Crin Antonescu, își începe aventura în lumea podcasturilor cu un prim invitat neașteptat: Mihai Zmenta, vloggerul care l-a comparat cu Nicolae Ciucă și l-a acuzat că l-a blocat pe Facebook după o critică legată de alegerile prezidențiale.
Crin Antonescu își lansează podcastul, invitându-l pe vloggerul Mihai Zmenta. FOTO: Arhivă
Crin Antonescu a anunțat oficial lansarea podcastului său, iar primul său invitat este Mihai Zmenta, un vlogger cunoscut pentru comentariile sale acide pe teme politice. Invitația vine la scurt timp după ce Zmenta a declarat că Antonescu este „Ciucă 2, dar cu vorbele la el” și că are șanse reduse să ajungă în turul doi la alegerile prezidențiale.
Antonescu și-a făcut anunțul pe Facebook, unde i-a transmis un mesaj direct vloggerului: „Mihai, te invit la un dialog sincer şi deschis, aşa cum merită publicul nostru! Cred că este momentul să clarificăm orice neînţelegere. Nu numai că accept comentariile tale, dar îmi doresc să le dezbatem pe larg. Aştept răspunsul tău! Hai să discutăm deschis şi fără filtre, pentru toţi cei care vor să afle adevărul direct de la sursă”.
Declarația vine după ce Zmenta l-a acuzat pe Antonescu că l-a blocat pe Facebook pentru un comentariu critic la adresa sa: „Crin Antonescu tocmai mi-a dat block pentru că i-am lăsat următorul comentariu la postarea în care se lăuda cum şi-ar fi dorit el să-l fi bătut la vot pe Georgescu, comentariul meu: «Ca să-l fi bătut la vot pe CG trebuie să şi intri în turul 2!». Nimic de rău sau defăimător. Aşa înţelege echipa şi candidatul PSDNL democraţia. Trădătorul de Georgescu măcar nu ştergea comentariile şi nu dădea block. Bravo PSDNL, aşa de pro-europeni sunteţi? Că cenzuraţi o simplă părere?”
Ulterior, vloggerul a anunțat că a fost deblocat, dar a criticat atitudinea echipei lui Antonescu, acuzând-o de cenzură.