Sarah Wynn-Williams, fost director al Facebook, a depus mărturie miercuri în fața Comisiei juridice a Senatului Statelor Unite, acuzând compania de social media că subminează securitatea națională.
Wynn-Williams a declarat că Meta informează regimul din China cu privire la eforturile SUA în domeniul inteligenței artificiale, cu scopul de își dezvolta afacerile din China, conform Associated Press.
„Suntem angajați într-o cursă a înarmării cu inteligență artificială cu miză mare împotriva Chinei. Iar în perioada în care am lucrat la Meta, directorii companiei au mințit angajații, acționarii, Congresul și publicul american cu privire la ceea ce făceau împreună cu Partidul Comunist Chinez”, a declarat Wynn-Williams.
Cartea sa „Careless People”, o relatare explozivă din interior despre perioada petrecută la gigantul social media, s-a vândut în 60.000 de exemplare în prima săptămână și a ajuns în topul zece aș celor mai bine vândute cărți de pe Amazon, în ciuda eforturilor companiei Meta de a discredita lucrarea și a o împiedica pe autoare să vorbească despre experiențele sale în cadrul companiei.
„Directorii Meta au subminat în mod repetat securitatea națională a SUA și au trădat valorile americane”
Meta a folosit o „campanie de amenințări și intimidare” pentru a o reduce la tăcere pe fosta directoare, a declarat senatorul Richard Blumenthal, un democrat din Connecticut, în timpul audierii.
Wynn-Williams a fost director de politici publice globale la Facebook, acum Meta, din 2011 până când a fost concediată în 2017.
„Pe parcursul celor șapte ani, am văzut cum directorii Meta au subminat în mod repetat securitatea națională a SUA și au trădat valorile americane. Ei au făcut aceste lucruri în secret pentru a câștiga favoarea Beijingului și pentru a construi o afacere de 18 miliarde de dolari în China”, a spus ea.
Wynn-Williams a mai spus că Meta a șters contul de Facebook al unui disident chinez proeminent care trăiește în SUA, cedând presiunilor Chinei în acest sens.
Reprezentanții Meta au spus că acel cont, care aparține miliardarului Guo Wengui, făcea publice informații de identificare personală, cum ar fi numere de pașaport, numere de asigurări sociale, numere de identificare națională și adrese de domiciliu ale unor persoane și a fost eliminat deoarece încălca regulile Facebook.
Wynn-Williams a mai spus că Meta „a ignorat avertismentele” că construirea unei „conducte fizice” între SUA și China ar oferi Chinei acces la datele utilizatorilor americani. Aceste planuri – numite Pacific Light Cable Network – nu s-au materializat niciodată, dar Wynn-Williams a spus că acest lucru s-a întâmplat doar din cauza intervenției legislatorilor.
Răspunsul Meta: mărturia lui Wynn-Williams este „divorțată de realitate”
Meta a emis o declarație în care a prezentat mărturia lui Wynn-Williams ca „divorțată de realitate și plină de afirmații false. În timp ce Mark Zuckerberg însuși a făcut public interesul nostru de a oferi serviciile noastre în China și detaliile au fost relatate pe scară largă începând cu peste un deceniu în urmă, adevărul este următorul: nu operăm serviciile noastre în China astăzi.”
În ultimele luni Zuckerberg, împreună cu alți directori ai marilor firme de tehnologie, au încercat să-și îmbunătățească poziția în fața Administrației președintelui Donald Trump – prin vizite la Mar-a-Lago și la Casa Albă, precum și prin donații monetare.
„Acesta este un bărbat care poartă multe costume diferite”, a spus Wynn-Williams despre Zuckerberg. „Când lucram acolo, a vrut ca președintele Chinei să-i boteze primul copil, învăța mandarina, cenzura după bunul plac. Acum noul său costum este lupta MMA sau… libertatea de exprimare. Nu știm care va fi următorul costum, dar va fi ceva diferit. Folosește orice îl aduce cel mai aproape de putere.”
Audierea are loc cu doar câteva zile înainte de începerea procesului antitrust împotriva Meta. Cazul formulat de Comisia Federală pentru Comerț ar putea forța compania să renunțe la Instagram și WhatsApp.
Foto: Profimedia
CITIȚI ȘI:
Handelsblatt: UE și China formează noi ALIANȚE, în contextul taxelor vamale impuse de Trump
Adrian Sabău, originar din București, a absolvit studiile de licență la Universitatea din București. Aflat la începutul carierei la “Gândul”, a mai lucrat anterior ca traducător. Este pasionat …