sub nicio formă cu AFD-ul. Nimeni nu va face o coaliție cu AFD-ul, asta e foarte important. Altfel, sigur, în principiu ar fi nevoie de trei partide pentru a o coaliție, dacă ne uităm acum la cifre.

Ar fi posibilă o colaborare între CDU și SPD. S-ar putea și împreună cu ecologiștii. Încă nu știm, e foarte interesant de văzut dacă liberalii de la FDP vor intra în Bundestag sau nu. Acum în primele prognoze sunt cotați cu 4,9%. Deci e foarte… pe muche de cuțit totul.

Și dacă intră în parlament, ar putea face parte din coaliție?

Ar fi de imaginat, da, să intre și cu CDU și SPD. Cu ecologiștii va fi mai greu, deoarece nu prea există o comunicare prea bună acolo, au fost conflicte foarte mari. „Coaliția semafor”, formată din SPD, ecologiști și liberali, s-a destrămat în luna noiembrie, din cauza certurilor puternice între aceste trei partide. E și de așteptat când ai două partide de centru stânga și un partid liberal. Sigur că există diferențe fundamentale și practic coaliția s-a destrămat fiindcă cancelarul Olaf Scholz, social-democrat, l-a demis pe ministrul de finanțe liberal Cristian Lindner. Mărul discordiei a fost politica de deficit bugetar. Practic, liberalii ar fi dorit să se treacă de limita aceea de deficit bugetar, lucru pe care partidele de stânga l-au propus. Social-democrații și ecologiștii au argumentat că mai ales în vremuri atât de grele, în vremuri de criză, cu războiul, cu toate problemele pe care, bineînțeles, le cunoaștem cu toții, este nevoie și de contractarea unor datorii mai mari.

CDU ce poziție are vizavi de această problemă?

În principiu, și CDU este pentru o politică bugetară strictă, ca să zicem așa, dar în același timp conservatorii au anumite puncte pe care ar vrea să le schimbe. De pildă, acum în contextul războiului, politica de securitate, politica apărării este prioritară pentru CDU care își propune să crească cheltuielile pentru securitate. Deci are aici o politică mai axată pe apărare, pe securitate…

Friedrich Merz, liderul CDU, a și spus la conferința de securitate de la München că e foarte important ca Germania să-și asume un rol de lider și e foarte important ca Europa în general să se descurce cât mai bine și fără ajutorul americanilor.

Între SPD și CDU, care crezi că sunt potențialele neînțelegeri având în vedere programul diferit al celor două partide?

CDU pune preț de pildă și pe reducerea taxelor pentru întreprinderi, pe impulsionarea economiei, pe creșterea economică. Deci nu avem voie să uităm că Germania e în recesiune de 2 ani. Pe de altă parte, social-democrații, la fel ca ecologiștii și partidul stângii, de pildă, vor o politică socială mai pronunțată, de pildă, prin măsuri ca creșterea salariului minim la 15 euro oră. Conservatorii au o poziție mai dură, de exemplu vor abolirea așa-numitului Bürgergeld, deci banii pe care îi primește cineva pur și simplu de la stat care nu lucrează, și vor practic politici mai dure care să-i impulsioneze pe oameni să își caute de lucru.

La politicile sociale, deci ar putea să existe fricțiuni între partide.

În punctele cele mai importante privind politica externă, de fapt, pozițiile sunt similare. Sprijinul față de Ucraina, aceasta e foarte important. Germania este a doua țară după Statele Unite care a oferit cele mai mari sume Ucrainei ca ajutor militar. Este pe locul I în Europa. Mertz, liderul CDU, s-a pronunțat pentru sporirea sprijinului acordat Ucrainei și a sugerat și că s-ar putea lua în discuție livrarea rachetelor Taurus, cu rază lungă de acțiune, deci prin care Ucraina ar putea lovi țintele pe teritoriul Rusiei.

Asta ar putea teoretic să fie o diferență, pentru că Olaf Scholz, cancelarul social-democrat, a avut mereu o politică oarecum mai rezervată, mai precaută în ceea ce privește livrarea de arme, de pildă. Deci el n-a vrut să livreze rachete Taurus.

„Mertz a spus că este un moment istoric în care garanțiile de securitate ale Statelor Unite sunt puse sub semnul întrebării”

Dar legat de cheltuielile pentru apărare… crezi că vor fi fricțiuni, având în vedere că CDU vrea mai mulți bani pentru apărare?

E greu de prezis ce se va întâmpla în continuare. Întotdeauna se ajunge la fricțiuni când e vorba de sporirea bugetului pentru un anumit sector, fiindcă, desigur, asta înseamnă ori contractarea unor noi datorii, unor datorii suplimentare, ori reducerea bugetului în alte domenii, poate cum ar fi cel social, care e foarte important pentru social-democrați, pentru ecologiști, pentru Partidul Stângii.

Deci rămâne de văzut cum se vor înțelege, dar cred că depinde și de evoluția generală pe plan extern, adică dacă americanii se retrag tot mai mult din Europa și dacă s-ar ajunge la o reducere completă a sprijinului american pentru Ucraina, atunci poate că și alte partide își vor da seama că politica de securitate e mai importantă poate acum decât în vremuri mai liniștite.

Având în vedere ce s-a întâmplat la conferința de securitate de la München și având în vedere că vicepreședintele american Vance a atacat acolo foarte clar Europa și Germania și practic a amenințat nici măcar foarte voalat că Statele Unite nu prea vor mai susține în continuare Europa, subiectul devine bineînțeles mult mai dramatic pentru toată lumea.

În principiu nici SPD-ul nu cred că ar fi complet împotrivă creșterii alocării pentru apărare.

Dar cum am spus, nu știm încă cum vor evolua lucrurile, nu știm încă la ce coaliție se va ajunge. Mai așteptăm acum să vedem ce declarații vor fi făcute, care vor fi rezultatele finale.

SPD-ul lui Scholz a fost acuzat că nu a oferit lidership la nivel european. Crezi că se va schimba acest lucru sub cancelarul Mertz?

Sper că se va schimba. Cel puțin pe baza declarațiilor pe care le-a făcut, da, putem spera. El a declarat în repetate rânduri că își dorește ca Germania să-și asume o poziție de lider în Europa. Și dacă avem în vedere că până acum Germania, în ultimii ani a rămas oarecum într-o…poziție, aș spune, confortabilă, adică pe de o parte este țara cea mai puternică din punct de vedere economic, dar pe de altă parte, la nivelul politicii de securitate, este o țară mai degrabă timorată, mai degrabă reținută. Bine, acest lucru are de a face, desigur, și cu istoria Germaniei, cu această traumă a celui de-al doilea război mondial. Și, practic, asta a alimentat o orientare foarte pacifistă, poate mult mai pacifistă decât în alte țări veste europene.

Dar, bineînțeles, odată cu invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina, multe lucruri trebuie regândite. Și da, cred că într-adevăr Mertz are această poziție: o țară care e cea mai puternică economie a Europei și țara în același timp cu cea mai mare populație din Europa trebuie să-și asume o poziție de leadership și nu poate să aibă o atitudine așa reținută și timorată nici în ceea ce privește politica de securitate. Și da, acum, în ceea ce privește ultimii ani, de la începutul războiului la scară largă în Ucraina, sigur că s-au schimbat multe, adică Germania totuși a sprijinit foarte mult Ucraina, a livrat și arme.

