Războiul taxelor comerciale dintre China și Statele Unite a atins, practic, punctul culminant, iar sistemul financiar și monetar ajung în centrul atenției, comentează publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung, avertizând asupra efectelor economice pe plan global.
”Războiul comercial dintre China și Statele Unite a escaladat. Ținând cont de volatilitatea schimburilor valutare, apar preocupări că taxele vamale istorice sunt doar prima etapă în conflictul dintre principalele economii globale. Dolarul s-a depreciat în raport cu multe alte monede. Investitorii s-au orientat spre yenul japonez, spre euro, spre francul elvețian și spre aur. Încrederea în obligațiunile guvernamentale americane se erodează, iar titlurile germane sunt un element stabil”, notează publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung.
”Conflictul poate escalada de la un război comercial la un război monetar sau chiar financiar”, avertizează Han Lin, directorul Institutului The Asia Group.
Sistemul financiar american este supus presiunilor
Han Lin avertizează că Administrația Chinei vrea intensificarea presiunilor și ar putea trece la vânzarea titlurilor de obligațiuni americane. Exact din aceste rațiuni, care au generat vânzarea de obligațiuni americane, Trump a încetinit inițial politicile taxelor, în contextul în care Beijingul este unul dintre principalii creditori ai Statelor Unite. În ianuarie, Beijingul deținea obligațiuni americane în valoare de 760 de miliarde de dolari, ocupând locul secund după Japonia, care controlează aproape 1.000 de miliarde de dolari.
”Statele Unite sunt puțin nervoase că Administrația Chinei ar putea exercita influență pe piețele financiare. Până acum, China nu a vândut obligațiuni guvernamentale americane mai mult decât normal, dar nici nu a contribuit la stabilizarea piețelor”, afirmă Alicia Garcia Herrero, economist-șef la Banca franceză de investiții Natixis.
China vrea extinderea influenței la nivel monetar
Însă Beijingul ar putea avea calcule mai extinse. China vrea să devină mai independentă de sistemul axat pe dolar prin internaționalizarea yuanului. Scăderea valorii dolarului și pierderea încrederii în moneda americană prezintă oportunități din acest punct de vedere, iar vizita președintelui chinez, Xi Jinping, în Vietnam, Cambodgia și Malaysia, săptămâna viitoare, ar putea avea chiar acest scop.
”China nu vrea să ajungă în situația blocării rezervelor monetare, cum a pățit Rusia”, explică Johannes Petry, profesor la Universitatea Goethe din Frankfurt.
Foto: Profimedia
Citește și:
Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una …