
Delegațiile SUA și Ucrainei au convenit marți în Arabia Saudită asupra unui armistițiu provizoriu de 30 de zile pe care Washingtonul să-l propună Moscovei în perioada următoare în vederea demarării negocierilor propriu-zise de pace cu ambele părți. Discuțiile asupra detaliilor tehnice vor avea loc săptămâna viitoare, a anunțat șeful biroului prezidențial Andrii Iermark.
SUA și Ucraina au avut primele discuții privind negocierile de pace, în Arabia Saudită FOTO EPA-EFE
„Am convenit deja ca săptămâna viitoare, la nivel tehnic, echipele vor începe să discute despre toate detaliile”, a precizat Iermak reporterilor.
Potrivit oficialului ucrainean, discuțiile au atins și subiectul unor potențiale garanții de securitate pentru Ucraina, însă acestea urmează să fie negociate.
„Înțelegem exact de ce avem nevoie. Partenerii noștri americani înțeleg și ei. Au simpatie pentru noi în problemă, dar aceste conversații continuă. Astăzi, am făcut primul pas, unul foarte important. Și mai sunt multe de făcut”, a spus el.
Președintele american Donald Trump a transmis că SUA vor încerca să ia legătura cu președintele rus Vladimir Putin pentru discuții cu privire la acest plan de armistițiu săptămâna aceasta.
„Este nevoie de doi pentru tango, așa cum am spus deja, așa că sper că și el (Putin) va fi de acord și sunt de părere că asta ar reprezenta 75% din drum, restul va fi documentație”, a spus Trump marți.
Ce conține declarația semnată de SUA și Ucraina în Arabia Saudită
În urma discuțiilor, SUA vor relua imediat asistența militară și schimbul de informații cu Ucraina.
Alte aspecte discutate de cele două delegații se referă la schimbul de prizonieri între Rusia și Ucraina, deportarea copiilor ucraineni, dar și la participarea Europei la negocierile viitoare de pace, potrivit declarației comune SUA-Ucraina publicată după discuţiile bilaterale de la Jeddah, Arabia Saudită.
„La Jeddah, Arabia Saudită, sub ospitalitatea amabilă a prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, Statele Unite şi Ucraina au făcut paşi importanţi spre restabilirea păcii durabile în Ucraina.
Reprezentanţii ambelor naţiuni au lăudat curajul poporului ucrainean în apărarea naţiunii lor şi au convenit că acum este momentul să înceapă un proces către o pace durabilă.
Delegaţia ucraineană a reiterat recunoştinţa puternică a poporului ucrainean faţă de preşedintele Trump, Congresul SUA şi poporul Statelor Unite pentru că au făcut posibile progrese semnificative către pace.
Ucraina şi-a exprimat disponibilitatea de a accepta propunerea Statelor Unite de a adopta o încetare a focului imediată, provizorie, de 30 de zile, care poate fi prelungită de comun acord de către părţi şi care este supusă acceptării şi punerii în aplicare simultane de către Federaţia Rusă. Statele Unite vor comunica Rusiei că reciprocitatea rusă este cheia pentru obţinerea păcii.
Statele Unite vor ridica imediat pauza privind schimbul de informaţii şi vor relua asistenţa de securitate pentru Ucraina.
Delegaţiile au discutat, de asemenea, importanţa eforturilor de ajutor umanitar ca parte a procesului de pace, în special în timpul încetării focului menţionate anterior, inclusiv schimbul de prizonieri de război, eliberarea deţinuţilor civili şi întoarcerea copiilor ucraineni deportați forţat.
Ambele delegaţii au convenit să îşi desemneze echipele de negociere şi să înceapă imediat negocierile pentru o pace durabilă care să asigure securitatea pe termen lung a Ucrainei. Statele Unite s-au angajat să discute aceste propuneri specifice cu reprezentanţii Rusiei. Delegaţia ucraineană a reiterat faptul că partenerii europeni vor fi implicaţi în procesul de pace.
În cele din urmă, preşedinţii celor două ţări au convenit să încheie cât mai curând posibil un acord global pentru dezvoltarea resurselor minerale critice ale Ucrainei, pentru a extinde economia Ucrainei şi a garanta prosperitatea şi securitatea pe termen lung a Ucrainei”, se arată în declarația comună SUA-Ucraina.
Secretarul de Stat american Marco Rubio a anunţat, la finalul discuțiilor de nouă ore cu ucrainenii, că mingea se află acum în terenul Rusiei.
„Ucraina a făcut un pas înainte. Sperăm ca ruşii să facă la fel”, a subliniat el.
Mesajul lui Volodimir Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a mulţumit trimişilor speciali americani pentru discuţiile „constructive” din Arabia Saudită.
El a precizat în discursul său cotidian nocturn de marți că Ucraina a propus un armistițiu în aer și pe mare și eliberarea prizonierilor de război, în timp ce din partea americanilor a venit propunerea de a face un pas mai departe, și anume o încetare completă a focului vreme de 30 de zile.
Rusia, prin ministrul de externe Maria Zaharova, a declarat doar că nu exclude contacte cu reprezentanţii SUA în următoarele zile.