Deci sigur că nu putem spune că sub Scholz Germania a stat deoparte și n-a stat cu mâinile în sân.

Dar ideea e că s-ar putea face mai mult și da, Mertz a spus acest lucru. Chiar într-un interviu pe marginea conferinței de securitate de la München, într-un interviu cu DW, Mertz a spus că această conferință de securitate este un moment istoric în care garanțiile de securitate ale Statelor Unite sunt puse sub semnul întrebării, iar în tot acest context foarte dificil, Germania trebuie să-și asume mai multe responsabilități în Europa. Deci asta mi se pare foarte, foarte important.

O poziție radical diferită o au cele două partide, CDU și SPD, în ceea ce privește imigrația. Crezi că fricțiunile sunt atât de mari legat de imigrație încât ar putea pune mari probleme în coaliție?

Da, cred că ar un motiv care ar pune în dificultate viitoarea coaliție. Deci această moțiune de înăsprire a legislației privind migrația a picat la mustață. A fost pe munchie de cuțit, dar a picat. A fost un pachet foarte controversat, bine mai ales fiindcă mulți l-au criticat pe Mertz că a colaborat cu AFD-ul în această problemă, deci practic a vrut să treacă moțiunea cu voturile AFD-ului și a fost prima dată în istoria post-belică a Germaniei, când au fost obținute voturi din partea unui partid parțial extremist de dreapta pentru a trece o moțiune, chiar dacă ea până la sfârșit n-a trecut. Dar a fost un gest care, sigur, că i-a înfuriat pe foarte mulți alegători. Au fost și proteste, au ieșit mulți oameni, au ieșit și în stradă.

Acum, dacă privim din perspectiva rezultatului alegerilor, acest „pariu” pe care l-a făcut CDU cu acest pachet anti-migrație foarte dur a ajutat partidul?

CDU a rămas aproximativ constant. Deci în ultimele săptămâni era mereu pe la 30%, cam așa, poate plus, minus, 30, 31, ceva de genul, și acum e la 29%. Aș spune că nici nu i-a ajutat, dar nici nu le-a dăunat.

Elon Musk a ajutat AfD-ul

Crezi că i-au ajutat pe cei de la AfD sprijinul lui Elon Musk și lobby-ul făcut de Vance față partidele mainstream din Germania să renunțe la cordonul sanitar împotriva partidelor de extremă dreaptă?

Desigur le-a adus un plus de prestigiu, bineînțeles, când administrația de la Washington te laudă și te sprijină și când cel mai bogat om din lume te sprijină…. Sigur că Elon Musk a avut și o discuție pe X foarte mediatizată cu Alice Weidel, candidata la funcția de cancelar a AFD-ului și asta sigur că i-a adus multă popularitate în plus, bineînțeles.

Discuția a fost foarte, deci a fost foarte urmărită, a fost foarte mediatizată.

Și în același timp ce mi s-a părut interesant, bine, Elon Musk a tot laudat-o pe Alice Weidel în repetate rânduri, un argument pe care l-a folosit mi s-a părut foarte interesant, în sensul că a încercat să o prezinte de fapt ca pe o politiciană totuși oarecum progresistă. Deci el a pus accentul pe faptul că Alice Weidel este într-o relație cu o femeie, că are doi copii adoptați și argumentul era mereu, păi uite, cine face asta nu poate să fie nazist sau de extremă dreaptă.

„Nu există nicio șansă ca AfD-ul să ajungă la guvernare”

Există vreo șansă să ajungă AFD-ul la guvernare?  

Nu. Eu cred că se va respecta cordonul sanitar, mai ales fiindcă partidele mainstream totuși, pe de o parte, clar, țin la valorile lor fundamentale și în același timp și din punct de vedere pragmatic ar fi o prostie fiindcă și ar pierde electoratul, adică ar fi încălcarea unui tabu fundamental și cred că electoratul ar fi înfuriat.

Nici măcar conservatorii nu cred că ar vrea așa ceva. Deci eu îl cred pe domnul Merțz când spune răspicat din nou și din nou că nu va colabora în niciun caz cu AFD-ul. Fiindcă da, și din punct de vedere pragmatic, ar fi un șoc foarte mare și ar pierde foarte mulți alegători. Și ar pierde imaginea de partid, cum să zic, curat, democratic.

Mai ales având în vedere, uite, dacă ne gândim și câte proteste au fost împotriva FD-ului și ieri, au fost zeci de mii de oameni în mai multe orașe mari din Germania care au protestat împotriva AFD-ului. Deci furia ar fi… foarte, foarte mare.

Putem spune că AfD a avut un scor record?

Da, bineînțeles. Are un scor aproape dublu față de alegerile din 2021. A crescut foarte mult. În 2021 era undeva aproximativ pe la 10%. Deci aproape dublu.

Având în vedere că și în România cumva avem o situație oarecum asemănătoare cu partidele de extremă dreaptă, pro-ruse, care primesc ajutor din partea SUA din ce în ce mai pronunțat și din ce în ce mai direct, vreau să te întreb dacă există anumite lecții pe care le-au învățat politicienii germani din această campanie și le pot învăța și cei români?

Cred că o diferență majoră e că în România dezamăgirea față de partidele mainstream a fost mai dramatică, mai pronunțată decât în Germania. Dezamăgirea e mult mai mare, sărăcia e mult mai mare, problemele oamenilor simpli în viața de zi cu zi sunt mai mari, adică totuși nuse compară standardul de viață din Germania cu standardul de viață din România.

Și atunci, sigur că și frustrările sunt mult mai dramatice într-o societate în care există atâta sărăcie. Bine, și tradiția democratică este alta. La noi, în România, încă există urmările atâtor decenii de dictatură. Bine, și în Germania de Est există. Vedem că în fosta Germanie comunistă, frustrările oamenilor sunt mult mai pronunțate, frustrările care duc la ascensiunea partidelor populiste, atât a partidelor populiste de dreapta, cât și a partidelor populiste de stânga.

Deci asta e interesant, că vedem, de exemplu, în Germania de Est, că au avut scoruri foarte bune și Partidul Populist de Stânga, BSV, Bundeswehr Wagenknecht, care s-a desprins din Partidul Stângii. Și care iarăși apelează la frustrările omenilor, ca practic toate partidele populiste. Deci partidele populiste au multe în comun, fie că sunt populiste de dreapta, fie că sunt populiste de stânga.

Cred că aroganța celor de la putere nu e atât de pronunțată sau nu e deloc pronunțată în Germania. Aici văd o diferență interesantă. Deci, cred că în România, mulți oameni au fost și foarte frustrați sau nu s-au simțit reprezentați de partidele aflate la putere. Deci, toată această aroganță a puterii și corupția la nivel înalt, totuși au niște în România niște dimensiuni atât de mari și sigur că și asta duce la foarte multă furie din partea cetățeanului de rând și totuși în Germania, în ceea ce privește partidele mainstream, nu există de exemplu scandaluri de corupție atât de uriașe și atât de dramatice cum a fost povestea cu Nordis.

Adică totuși partidele mainstream din Germania, cum să zic, cred că au o aură de o mai mare seriozitate, ca să spunem așa.

