Ce se așteaptă de la întâlnirea dintre Erdogan și noul șef al NATO, ce va avea loc la Ankara

0
8
ce-se-asteapta-de-la-intalnirea-dintre-erdogan-si-noul-sef-al-nato,-ce-va-avea-loc-la-ankara
Ce se așteaptă de la întâlnirea dintre Erdogan și noul șef al NATO, ce va avea loc la Ankara

Preşedintele Turciei, Tayyip Erdogan, va dezbate, luni, 25 noiembrie, ultimele evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în timpul vizitei sale la Ankara. Cei doi vor discuta despre eliminarea obstacolelor privind achiziţiile de apărare între aliaţii NATO şi despre lupta comună a alianţei militare împotriva terorismului.

Tayyip Erdogan și Mark Rutte se vor întâlni luni, la Ankara Foto Facebook Tayyip Erdogan

Turcia, membră NATO, a condamnat invazia rusă. Conducerea țării a afirmat că sprijină integritatea teritorială a Ucrainei şi că a oferit Kievului sprijin militar. De aceea, președintele turc Tayyip Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte despre războiul Rusia-Ucraina. Cei doi se vor întâlni luni, 25 noiembrie, în timpul vizitei lui Rutte la Ankara, a anunțat, duminică, un oficial turc, scrie Reuters.

Săptămana aceasta, Rusia a atacat Ucraina cu o nouă rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune. Această lovitură a fost un răspuns la utilizarea de către Kiev a rachetelor americane şi britanice, marcând o escaladare în războiul care a început când Moscova a lansat o invazie la scară largă a vecinului său în februarie 2022.

Deși Turcia s-a poziționat împotriva invaziei Rusiei în Ucraina, conducerea țării s-a opus sancţiunilor occidentale împotriva Moscovei, cu care împărtăşeşte legături importante în materie de apărare, energie şi turism. Miercuri, Erdogan s-a opus unei decizii a SUA de a permite Ucrainei să utilizeze rachete cu rază lungă de acţiune pentru a ataca în interiorul Rusiei. Președintele turc a considerat că o astfel de acțiune doar ar amplifica războiul, potrivit unui raport transmis de biroul său.

Rusia a susținut că permisiunea statelor occidentale ca Ucraina să lanseze rachete cu raza lungă de acțiune în interiorul Rusiei, este un act de implicare directă în război. Marţi, Putin a aprobat modificări de politică care au coborât pragul pentru ca Rusia să folosească arme nucleare ca răspuns la un atac cu arme convenţionale.