În Germania, susținătorii diferitelor partide nu sunt atât de înverșunați. Ok, nu le place, nu sunt de acord cu multe dintre ideile politice ale unui lider politic, dar nu-l înjură, n-au o reacție viscerală, ca să zic așa, de ură față de el. Sunt oameni care de zeci de ani votează cu conservatorii care au concepții mai tradiționale, care sunt religioși, dar nici ei nu ar avea o reacție viscerală față de social-democrați să îi înjure, să îi disprețuiască. Adică cred că totuși și întregul discurs politic la nivelul partidelor mari, mainstream, e mai politicos, e mai lipsit de ură viscerală decât la noi în România.

Cine este Dana Scherle

Dana Alexandra Scherle, născută în 1982 la Sibiu, a studiat Anglistica și Germanistica la Universitatea din Düsseldorf, perioadă în care a început să lucreze în presă, printre altele la cotidianul Westdeutsche Zeitung și la redacția de radio în limba română a postului Deutsche Welle. După stagiul de jurnalism de la DW la Bonn și Berlin, a lucrat, printre altele, la redacția germană online a DW și la cea de știri în limba engleză și a fost coordonatoare editorială a Departamentului European. Din februarie 2020, conduce redacția română la DW.

Citește mai multe despre: cdu

Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.

Conservatorii din Uniunea Creștin-Democrată și „aripa“ sa bavareză, Uniunea Creștin-Socială (CDU/CSU) au primit între 28,5% și 29% conform sondajelor difuzate de televiziunile publice ARD și ZDF, în timp ce Alternativa pentru Germania (AfD) a obținut 19,5% până la 20%, un rezultat fără precedent pentru un partid de extremă dreapta la un scrutin federal din perioada postbelică.

Atmosfera la CDU este departe de a fi euforică: Nici o aclamare, nici lacrimi de bucurie, doar aplauze. Dacă blocul conservator rămâne sub 30%, ar fi semnificativ sub așteptările lor.

Seara este încă la început și multe se mai pot schimba, dar rezultatul preconizat pare să indice că strategia conservatorilor nu a funcționat. Politica sa privind migrația i-a făcut, în mod evident, să piardă mai multe voturi decât a câștigat și, de asemenea, nu au putut mobiliza alegătorii de stânga.

AfD şi-a dublat scorul şi devine o forţă în Bundestag

Cu toate acestea, un câștigător clar este formațiunea de extremă dreapta AfD, care și-a dublat aproximativ cota de voturi. Membrii formaţiunii politice de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD) au sărbătorit la anunţul primelor exit-poll-uri.

Susţinătorii partidului de extremă dreapta AfD au aplaudat şi au fluturat steaguri germane în timp primele exit-poll-uri arată că partidul aproape că şi-a dublat scorul electoral de acum patru ani.

Aspectul viitorului guvern ar putea depinde de liberalii din FDP. Dacă va reuși să treacă de pragul de 5% necesar pentru a intra în Bundestag, distribuția locurilor va face probabil imposibilă formarea unei coaliții de guvernare de către cele două forțe centriste, SPD și blocul CDU/CSU. Acest lucru ar însemna că următorul guvern ar avea din nou nevoie de trei partide pentru a supraviețui. Dar dacă FDP nu reușește, o „mare coaliție” formată din CDU/CSU și SPD ar fi cea mai stabilă dintre toate coalițiile posibile.

Alexander Dobrindt de la Uniunea Creștin-Socială (CSU), partidul bavarez frate al creștin-democraților conservatori (CDU) a salutat un „rezultat pozitiv” pentru conservatori și și-a exprimat încrederea că pot forma un guvern – fără Partidul Verde.

„Am spus clar ce considerăm a fi o schimbare politică și am spus clar că aceasta nu poate include Partidul Verde”, a declarat el pentru postul public de televiziune ARD.

„Nu-mi pot imagina o coaliție cu ei. Dimpotrivă: vom face tot posibilul pentru a construi o coaliție, iar Verzii nu vor fi necesari.”

Friedrich Merz, care are toate şansele să-l înlocuiască pe social-democratul Olaf Scholz în postul de cancelar, a exclus orice alianţă guvernamentală cu AfD, în pofida unui vot comun în Parlament împotriva migranţilor în timpul campaniei electroale.

El are însă un drum lung de parcurs până să se instaleze la Cancelarie.

În lipsa unei majorităţi absolute, el are nevoie, ca mai mereu în Germania, să găsească aliaţi cu care să încheie o coaliţie.

Şefa extremei drepte Alice Weidel a salutat ”rezultatul istoric” al partidului său.

”N-am fost nicodată atât de puternici la nivel naţional”, a declarat Alice Weidel la cartierul general al formaţiuni sale, la Berlin, după ce AfD a obţinut între 19,5 şi 20% dintre voturi – dublu faţă de rezultatul din urmă cu patru ani şi un scor istoric al acestei formaţiuni împotriva migranţilor şi prorusă înfiinţată în 2013.

În duminica alegerilor din Germania, un protest deosebit a avut loc în fața Ambasadei germane de la Kiev, unde o activistă FEMEN a ales să atragă atenția asupra ascensiunii extremei drepte germane.

Femeia, aproape complet dezbrăcată, față de partidul AfD purtând o mustață falsă și o tunsoare ca cea a lui Adolf Hitler. La costumul său, s-a adăugat o pereche de pantaloni Lederhosen și o banderolă roșie cu simboluri naziste pe braț, iar pe piept și spate avea inscripționate mesaje provocatoare, „Heil Weidel” și „Weidel Putin sl**”.

Lederhosen sunt pantaloni din piele tradiționali, purtați în special de bărbați în regiunile din sudul Germaniei, Austria și anumite părți din Elveția. Aceștia fac parte din portul popular al acestor zone și sunt adesea asociați cu sărbătorile, festivalurile și tradițiile bavareze, cum ar fi celebrul Oktoberfest. Lederhosen sunt confecționați din piele groasă și au de obicei brâie, curele sau nasturi decorativi, iar uneori pot fi însoțiți de o cămașă cu mâneci scurte și șosete specifice. Sunt considerați un simbol al culturii și tradițiilor bavareze și sunt purtați în mod frecvent la evenimentele folclorice.

Peste 59 de milioane de alegători germani votează într-un scrutin crucial. Așteptările sunt mari, iar rezultatele sunt așteptate cu ceva teamă.

Friedrich Merz, candidatul favorit la funcția de cancelar, promite o înăsprire a politicii de dreapta, dorind să atragă electoratul AfD, care se află într-o ascensiune bruscă, susținut de o serie de atacuri violente atribuite refugiaților. Merz speră că, dacă va ajunge la putere, va reda Germaniei un „vot puternic” în Europa, mai ales într-un context marcat de schimbări majore în relațiile transatlantice și de nesiguranța privind alianțele NATO.

O surpriză în campania polarizată a fost susținerea internațională de care AfD s-a bucurat, mai ales din partea anturajului lui Donald Trump. Elon Musk, de exemplu, a lăudat AfD drept singura opțiune viabilă pentru „salvarea Germaniei”.

Într-o atmosferă de încredere puternică, Merz a declarat, în cadrul ultimei sale reuniuni electorale de la München, că „vom câștiga alegerile și atunci coșmarul acestui guvern va lua sfârșit”. El a promis o politică strictă privind controlul la frontieră și revitalizarea economiei germane.

Pentru noul lider german, însă, vor exista provocări mari din partea Statelor Unite, partenerul tradițional al Germaniei. Dacă Trump ar declanșa un război comercial, economia deja afectată a Germaniei ar putea avea de suferit.

Până atunci, Olaf Scholz va rămâne cancelar interimar, urmând ca negocierile pentru formarea unui nou guvern să înceapă, probabil după Paște, așa cum a spus Merz. În urma unui an politic tumultuos, cu coaliția lui Scholz prăbușită din cauza divergențelor financiare, AfD a beneficiat de un val de nemulțumire populară, în special în urma unor atacuri teroriste atribuite solicitanților de azil. Ultimele atacuri, inclusiv o serie de incidente violente cu refugiați afgani, au crescut și mai mult popularitatea AfD, care se preconizează că va înregistra cel mai bun rezultat de până acum, cu toate că alte partide au promis că vor ține acest partid în opoziție.

În pofida acestor tensiuni, Merz și AfD sunt totuși divizați asupra măsurilor de securitate, dar amândoi agreează ideea înăspririi controalelor și siguranței naționale, iar viitorul politic al Germaniei rămâne marcat de aceste fricțiuni tot mai puternice.

Volodimir Zelenski a afirmat duminică, 23 februarie, la Kiev, că este dispus să renunțe la președinția Ucrainei în anumite condiții. El spune că nu vrea să rămână președinte timp de un deceniu.

Întrebat de jurnaliști dacă este dispus să „renunțe” la funcția de președinte al Ucrainei în schimbul păcii, Zelensky a răspuns: „Da, sunt fericit să fac acest lucru dacă este pentru pacea Ucrainei”. Declarația a fost făcută după ce omologul său american, Donald Trump, l-a catalogat, recent, drept un „dictator”.

Acesta a mai adăugat, în timul unei conferințe care a avut loc la Kiev: „Dacă aveți nevoie să părăsesc acest scaun, sunt gata să fac asta și, de asemenea, îl pot schimba pentru aderarea Ucrainei la NATO”, potrivit BBC.

Zelenski a mai spus că se concentrează pe securitatea Ucrainei acum, nu peste 20 de ani. „Nu o să fiu președente pentru un deceniu. Nu este acesta visul meu”, a mai precizat președintele Ucrainei

În ceea ce privește negocierile pentru încheierea războiului, Zelenski spune că subiectul aderării la NATO va fi „pe masă”, dar nu știe cum „se vor încheia aceste discuții”.

„Dar este important ca noi toți să înțelegem că nu este o masă la care este invitată Ucraina”, a adăugat el. 

Întrebat dacă sprijinul oferit Kievului de aliații europeni ar fi suficient în cazul în care SUA nu vor sprijini militar Ucraina, Zelenski a susținut că sprijinul SUA „nu este doar bani” și că „sancțiunile sunt, de asemenea, foarte importante”.

„Suntem gata să împărțim”

În ceea ce privește cererile lui Donald Trump pentru o parte dintre mineralele rare ale Ucrainei, Zelenski a respins anterior cererile, dar spune acum că „suntem gata să vorbim despre minerale” în America. „Suntem gata să împărțim”, spune președintele ucrainean, dar adaugă că SUA trebuie să-l facă pe Putin „să pună capăt acestui război”.

El reiterează că Ucraina are nevoie de garanții de securitate. Zelenski spune că discuțiile merg înainte.

Acum trei ani, Vladimir Putin a lansat invazia Rusiei în Ucraina, un conflict de o amploare imensă, cel mai mare din Europa de la al Doilea Război Mondial încoace și, poate, prima mare conflagrație care a fost documentată în timp real prin intermediul rețelelor sociale.

Privind cu stupefacție, întreaga lume a fost martoră cum forțele rusești au pătruns pe teritoriul ucrainean, distrugând orașe întregi și forțând milioane de oameni să fugă din calea războiului. De trei ani, această catastrofă domină titlurile din presa globală.

Puțini credeau că Ucraina va ajunge să bifeze această dată sumbră. Înainte de invazia rusă, toți pariau că o rezistență organizată din partea Ucrainei va colapsa în câteva zile. Privind retrospectiv, se dovedește destul de clar că atât Vladimir Putin, cât și majoritatea observatorilor internaționali, au făcut o judecată greșită, subestimând complet Ucraina.

În ciuda acestui fapt, poporul ucrainean nu are prea multe motive de sărbătoare pe măsură ce războiul ajunge la 1.096 de zile. Invazia lui Putin a adus asupra Ucrainei o suferință fără precedent, cu sute de mii de morți și peste cincisprezece milioane de refugiați. Peste 100.000 de militari ucraineni și civili au suferit răni grave, iar efectele fizice și psihologice ale acestui război de trei ani se resimt profund în rândul apărătorilor țării.

Criză de sănătate mintală

Dincolo de câmpul de luptă, invazia Rusiei a adâncit o criză de sănătate mintală în rândul întregii populații ucrainene, una ce se va întinde, fără îndoială, pe decenii. Practic, fiecare ucrainean a fost afectat într-un fel de război, fie prin pierderi personale, fie prin traume legate de conflagrația în desfășurare. Orașele și satele din Ucraina au fost martore la o normalitate tragică – alarme de raiduri aeriene, adăposturi anti-bombă, întreruperi de curent, toate însoțite de rachete, atacuri cu drone și vești cutremurătoare despre ultimele atrocități rusești.

În ciuda terorii continue și a adversității imense, ucrainenii au rămas uniți, susținuți de o convingere fermă și de o hotărâre de neclintit. În afară de dorința urgentă de pace, ucrainenii sunt conștienți că țara lor se află într-o luptă pentru supraviețuire, iar dacă invazia lui Putin ar reuși, ar însemna distrugerea națiunii lor. Acest lucru este demonstrat de acțiunile forțelor ruse în regiunile ucrainene ocupate, unde mii de protestatari au fost capturați, iar copii au fost răpiți și îndoctrinați cu propaganda rusă.

Temeri privind pierderea susținerii internaționale

Majoritatea ucrainenilor sunt conștienți că trebuie să continue lupta, dar temerile privind susținerea internațională continuă cresc pe măsură ce războiul se prelungește. În primele luni ale invaziei, curajul și reziliența Ucrainei au impresionat lumea întreagă, iar acest lucru a convins multe țări occidentale să furnizeze sprijin militar. Din păcate, pe măsură ce războiul s-a prelungit, au început să se audă tot mai multe plângeri legate de costul ajutorului militar pentru Ucraina, iar apelurile pentru o înțelegere cu Moscova s-au amplificat.

Ori de câte ori aliații occidentali întârzie livrările de ajutoare, prețul se măsoară în vieți omenești. Astfel de întârzieri permit Rusiei să continue bombardamentele asupra orașelor ucrainene și să își avanseze trupele pe front. Lipsurile în sprijinul militar fac, de asemenea, mult mai greu pentru Ucraina să recruteze noi soldați, mulți dintre aceștia fiind reticenți să se alăture armatei, temându-se de perspectiva de a lupta fără echipamentele necesare.

Rusia își întărește alianțele cu regimurile autoritare

În timp ce Kievul se luptă să convingă liderii occidentali mai ezitanți, Rusia își întărește alianțele cu regimuri autoritare care susțin efortul de război al Kremlinului. În ultimii trei ani, Putin a consolidat legăturile cu China, Coreea de Nord și Iran, primind din partea acestora sprijin sub formă de componente de arme de înaltă tehnologie, drone, rachete balistice și mari cantități de obuze de artilerie. Această coaliție de state autoritare joacă un rol tot mai direct în invazia Ucrainei, cu mii de soldați nord-coreeni luptând alături de ruși pe frontul de război.

Întoarcerea lui Trump la Casa Albă

Întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă a alimentat așteptările că războiul va intra într-o nouă fază, iar administrația americană se va orienta spre un acord de pace. Fără îndoială, ucrainenii își doresc sfârșitul acestui război teribil. Totuși, există temeri tot mai mari că încercările Occidentului de a căuta pacea dintr-o poziție de slăbiciune ar putea duce la înțelegerea unor condiții favorabile Kremlinului, ceea ce ar încuraja Rusia să intensifice agresiunea.

Ucrainenii au amintiri dureroase legate de procesul de pace eșuat după invazia din 2014 a Crimeei și a regiunii Donbas. Rusia a refuzat să admită implicarea directă în conflictele din estul Ucrainei, menținându-și statutul de „necombatant”, ceea ce a făcut imposibil orice progres real pe calea unei soluții pașnice. Astăzi, este evident că, în timp ce Moscova făcea o simulare de diplomație, Kremlinul pregătea de fapt planul de atac pentru invazia pe scară largă din 24 februarie 2022.

Schimbarea peisajului geopolitic

Înainte ca discuțiile de pace să aibă loc, ucrainenii trebuie să aibă încredere că partenerii lor internaționali nu vor ignora costurile colosale care ar veni dintr-o eventuală victorie a Rusiei în Ucraina. Invazia lui Putin din urmă cu trei ani a schimbat deja profund peisajul geopolitic și a adus în prim-plan o alianță autoritară tot mai puternică, care are ca obiectiv comun erodarea dominației Occidentului. O victorie rusă ar întări această coaliție, având consecințe grave asupra securității în Europa Centrală și Asia de Est.

În timp ce lumea reflectează asupra celor trei ani de agresiune rusă, națiunea ucraineană este obosită, dar rămâne determinată să pună capăt conflictului în termeni care să permită generațiilor viitoare să trăiască în pace. Acest lucru va fi imposibil fără sprijinul continuu al comunității internaționale. Putin a greșit grav când a presupus că Ucraina va ceda după invazia sa. Liderii occidentali trebuie acum să-l convingă că se înșală și în ceea ce privește convingerea că va putea să-i înfrângă pe ucraineni în această bătălie, scrie Kyiv Post.

Volodimir Zelenski, fragilizat

După trei ani de război, liderul ucrainean Volodimir Zelenski este sub presiune, prins ca într-o menghină între armata rusă, care continuă să câștige teren în est, și Donald Trump, care îl îndeamnă să negocieze rapid cu Vladimir Putin. În plus, el este îndemnat de Donald Trump, care îi pune la îndoială legitimitatea democratică, la fel ca Vladimir Putin, să organizeze alegeri. Iar în Ucraina, începe să se simtă miros de campanie prezidențială, relatează BFMTV.

Miniştrii apărării din 13 ţări europene vor participa luni la o reuniune prin videoconferinţă pentru a defini un răspuns coordonat la negocierile americano-ruse privind încheierea războiului din Ucraina şi pentru consolidarea securităţii Europei.

Reuniunea, care va avea loc luni după-amiază, la iniţiativa Estoniei şi a Franţei, îi va reuni şi pe miniştrii apărării din Lituania, Letonia, Norvegia, Finlanda, Suedia, Danemarca, Ţările de Jos, Germania, Italia, Polonia şi Marea Britanie, a anunţat, duminică, Sebastien Lecornu, ministerul francez al Apărării, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Lecornu, se va afla cu această ocazie la Tallinn, alături de omologul său eston, Hanno Pevkur, după ce va participa la evenimentele care marchează Ziua Naţională a Estoniei.

Franţa are circa 350 de militari staţionaţi în Estonia, ca parte a unui batalion multinaţional NATO.

Trei ani de la lansarea invaziei ruse în Ucraina

Reuniunea miniştrilor europeni ai apărării, organizată la împlinirea a trei ani de la lansarea invaziei ruse în Ucraina, face parte din eforturile diplomatice declanşate de anunţul administraţiei Trump privind negocieri bilaterale între SUA şi Rusia pentru a pune capăt conflictului din Ucraina.

Amintim că mai mulţi şefi de guvern europeni au fost invitaţi, săptămâna trecută, la Paris de către preşedintele Emmanuel Macron pentru a încerca să definească un răspuns comun la iniţiativa administraţiei Trump.

Rezerve cu privire la trimiterea de trupe europene în Ucraina

Potrivit unui rezumat al reuniunii obţinut din surse parlamentare, ei au convenit asupra necesităţii unui „acord de pace durabil bazat pe garanţii de securitate” pentru Kiev şi „disponibilitatea” lor de a-şi „spori investiţiile” în apărare, p.

Mai multe ţări membre şi-au exprimat însă rezerve cu privire la trimiterea de trupe europene în Ucraina, în eventualitatea unui acord care va pune capăt ostilităţilor

Amintim că , ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, va merge luni în vizită în Turcia pentru a discuta despre recentele negocieri dintre oficialii ruşi şi americani cu privire la încheierea războiului din Ucraina şi despre modul în care Ankara ar putea contribui la acest proces.

Landau an der Isar, Kempten și Pfarrkirchen – aceste orașe mici, necunoscute pentru mulți europeni și, de altfel, și pentru mulți germani, ar putea decide politica de migrație a Europei. Cine va ieși în frunte în câteva circumscripții din Bavaria rurală la alegerile generale din Germania, de duminică, va stabili dacă următorul guvern de la Berlin va lua în serios controlul migrației. Motivul este oarecum complicat, dar merită atenție, scrie Michael Mosbacher în The Telegraph.

Chiar înainte de atacul din München, migrația era deja principala temă a campaniei electorale din Germania. Friedrich Merz, liderul CDU (Uniunea Creștin-Democrată) și aproape sigur viitor cancelar, a promis o abordare mult mai dură decât politica pe care țara o adoptase în ultimele decenii.

Merz a recunoscut că politica de „granițe deschise” a Angelei Merkel, fostul cancelar al CDU, a avut consecințe dezastruoase. Această schimbare de poziție a CDU nu este, să zicem, deloc străină de ascensiunea AfD (Alternativa pentru Germania), partidul populist care acum ocupă locul al doilea în toate sondajele. Merz încearcă cu disperare să prevină pierderea de susținători care migrează spre extrema dreaptă a partidului său.

Dar va reuși Merz să schimbe radical politica Germaniei?

Aceasta va depinde de cine vor fi partenerii săi de coaliție după alegeri – având în vedere sistemul electoral proporțional din Germania, formarea unei coaliții este inevitabilă. Cu o singură excepție îndoielnică în anii 1950, toate guvernele postbelice din Germania (și, din 1990, din întreaga țară) au fost coaliții. (Lucrurile s-au făcut diferit în Germania de Est – acolo, guvernele chiar susțineau că sunt multi-partite, dar, în realitate, nu erau).

Sondajele arată că CDU, împreună cu aliatul său bavarez permanent, CSU, are un sprijin de aproximativ 30%, AfD are 20%, iar SPD și Verzii sunt fiecare în jur de 15% (SPD fiind de obicei puțin înaintea Verzilor). Liberalii, FDP, și partidele de stânga populiste, cum ar fi Bündnis Sahra Wagenknecht (BSW) și Die Linke , partidul de stânga (succesorul foștilor comuniști din Germania de Est), sunt fiecare în jur de 5%.

În cele mai recente sondaje, stânga depășește puțin pragul de 5%, iar FDP este puțin sub acest prag, cu BSW exact pe linie. Pragul de 5% este crucial – dacă o formațiune îl atinge, va intra în Bundestag pentru următorii cinci ani. Dacă nu reușește să îl depășească, rămâne pe dinafară, deși există o cale de ocolire, destul de rară.

Un guvern CDU/AfD ar avea o majoritate parlamentară sigură și ar fi cu siguranță ferm în ceea ce privește migrația. AfD susține deschis „remigrarea” – ceea ce altădată numeam repatriere – ca pe o politică de bază. Dar șansele ca un guvern CDU/AfD să se formeze sunt practic inexistente.

S-a vorbit mult despre așa-numita „Brandmauer” (digul de protecție) al Germaniei față de extrema dreaptă, care ar putea să se prăbușească. În mare parte, acest lucru este o născocire.

Este adevărat că la sfârșitul lunii trecute, o propunere din partea CDU pentru întărirea granițelor Germaniei a fost adoptată cu voturile AfD. Dar asta nu înseamnă că guvernează împreună. Tabu-ul care a fost rupt este faptul că CDU nu a retras propunerea doar pentru că AfD ar fi susținut-o, ceea ce a fost norma până acum.

AfD nu face parte din nicio coaliție în niciunul dintre cele 16 landuri federale ale Germaniei și nici într-un consiliu municipal. Dacă nu câștigă alegerile, sunt excluși de la putere. Vremurile istorice au creat un tabu german puternic față de cooperarea cu un partid perceput ca fiind de extremă dreapta și nu se va încălca prea curând. Politicienii de centru-dreapta nu vor să fie considerați complici ai fascismului.

Așadar, ce se întâmplă cu formarea coalițiilor post-electorale și ce înseamnă acest lucru pentru politica de migrație? Cel mai probabil, următorul guvern din Germania va fi unul condus de CDU, cu SPD-ul lui Olaf Scholz sau cu Verzii ca parteneri minoritari – sau, posibil, o coaliție tripartită din toate trei.

Nu se va produce o schimbare majoră în politica de migrație

În prezent, o coaliție CDU/SPD pare mai probabilă decât una CDU/Verzii. Dar, în oricare dintre scenarii, nu se va produce o schimbare majoră în politica de migrație. Partidele de stânga, în special Verzii, nu vor accepta acest lucru. Pentru a mulțumi opinia publică, ar putea exista câteva declarații mai ferme despre limitarea migrației, dar aceasta va fi toată schimbarea.

Există vreo posibilitate alternativă care i-ar permite lui Merz să impună politicile sale? Ar necesita ceea ce germanii numesc „Bürgerliche Mehrheit” – adică o majoritate de centru-dreapta. Aceasta ar presupune ca FDP să obțină cel puțin 5% din voturi și să rămână în parlament, ceea ce ar însemna că ar trebui să depășească ușor sondajele curente. Dar nici acest lucru nu ar fi suficient.

Cele trei circumscripții bavareze

Și aici intervin cele trei circumscripții bavareze. Germanii au două buletine de vot la alegeri, unul pentru un deputat de circumscripție și unul pentru lista de partid. Dacă un partid nu atinge pragul de 5%, dar câștigă în trei circumscripții, pragul respectiv nu se mai aplică. De exemplu, în alegerile din 2021, partidul de stânga nu a atins pragul de 5%, dar a câștigat trei circumscripții – două în fostul Berlin de Est și una în Leipzig – și astfel a intrat în Bundestag cu 39 de locuri.

Este o modalitate de a ocoli pragul de 5% pentru partidele cu o bază puternică regională; nu ar funcționa niciodată pentru FDP – ei nu au câștigat o circumscripție din 1987 și aceasta a fost prima din 1957.

Guvernul Scholz a încercat să închidă această portiță de ieșire dintr-un interes electoral propriu, dar Curtea Constituțională a Germaniei a susținut-o. Așadar, aceasta va exista și în acest scrutin. Și asta înseamnă că există o șansă mică pentru o majoritate de centru-dreapta în următorul Bundestag.

”Alegătorii Liberi” sunt un grup care a avut partea sa de controverse. Dar ei sunt partenerul junior în guvernul landului Bavaria și sunt, de fapt, doar un pic la dreapta CDU/CSU. Deși sunt deosebit de puternici în zonele rurale din Bavaria, la nivel național au un sondaj de aproximativ 2 %, mult prea mic pentru a fi reprezentați în Bundestag. Cu toate acestea, ei vizează patru locuri bavareze în speranța de a câștiga trei dintre ele – și astfel să intre în parlamentul de la Berlin cu aproximativ 20 de deputați. Pe lângă revenirea FDP în Bundestag, s-ar putea forma o coaliție stabilă de centru-dreapta formată din CDU/CSU, FDP și ”Alegătorii Liberi”.

O reformă serioasă a imigrației în cea mai mare țară din Europa ar fi atunci posibilă. Și dacă Germania își schimbă abordarea, o mare parte a Europei va găsi curajul să o urmeze, notează Michael Mosbacher în The Telegraph.

În timp ce Donald Trump îi pune la îndoială lui Volodimir Zelenski legitimitatea democratică, în Ucraina începe să se simtă iz de campanie prezidențială, se arată într-o analiză a canalului francez de știri BFM Tv, care încearcă să arate în ce măsură l-au slăbit pe liderul de la Kiev cei trei ani de război.

Ziua de 24 februarie, când se împlinesc trei ani de la invadarea Ucrainei de către armata rusă, îl găsește pe liderul ucrainean „sub presiune, prins într-o menghină între armata rusă, care continuă să câștige teren în est, și Donald Trump, care îl îndeamnă să negocieze rapid cu Vladimir Putin”, arată sursa citată.

Donald Trump și Vladimir Putin au convenit, pe 12 februarie, să lanseze negocieri „imediate” pentru a pune capăt conflictului din Ucraina, o decizie care nu a fost discutată cu Kievul, a provocat o mare îngrijorare în rândul ucrainenilor și al europenilor deopotrivă, Emmanuel Macron avertizând împotriva unei păci care ar fi „o capitulare” a Ucrainei, amintește televiziunea franceză.

„Dictator fără alegeri?”

Trump a pus astfel sub semnul întrebării legitimitatea democratică a președintelui ucrainean și a folosit un argument invocat în mod regulat de Kremlin: dacă Zelenski n-ar fi impus legea marțială (în vigoare din februarie 2022) alegerile parlamentare ar fi avut loc în mod normal în octombrie 2023, iar cele prezidențiale, în martie 2024.

Mai mult, Trump a afirmat în mod eronat că omologul său ucrainean are doar „4% opinii favorabile” în rândul ucrainenilor, fără a cita vreo sursă. Potrivit AFP, procentul invocat de președintele american, transmis de anumite media ruse, provine dintr-un „sondaj” informal realizat prin Telegram de deputatul ucrainean pro-rus Oleksandr Doubinsky, sancționat de Washington în 2021 pentru presupusa sa apartenență la „o rețea de influență străină legată de Rusia”.

Realitatea este însă total diferită de cea prezentată de Trump: Zelenski are 57% de opinii favorabile în Ucraina, potrivit ultimului sondaj realizat la începutul lunii februarie 2025 de Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev (KIIS). 

Popularitatea lui Zelenski, erodată de război

Dacă în decembrie 2023, 77% dintre ucraineni aveau încredere în Zelenski, popularitatea președintelui a scăzut la 52% în decembrie 2024, înainte de a reveni cu cinci puncte în ultimele săptămâni.

„Va participa Zelenski la alegerile prezidențiale dacă va exista o încetare a focului, care este încă departe?” se întreabă televiziunea franceză, care arată că  președintele ucraineam, „fostă vedetă a televiziunii ucrainene, care a declarat în timpul campaniei că nu dorește decât un singur mandat, pare să fi fost slăbit”.

„Efectul de steag” care l-a susținut după invazia rusă pare să se fi diminuat pe măsură ce războiul se prelungește și tot mai mulți ucraineni pier pe front.

Zelenski a avansat o cifră de 31 000 de soldați ucraineni uciși la începutul anului 2024, dar potrivit estimărilor Wall Street Journal, numărul morților ucraineni ar fi ajuns la 80 000.

Cu un deficit de oameni pe front, politica de recrutare a fost înăsprită în ultimele luni, iar unele scene de recrutare forțată au șocat opinia publică, mai ales că recruții sunt din ce în ce mai tineri. Vârsta de înrolare a fost redusă de la 27 la 25 de ani în aprilie anul trecut.

Putere „centralizată”

În timp ce opțiunile militare și strategice ale lui Zelenski sunt supuse dezbaterii, gestionarea puterii, concentrată în mâinile unui cerc restrâns de colaboratori apropiați, este vizată, de asemenea, de critici în Ucraina, arată analiza televiziunii franceze.

În 2019, partidul său „Slujitorul poporului” a obținut o largă majoritate în Parlament. Rada deține acum 232 din cele 450 de locuri.  Este vorba de configurație politică fără precedent în fosta republică sovietică, care îi permite să guverneze fără a forma o coaliție. De la  declanșarea războiului, această concentrare a puterii în jurul președintelui a devenit și mai pronunțată.

„În loc să încerce să construiască un ‘guvern al salvării publice’ și să împartă puterea cu adversarii, Zelenski încearcă în schimb să centralizeze toate deciziile în jurul său și al cabinetului său”, a declarat pentru BFMTV.com politologul Hanna Perekhoda, cercetător la Universitatea din Lausanne (Elveția).

Opoziția din Parlamentul ucrainean a devenit vocală împotriva guvern considerat prea restrictiv. În centrul criticilor s-a aflat controlul exercitat asupra călătoriilor în străinătate ale deputaților, impus după ce doi deputați din partidul prezidențial au fost văzuți în vacanță în Maldive și Thailanda, în timpul ce țara e în război.

Politica germană se află într-un punct critic: noul guvern va trebui să demonstreze rapid și ferm că poate lideri nu doar în Europa, ci și pe scena internațională. În momente de criză, politicienii germani tind să revină la obiceiurile lor tradiționale: promit schimbare, apoi explică de ce aceasta trebuie amânată. Aceasta a fost linia principală a mandatului de patru ani al cancelarului Olaf Scholz, scrie politico.eu.

În această săptămână, la sosirea sa la Paris pentru o reuniune de urgență, convocată ca urmare a deciziilor surprinzătoare luate de administrația lui Donald Trump la Conferința de Securitate de la München, cuvintele lui Scholz au spus totul. Întrebat dacă Germania este pregătită să participe la o forță europeană de menținere a păcii în Ucraina, Scholz a răspuns: „Din păcate, suntem încă foarte departe de acel moment”.

La un miting de campanie la Kassel, liderul SPD a rostit o altă platitudine vagă: „Trebuie să ne asigurăm că Europa depășește provocările viitorului într-un mod puternic și suveran, cu spatele drept.” Puțin probabil ca acest discurs să pună pe gânduri Casa Albă.

Sondajele de opinie prevăd o victorie clară a Uniunii Creștin-Democrate (CDU), iar șansele sunt mari ca liderul acesteia, Friedrich Merz, să formeze noul guvern.

Merz nu este fără defecte, inclusiv obișnuința de a vorbi impulsiv, dar un lucru pe care nu-l poate acuza nimeni este lipsa de hotărâre. Rămâne întrebarea: va fi acesta momentul în care Germania va răspunde provocărilor?

La 69 de ani, Merz a așteptat mult pentru acest moment. Știe că ar putea avea doar o singură șansă să ajungă cancelar, iar dacă o va rata, va fi greu să recupereze. Pentru a-și dovedi valoarea, Merz are de înfruntat trei sarcini uriașe: reformarea sistemului de azil al Germaniei — o provocare cu atât mai presantă după recentul val de atacuri teroriste; revitalizarea unei economii aflate pe cale de scădere și transformarea forțelor armate ale țării. Iar pentru a îndeplini ultimele două obiective, Merz va trebui să relaxeze restricțiile constituționale privind împrumuturile, un lucru pe care a sugerat că ar fi dispus să-l facă.

Aceasta nu este doar o chestiune de bani; este vorba despre leadership.

Scholz a avut momentul său în februarie 2022, când discursul său „Zeitenwende” (punctul de cotitură), rostit la câteva zile după invadarea Ucrainei de către Rusia, sugera că Germania era în sfârșit pregătită să investească în puterea dură pentru a apăra democrația. Popularitatea sa a crescut vertiginos. Însă, în loc să urmeze acest traseu ferm, Scholz a dat înapoi, cedând presiunii pacifiștilor din propriul său partid. Deși Germania a devenit cel mai mare donator militar al Ucrainei, sprijinul a venit adesea prea târziu și nu a inclus cele mai avansate sisteme de armament cerute de Kiev.

În afară de Polonia și statele baltice — toate țări aflate la granița cu Rusia — Europa, în ansamblu, a eșuat, abia recent atingând ținta de 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare, cerută de fostul președinte american Barack Obama încă din 2014. Acum, Merz și ceilalți lideri europeni trebuie să facă față provocării de 3% impusă de Trump.

Prioritățile Germaniei trebuie să se schimbe

Prioritățile Germaniei trebuie să se schimbe acum, nu doar pentru a apăra Ucraina de Rusia, ci și pentru a proteja Europa de amenințările duble reprezentate de Trump și Putin. Disprețul arătat de figuri precum vicepreședintele american JD Vance față de democrația vestică — sau cel puțin față de interpretarea europeană a acesteia — are o rezonanță specială pentru Germania.

Prin întâlnirea ostentativă cu lidera AfD, Alice Weidel, și prin refuzul de a-l întâlni pe Scholz, Vance a dat, practic, sprijin partidelor de extremă dreapta, cu o săptămână înainte de alegeri. În timp ce întâlnirile lui Musk cu Weidel pot fi considerate doar ciudățenii ale unui miliardar excentric, situația aceasta este diferită — și mult mai gravă.

Aceste evenimente îi fac pe mulți germani să se întrebe dacă SUA mai sunt în continuare un protector sau o amenințare.

Politicienii germani nu au ezitat să își exprime îngrijorarea. Robert Habeck, candidatul verzilor la funcția de cancelar și actualul ministru al Economiei, a spus că guvernul american „a luat partea autocratilor” și a adăugat că și „comunitatea de valori occidentale s-a încheiată aici”.

Și acum, Merz trebuie să acționeze.

De săptămâna viitoare, el va începe probabil negocierile pentru formarea unui nou guvern, cu SPD sau Verzii — sau poate cu ambele partide. Merz a spus că nu va tolera niciun fel de întârzieri sau negocieri inutile. Germania se confruntă cu prea multe crize pe prea multe fronturi pentru a pierde timpul.

După descompunerea coaliției „semafor” formată din trei partide, presiunea de a încheia rapid și productiv aceste negocieri va fi mare. Partidele principale vor trebui să dovedească alegătorilor — și criticilor lor americani — că pot forma un guvern rezilient, capabil să arate că Europa contează.

Totuși, acest lucru necesită o Germanie curajoasă, condusă de un cancelar curajos. Are Merz ce-i trebuie? se întreabă Politico.

De secole, arhiva secretă a Vaticanului a fost subiect de fascinație pentru diferiți savanți, care s-au întrebat exact ce dezvăluiri se ascund în aceste documente.

În 2020, papa Francisc a deschis dosarele legate de papalitatea controversatului papă Pius al XII-lea, permițând cercetătorilor să descopere de ce nu a reacționat în urma Holocaustului nazist.

Dar o afirmație despre care s-ar putea să nu știm niciodată adevărul este aceea făcută de David Grusch, fostul oficial al Pentagonului, în 2023, potrivit căreia Pius a informat SUA despre o navă spațială extraterestră care se prăbușise în Italia în anii 1930. El a mai susținut, într-un interviu acordat News Nation, că Vaticanul știa „cu siguranță” despre existența extraterestră pe Pământ, relatează Daily Mail.

„Au existat zvonuri persistente că Biserica Catolică știe câteva secrete mari despre OZN-uri și că aceste adevăruri interzise ar putea fi ascunse undeva în arhivele Vaticanului, accesibile doar de către Papă și de câțiva membri cheie ai personalului”, a declarat Nick Pope pentru Daily Mail. Acesta a lucrat pentru Ministerul Apărării din Marea Britanie până în 2006, fiind cunoscut pentru activitatea sa desfășurată între 1991 – 1994, perioadă în care s-a ocupat cu investigarea rapoartelor privind OZN-urile.

De asemenea, Diana Walsh Pasulka, autoarea bestseller-ului „American Cosmic: UFOs, Religion, Technology”, din 2019, a spus anterior că arhivele sunt „pline” cu înregistrări ale paranormalului. Astfel, posibilitatea ca acestea să conțină și dezvăluiri despre OZN-uri i-a entuziasmat pe mulți. 

Acest lucru a fost amplificat și în 2014, când Papa Francisc a spus că va boteza extratereștrii dacă ar veni la Vatican, precizând: „Cine suntem noi să închidem ușile?”.

Informațiile vehiculate de David Grusch

Înainte de a demisiona în aprilie 2023, David Grusch a lucrat pentru Agenția Națională de Informații Geospațiale (NGA) și Oficiul Național de Recunoaștere (NRO). Rolul său a fost să acționeze ca reprezentant al NRO atunci când a avut de-a face cu Grupul operativ pentru fenomene aeriene neidentificate. Grupul operativ a fost înființat special pentru a investiga OZN-urile.

El a susținut că prima recuperare a unui OZN în Europa a fost în Magenta, Italia, în 1933 și a fost ținut de guvernul dictatorului Benito Mussolini până în 1944-1945, când Papa Pius a informat America despre asta. El a spus că OZN-ul a fost parțial intact și ținut într-o bază aeriană securizată până când SUA l-au recuperat în urma prăbușirii regimului fascist italian.

„Au recuperat un vehicul parțial intact, iar guvernul italian l-a mutat într-o bază aeriană securizată din Italia până în jurul anilor 1944-1945. Papa a transmis asta și le-a spus americanilor ce au italienii, iar noi am ajuns să-l scoatem”, a spus acesta, potrivit sursei citate.

Grusch a fost apoi rugat să clarifice dacă Biserica Catolică era conștientă de existența „non-umană” pe Pământ. „Cu siguranță”, a răspuns el. Nu a fost, însă, în măsură să ofere probe, susținând că documentele și datele au fost clasificate.

Lăsând OZN-urile deoparte, se știe, însă, că arhivele Vaticanului conțin rapoarte despre evenimente paranormale. „Registrul istoric este plin de astfel de evenimente. Oamenii de la Vatican nici măcar nu știu unde să caute; este în subsolurile lor”, a spus profesorul Walsh Pasulka pentru CNS, în 2024.

Garry Nolan, profesor de medicină la Universitatea Stanford, a adăugat: „Vaticanul este probabil cel mai vechi sistem de bibliotecă de cunoștințe paranormale sau supranaturale încă existent”.

În 2008, directorul Observatorului Vatican, părintele iezuit Jose Funes, a insistat că nu există niciun conflict între credință și posibilitatea a ceea ce el a numit „frați extratereștri”. „Așa cum există o multitudine de creaturi pe pământ, pot exista și alte ființe, chiar inteligente, create de Dumnezeu. Acest lucru nu este în contrast cu credința noastră pentru că nu putem pune limite libertății creatoare a lui Dumnezeu”, a declarat el pentru ziarul de la Vatican L’Osservatore Romano.

Arhiva „secretă” a devenit arhiva „apostolică” a Vaticanului

Această insistență nu i-a împiedicat pe critici să susțină că Vaticanul păstrează secrete despre OZN-uri din lume. În 2009, Vaticanul a ținut chiar și o conferință despre viața extraterestră. Peste 30 de astronomi, biologi, geologi și lideri religioși au participat pentru a discuta despre acest subiect.  

În 2019, Papa Francisc a schimbat numele depozitului de comori al Bisericii în Arhiva Apostolică a Vaticanului. El a spus că dorește să elimine conotațiile „negative” ale cuvântului „secret” din numele său. Istoria oficială a arhivelor datează din 1612, anul înființării instituției de către Papa Paul al V-lea.

Însă rafturile sunt încărcate cu pergamente și hârtii care datează din secolul al VIII-lea.

Printre cele mai importante documente cunoscute sunt un act din 1585 de la nunțiul (ambasadorul papal) din Lisabona, care avertizează despre o amenințare pentru transport maritim din partea Sir Francis Drake, o scrisoare a Mariei, Regina Scoției, cu câteva săptămâni înainte de execuția ei, și un pergament din Anglia – complet cu 81 de sigilii oficiale – în care se întreabă de ce Papa a întârziat atât de mult să anuleze căsătoria lui Henric al VIII-lea cu Ecaterina de Aragon.

Decizia papei Francisc de a deschide dosarele despre Pius al XII-lea s-a dovedit o decizie populară printre savanți. De zeci de ani, au existat semne de întrebare cu privire la motivul pentru care papa din timpul războiului nu a condamnat ororile comise de naziști.

Pius al XII-lea, care a condus Biserica Catolică din 1939 până la moartea sa în 1958, nu a vorbit niciodată despre masacrarea a șase milioane de evrei în lagărele de concentrare naziste din Europa.

Arhiepiscopul Sergio Pagano, vechiul „prefect” al arhivelor, a declarat anul trecut pentru publicația americană PBS: „În timpul războiului, știm că papa a făcut o alegere: nu a putut și nu a vrut să vorbească. Era convins că s-ar fi întâmplat un masacru și mai rău”.

„După război, m-aș fi așteptat la un cuvânt în plus, pentru toți acești oameni care au mers în camerele de gazare”, a spus Pagano.

Arhivele Vaticanului au fost închise în întregime până în 1881, când papa Leon al XIII-lea a dat acces pentru prima dată savanților.